Iohannis: „UE, NATO şi Parteneriatul strategic cu SUA, pilonii de bază ai politicii externe a României”

-


Preşedintele României, Klaus Iohannis susţine că România va contribui la consolidarea proiectului european pe baza unui parteneriat onest şi deschis cu toate statele membre şi cu instituţiile europene.

„Ca susţinător constant al ideii unei Europe mai puternice, vom contribui la consolidarea proiectului european pe baza unui parteneriat onest şi deschis cu toate statele membre şi cu instituţiile europene. Vom acţiona pentru a avea o Uniune mai puternică, mai unită, mai competitivă şi mai incluzivă, mai sigură şi pe înţelesul tuturor cetăţenilor săi”, a declarat Klaus Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti.

Potrivit acestuia, România îşi propune să se implice activ în „Conferinţa privind Viitorul Europei”.

„România va sprijini în continuare politica de extindere a Uniunii, îndeosebi pentru deschiderea cât mai curând posibil a negocierilor de aderare cu cele două state candidate – Macedonia de Nord şi Albania. Discuţia despre eficientizarea metodologiei de extindere nu trebuie în niciun caz să blocheze sau să întârzie acest proces”, a arătat şeful statului.

De asemenea, acesta a mai spus că apartenenţa României la Uniunea Europeană şi NATO, dar şi Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii „rămân pilonii de bază” ai politicii externe a ţării noastre.

„Este nevoie de soluţii capabile să aducă pace în zonă şi siguranţă pentru cetăţeni, fie ei din Orientul Mijlociu, din Europa, din SUA sau din alte spaţii, atât pentru situaţia din Irak, respectiv în dosarul iranian, cât şi din Libia. Sunt necesare progrese în dosarul sirian, în Yemen, dar şi în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, cu privire la care poziţia României rămâne neschimbată”, a arătat preşedintele României.

În opinia acestuia, „efectele negative ale crizei din Orientul Mijlociu nu se proiectează doar la nivel regional”.

„Ele pot avea impact şi asupra securităţii europene şi globale. De aceea, eforturile de dialog, negociere, precum şi cele de stabilizare şi reconstrucţie din acest spaţiu trebuie să continue şi fac apel la toţi partenerii noştri să acţioneze pentru acest deziderat”, a subliniat Klaus Iohannis.

Acesta a mai  spus că lupta pentru combaterea terorismului nu s-a încheiat, iar NATO joacă şi aici un rol semnificat.

Citeşte şi:

Predoiu, mulţumit de candidaţii înscrişi la şefia Parchetului General

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.