Interviu cu turcologul Ionuţ Cojocaru. „În Turcia, Erdogan luptă zilnic cu statul paralel”

-


Alegerile parlamentare şi prezidenţiale care se vor organiza în Turcia pe 24 iunie au rolul de a-l reconfirma pe Recep Tayyip Erdogan la şefia statului turc în contextul în care regimul acestuia a îndreptat ţara spre o criză economică, a declarat turcologul, Ionuţ Cojocaru, într-un interviu acordat Jurnalistii.ro.

 

De asemenea, acesta a mai spus că lupta pe care regimul instaurat de şeful statului turc o poartă împotriva „Mişcării Hizmet” este o „vânătoare de vrăjitoare” deoarece liderii acesteia au fost arestaţi, iar aşa zisa lovitură de stat din iulie 2016 a fost o „mănuşă de la Dumnezeu pentru Erdogan”, cu ajutorul căreia şi-a eliminat „duşmanii”.

sursa foto: Ionuţ Cojocaru/ Facebook

 

Jurnalistii.ro: Care este miza alegerilor prezidenţiale şi parlamentare anticipate pe care preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan le organizează pe 24 iunie?

Ionuţ Cojocaru: Miza alegerilor este câştigarea puterii absolute. După cum bine ştiţi, a avut deja loc un referendum care i-a garantat preşedintelui Turciei puteri sporite, reforma juridică, mărirea numărului de parlamentari, scăderea vârstei pentru cei care vor să acceadă în funcţii parlamentare şi publice. Se preconiza că aceste modificări legislative să fie implementate, începând cu 2019.

Eu cred că ceea ce a dus la devansarea termenului cu un an şi jumătate este faptul că Turcia, din punctul meu de vedere, se îndreaptă spre o criză economică şi spre un stat autoritar.

Preşedintele Erdogan are nevoie de o reconfirmare înainte de aceste evenimente, iar modul în care preşedintele Partidului Mişcarea Naţionalistă (n.r. Devlet Bagceli) a cerut devansarea alegerilor demonstrează că este un scenariu, prin care Erdogan va câştiga cu brio aceste alegeri.

Dintre toţi contracandidaţii preşedintelui Turciei care s-au lansat în cursa pentru alegerile prezidenţiale, doamna Meral Akesener (Doamna de Fier) are într-adevăr şanse să producă o surpriză pe 24 iunie?

Nu aş spune că ar fi o “doamnă de fier” pentru că este o comparaţie cam forţată, dar nu cred că are şanse foarte mari. De fapt cele patru partide şi-au propus să facă o alianţă, dar după cum bine ştiţi de la alegerile trecute, preşedintele Turciei controlează toată mass-media, iar aceasta are un rol important în promovarea candidatului.

Erdogan se promovează pe sine, pe aliaţii săi, în detrimentul contracandidaţilor săi care nu acces la mass-media.  Trebuie să vă spun că în Turcia există o stare tensionată, un marasm unde se luptă cu statul paralel, o luptă surdă cu “Mişcarea Hizmet”.

Trebuie să remarcăm că după 15 iulie 2016 de la aşa zisa lovitură de stat în Turcia sunt arestări zilnice în toate domeniile statului: procurori, poliţişti, profesori din universităţi şi licee, oficiali din cadrul instituţiilor de forţă ale statului turc.

Cum este văzută doamna Meral Akesener în societatea turcă pentru că în afişele electorale a pozat fără voalul islamic şi chiar are un aer occidental?

Meral Akesener provine dintr-o familie bună, are o orientare interesantă şi dacă alegerile ar reprezintă o miză cu adevărat în adevăratul sens al luptei electorale, ar putea să aibă o şansă.

Având în vedere că în Turcia, cel puţin 90 de jurnalişti sunt închişi, există aceea stare de urgenţă activată pentru a şaptea oară, mă îndoiesc că ar putea avea aceleaşi şanse cu Erdogan.

Cum vor evolua relaţiile dintre preşedintele Turciei cu Mişcarea Hizmet şi implicit cu clericul Fethullah Gülen?

Cred că lui Erdogan îi convine acest joc. Cred că până la urmă ca un om care a mers în Turcia, care i-a cunoscut pe cei din anturajul apropiat şefului statului turc, cât şi pe cei din Mişcarea Hizmet, este o luptă cu morile de vânt sau mai bine spus o vânătoare de vrăjitoare. Cei care nu îi convin preşedintelui Turciei sunt catalogaţi ca făcând parte din cadrul Mişcării Hizmet şi automat sunt arestaţi sau daţi afară din instituţiile statului turc.

Acest conflict a început în anul 2013 şi foarte multă lume uită acest lucru şi se concentrează pe lovitura de stat din iulie 2016. În anul 2013, când poliţia şi procuratura au descins la mai mulţi copii ai miniştrilor Cabinetului Erdogan (pe atunci premier al Turiciei) au găsit sume de bani care nu au putut fi justificate, băiatul lui Erdogan l-a sunat pe premier (există imagini în acest sens) şi l-a întrebat ce face cu cei 35 de milioane de dolari pe care îi are în casă dacă vine peste el poliţia, Erdogan a schimbat imaginile şi a spus că sunt înscenări ale Mişcării Hizmet.

Premierul turc de atunci susţinea că Mişcarea Hizmet vrea să îl dea la o parte de la vârful puterii şi practic de atunci a început  lupta cu Mişcarea Hizmet. Desigur că atunci nu putea să îi aresteze pe toţi liderii Mişcării şi  totodată să închidă şcolile,  universităţile, fundaţiile, trusturile de presă şi tot ce aparţine de Mişcarea Hizmet.

După aşa zisa lovitură de stat, s-a instaurat legea marţială şi au putut fi arestaţi fără nicio explicaţie. În ceea ce priveşte această Mişcare, este demult istorie în Turcia, căci era reprezentată prin profesori, iar după arestarea acestora s-a depăşit limita şi s-a transformat într-o manevră politică. Şi preşedintele Turciei a declarat că lovitura de stat i-a venit ca o mănuşă de la Dumnezeu.

Cum vor evolua relaţiile bilaterale între Turcia şi SUA în contextul în care există o cerere de extrădare a clericului Gullen la Ankara după ce i-au fost arestate toate rudele ?

Toate persoanele apropiate de Fetullah Gullen din Turcia au fost arestate, iar casa acestuia a fost devastată. Este o ură a unei părţi a societăţii turce împotriva acestuia, întreţinută de mass-media turcă. Dincole de toate aceste chestiuni, SUA au declarat în repetate rânduri, că atunci când dovezile vor fi clare în cazul lui Gullen, că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, îl vor extrăda şi va plăti în faţa justiţiei turce. Mă face să cred că statul turc nu are dovezile necesare şi atunci ce ar fi putut să facă un om trecut de 80 de ani?

Cum trebuie să vedem poziţionarea Turciei la Marea Neagră şi-n Orientul Mijlociu în contextul conflictului iraniano-israelian?

Turcia, din punctul meu de vedere, începând cu “Primăvara Arabă”, toate deciziile de politică externă pe care le-a luat au fost împotriva sa. Închipuiţi-vă poziţia Turciei cu privire la regimul SIL din Siria, din Libia şi Maroc. Sunt zone unde statul turc promovează politica neo-otomanismului,  prin care încearcă să îşi extindă influenţa. Şi face acest lucru cu succes în Balcani şi-n zona noastră.

Acum vreo doi ani, mă aflam la o conferinţă la Ankara, iar unul dintre miniştrii lui Erdogan a declarat că Balcanii sunt teritoriul Turciei, de unde aceştia au plecat. Acesta mai susţinea că au greşit că au plecat din Balcani şi s-au îndreptat spre est. Şi-au consolidat poziţia aici.

În ceea ce priveşte poziţia Turciei cu privire la Siria, aici sunt mai multe interese, nu doar ale Turciei, ci şi ale Marilor Puteri. Este şi decizia SUA de a susţine înfiinţarea Kurdistanului, iar Rusia a mutat cel mai bine pe cartea diplomaţiei în Siria.

În Turcia, majoritatea oamenilor consideră, că după curaţarea nordului Siriei de terorişti, trebuie să revină acolo. Terorişti care ridică mai multe semne de întrebare: Cum au ajuns în Siria? Cum au transportat acolo arme?

Dincolo de aceste lucruri, există şi voci în Turcia care spun, că după ocuparea Afrinului (oraş sirian din cadrul Guvernământului de Alep, ocupat de forţele turce) trebuie să se ocupe şi Mosulul (oraş din Nordul Irakului) în numele politicii neo-otomaniste. Practic prin intermediul acesteia, oficialii statului turc doresc să recâştige toate teritoriile pierdute.

Din punctul meu de vedere, Erdogan a devenit un partener necredibil, pentru că în vizitele pe care le-a efectuat în Europa, şi aici mă refer la Paris unde a avut o atitudine moderată şi când a revenit în Turcia l-a făcut pe preşedintele Republicii Franceze terorist şi susţinător al acestora.

Dincolo de toate acestea, trebuie să vedem populismul şefului statului turc în chestiunea mutării ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim, pentru că prin 2012, Erdogan într-o vizită în Israel la declaraţia omologului său israelian care i-a spus: “bine aţi venit în capital noastră Ierusalim”, liderul turc a răspuns: “vă mulţumesc pentru invitaţie”.

Acum se erijează în liderul tuturor statelor musulmane (57 la număr) şi declară senin că armata acestora nu poate fi învinsă de statul evreu.

Trebuie să ne uităm de asemenea la ultimele decizii ale şefului statului turc, după incidentul din Mediterana, când au murit nouă militari turci şi a rupt relaţiile cu Israelul. Este un populism care i-a adus foarte multe puncte electorale în alegeri.

Sunt paşi atent calculaţi de către acest lider, care se vrea carismatic. În momentul de faţă, Erdogan controlează totul în Turcia şi îşi impune propria voinţă politică în toate.

Cum vedeţi raporturile dintre Turcia şi Rusia în acest nou mandat pe care Vladimir Putin l-a început pe 9 mai?

Aş spune că între Rusia şi Turcia există o prietenie, începând cu Acordul semnat pe 16 martie 1921, când practic Imperiul Otoman se afla în război, iar URSS încă neconsolidată. Practic, Kemal şi Lenin şi-au dat seama că izolaţi la semnarea Tratatelor de Pace de la Paris, îţi pot vedea liniştiţi de propriile interese.

S-a semnat atunci un Acord care s-a întins pe mai multe decenii, până după cel de-al doilea război mondial, iar URSS a sprijinit economic Turcia. Principalul partener al Turciei în momentul de faţă este Vladimir Putin pentru că nu trebuie să uităm că anul trecut relaţiile ruso-turce au ajuns la cel mai înalt nivel.

După incidentul cu doborârea avionului rusesc de către forţele turce, nu credeam că un lider autoritar precum Erdogan să îşi ceară scuze publice partenerului său rus, Vladimir Putin.

Dintre acordurile economice semnate între Rusia şi Turcia, cel mai important este cel care consfinţeşte construcţia unei centrale nucleare cu tehnologie rusă la Mediterana.

În momentul de faţă la Bucureşti avem o degringoladă între Preşedinte şi Premier cu privire la politica externă. Credeţi că aceste tensiuni  ar putea influenţa relaţiile bilaterale pe care statul român le are cu Turcia?

Erdogan încearcă să le influenţeze şi are la Bucureşti parteneri politici puternici şi aici mă refer la fostul premier, Victor Ponta. Cred că relaţiile turco-române sunt pozitive, iar anul acesta vom serba împlinirea a 140 de ani de relaţii bilaterale turco-române.

Este un lucru benefic pentru că Turcia este cel mai important partener economic al nostru, după UE. Este un stat apropiat nouă. Pentru noi, este important să dezvoltăm relaţiile cu Turcia, pentru că sunt multe investiţii turceşti în România, iar zilele acestea în judeţul Dâmboviţa va fi inaugurată o fabrică ce va oferi peste 200 de locuri de muncă.

Deşi nu sunt mulţumit de politica noastră externă pentru că nu avem nişte direcţii foarte clare pe care să le urmărim, cred că trebuie să dezvoltăm cât mai mult latura economică cu Turcia. Turcii sunt abili, iar cearta de la Bucureşti pe mutarea ambasadei la Ierusalim nu va avea un rol determinant, pentru că jocurile sunt deja făcute.

Erdogan va rămâne cu acel regret. România poate a făcut un gest de curaj, însă nu va ieşi din decizia UE în chestiunii mutării ambasadei la Ierusalim.

Citeşte şi:

Pilonul II de pensii ar putea fi suspendat până în decembrie?

 

 

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.