Iohannis a intrat într-un nou război cu Ponta și Oprea

-


Se întâmplă din nou ca, în urma unei drame, “nevinovații” să arunce cu pietre către “vinovați”, iar martorii să fie indiferenți spre absenți. Cazul e simplu: un om a murit la datorie. Și-a pierdut viața în timpul serviciului. Cineva trebuie să răspundă pentru pierderea unei vieți. Drept dovadă, Parchetul a anunțat că s-a deschis dosar pentru “ucidere din culpă”. Restul declarațiilor sunt lipsite de sens, deși ar trebui să aibă alt scop. Atât în cazul acuzatorilor, cât și pentru acuzați. Fiindcă nici unii, nici alții nu par să-și asume, în fapt, RESPONSABILITATEA.

5 zile de la moartea lui Bogdan

Primul mesaj din partea președintelui Klaus Iohannis îi pune pe liderii Guvernului la colț. Șeful statului a declarat că e “inadmisibil” să nu existe declarații ale premierului Victor Ponta și ale vicepremierului Gabriel Oprea, legate de accident.

“În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi şi nu avem o luare de poziţie oficială din partea Guvernului, aşa ceva este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lămuriri şi îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea aceste lămuriri, şi nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un poliţist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică şi la lămuriri de ordin general”, a spus președintele Iohannis.

 

UNPR: Este un test şi pentru partide şi pentru instituţii

Cu puțin timp înainte, partidul condus de vicepremierul Gabriel Oprea transmitea un comunicat de presă în care susținea că nu se fac declarații politice, cât timp există o anchetă în desfășurare.

“UNPR dezaprobă atitudinea celor care încearcă să utilizeze în scop politic o dramă pe care o regretăm cu toții. (…) Ei știu foarte bine că acel accident dramatic s-a produs în timpul serviciului, că acea coloană a fost constituită în condițiile legii și că toate prevederile normative au fost respectate. Ei știu foarte bine că, atâta vreme cât există o anchetă penală a Parchetului în desfășurare, nu se pot da detalii, nu se pot face declarații.”

Mesajul UNPR avea legătură cu declarațiile de astăzi ale premierului din umbră al PNL, Cătălin Predoiu. Acesta îi cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea, dar spune că declarațiile liberalilor nu ar fi făcute în scop politic. „Noi nu facem acest demers din calcul politic. (…) Nu dorim să amestecăm lucrurile. Acest caz, al poliţistului Gigină, este un test şi pentru partide şi pentru instituţii, pentru toată lumea şi nu cred că e cazul să discutăm acum de considerente politice, de aceea atacul UNPR este lipsit şi de logică şi de fundament faptic. Ceea ce noi dorim acum este un gest reparator şi am spus care e: demisia. „, susține Predoiu.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a fost întrebat de jurnaliști, încă de vineri, cum comentează accidentul de pe Calea Știrbey Vodă, în care polițistul motociclist și-a pierdut viața. Șeful Guvernului a evitat orice fel de răspuns legat de moartea lui Bogdan Gigină și nici nu a dorit să comenteze dreptul vicepremierului Gabriel Oprea de a folosi coloana oficială. Iată încercările premierului Ponta de a scăpa de întrebări: „Îmi cer mii de scuze, știu că dumneavoastră nu respectați niciodată regulile stabilite, eu le respect întotdeauna…” „Înțeleg că vorbiți ca să vă audă șefii. Am stabilit niște reguli, cu excepția dumneavoastră, toată lumea le respectă…” „Am impresia că vorbesc în chineză… Nu vreau să evit nimic. Dacă aveți întrebări pe tema pe care cred că sunt responsabil în fața cetățenilor vă răspund.”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon