De ce este mandatul lui Iohannis un succes pentru România în politica externă

-


Lipsa unor dezbateri publice în această campanie electorală a transferat către populație rolul de combatere a ambilor candidați rămași în cursa pentru funcția de președinte al României. S-a creat astfel un ,,debate’’ național ad-hoc, fiecare cetățean încercând să-și apere propriul favorit și evident, să-i atace concurentul.

 

În vâltoarea unor astfel de discuții aprinse a intrat și actualul președinte Iohannis. Acestuia i se reproșează mai ales o anumită pasivitate în timpul mandatului său în față PSD, acest fapt umbrindu-i inclusiv realizările pe care acesta le are în politica internațională, și care fac obiectul acestui articol.

Cum însă atât realizările externe ale lui Iohannis, cât și cele interne sunt legate de aceleași trăsături de personalitate ale președintelui, este nevoie de o scurtă explicație a manifestărilor sale pe plan intern, cu atât mai mult cu cât acestea sunt cele mai controversate. Până atunci însă trebuie să vorbim despre trăsăturile de personalitate amintite: ele sunt pur şi simplu răbdarea tipic ardelenească (exasperantă într-adevăr pentru mulți) și un soi de diplomație formată tot pe baza primei calități.

Acestea două, deși plictisitoare pentru public, l-au ajutat însă pe Iohannis să aibă un prim mandat de președinte de succes. De ce? Pentru că nu este ușor să fii președinte într-o țară în care PSD, la jumătatea mandatului tău (Iohannis a ajuns președinte în 2014, alegerile parlamentare au fost în 2016), a câștigat 44% din Senat și 45% din Camera Deputaților, cifre care adunate cu cele ale ALDE (6% Senat/ 5% Camera Deputaților) au format o majoritate legislativă neocomunistă. Cine ar fi putut distruge un asemenea monstru?

Ei bine iată că Iohannis, prin răbdarea lui, a reușit. Cine și-ar fi imaginat acum trei ani că PSD nu doar că va ajunge la un scor politic derizoriu, dar va fi și în opoziție? Lăsând însă la o parte aceste chestiuni de politică internă de care astăzi – iată – se bucură și persoanele care caută nod în papură președintelui, să trecem la politica externă a lui Iohannis. 

Această politică este şi ea beneficiara calităților actualului președinte al României. Asta pentru că ceea ce se întâmplă astăzi în lume este cu totul diferit de ceea ce se întâmplă pe vremea – de exemplu – președintelui Băsescu. Cine și-ar fi imaginat acum cinci ani că Franța va vorbi despre NATO ca despre un muribund? Sau că Marea Britanie va cere să iasă din UE? Sau că între SUA și UE vor există contre atât de vizibile în spațiul public?

Epoca primului mandat al președintelui Iohannis a fost marcată de adevărate cataclisme în plan internațional și numai răbdarea și diplomația de care vorbeam mai sus au ajutat România să nu facă nici prea puțini dar nici prea mulți pași într-o anumită direcţie, pentru a nu deranja vreuna din marile forțe internaționale care au devenit peste noapte adversari. Astfel, adevărata realizare în politică internațională a României este tocmai driblingul inteligent pe care aceasta a știut să-l facă printre interesele și mai ales intrigile celor interesați să aibă influență în România.

Un moment major care a  demonstrat perfect diplomația lui Iohannis a fost Conferință Inițiativei celor Trei Mări ținută anul trecut la București, sub patronajul său. Deși această inițiativa era și este percepută ca una pro-americană și anti-germana, Iohannis nu s-a sfiit să invite – pentru prima oară în istoria conferințelor Inițiativei – pe ministrul german de externe Heiko Maas, care a anunțat că Germania dorește să fie „punte și moderator în spiritul unității europene”.

Mai mult, Maas chiar a solicitat pentru Germania statut de membru deplin în acest grup de state, iar ecourile au fost împărțite. În timp ce președintele României, Klaus Iohannis, a susținut cererea, premierul polonez Mateusz Morawiecki a sancționat oferta, ignorând-o. Or, alăturarea Germaniei trebuia decisă în unanimitate de statele membre ale Inițiativei, lucru ştiut şi de preşedintele României. Este evidentă, deci politică de echilibru între interesele Germaniei și SUA, pe care Iohannis a dus-o permanent în timpul mandatului său, pentru a nu deranja și a atrage ,,atenția’’ marilor puteri în defavoarea României.

Iohannis a reușit să devină astfel un personaj frecventabil atât la Bruxelles (Berlin, Paris) cât și la Washington, lucru rar întâlnit în politica internaţională din aceste zile.

Referitor la această ultimă capitală, Washington, trebuie remarcat faptul că în timpul mandatului său Iohannis a fost primit de două ori de către Donald Trump, un record absolut pentru orice președinte al României de după 1989, un record cu atât mai valoros cu cât omologul său american nu a fost altul decât imprevizibilul Donald Trump.

Cu siguranţă, că în urmă acestor vizite, Trump știe foarte bine cine este România, știe foarte bine că suntem cel mai important aliat al SUA la Marea Neagră și totodată și noi știm că beneficiem de umbrela de securitate a celei mai puternice națiuni a lumii.

Acestea sunt pe scurt realizările politicii externe a lui Iohannis, o proiecție în afară granițelor a ceea ce s-a întâmplat de fapt și în interiorul României, și acest lucru doar cu ajutorul unei răbdări cu care nu s-au obișnuit nici în ziua de astăzi mulți dintre români.

Citeşte şi:

Desecretizarea raportului „10 august”. Stelian Tănase: „Dăncilă nu poate să invoce democraţia, după ce şi-a bătut joc de ea”

Despre cum se înlocuiesc unii cu alții

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.