Iranul, viitorul furnizor de gaz al Europei?

-


Iranul se zbate să ajungă în acest secol ceea ce cândva a fost Imperiul Persan. Este dreptul lor. Spre diferență de noi, românii, care încă mai sperăm să descoperim tunelurile dacice în care strămoșii au pus deoparte tehnologii extraterestre, persanii cer mai mult zilei de mâine, legitimați nu de mituri, ci de o istorie fabuloasă. Contextul geopolitic i-a împiedicat însă până acum.

Pur și simplu, iranienii au fost prea aproape de rezervorul de petrol al lumii, lumea arabă. Iar o creștere a puterii Iranului ar fi însemnat și o creștere a influenței lor în chestiunea aurului negru, fapt ce nu ar fi fost privit cu îngăduință de nimeni. Nici de SUA, și nici de Rusia sau China, chiar dacă ultimele două puteri recunosc acest lucru mai deloc sau cu jumătate de gură.

Iar în ceea ce privește antipatia Israelului față de Iran, ce să mai discutăm: doar ura și mai mare pe care au avut-o față de Saddam Husein i-a apropiat pentru o vreme pe isrelieni de perși, după principiul dușmanul dușmanului meu e prietenul meu.

Încercările Iranului de a realiza arme de nimicire în masă și vectori transportori pentru acest tip de muniție, dar și capacitatea acestui stat de a contrabalansa hegemonia din zonă a forțelor navale americane prin tot soiul de amenințări asimetrice, au declanșat în epoca Trump o reacție foarte dură împotriva acestui stat. Evident, vorbim despre relativ recentele sancțiuni ale SUA împotriva Iranului.

Demn de remarcat este însă – iar acesta este subiectul pe care vom încerca să-l analizăm în acest articol – faptul că iranienii nu s-au arătat copleșiți de aceste acțiuni împotriva lor, ci, pe baza principiului „cea mai bună apărare este atacul”, au găsit o fereastră de oportunitate care dă fiori reci la Washington și nu numai: Iranul va avea ieșire la Marea Mediterană.

Astfel, începând cu data de 1 octombrie 2019, Iranul va prelua managementul portului sirian Latakia, pentru prima dată în istoria contemporană perșii putând dispune de ieșire la Marea Mediterană. Ce-i drept, iranienii visau de zeci de ani să pună mâna pe un port din Siria și iată că perseverența lor i-a dus unde a trebuit. Ce trebuie noi să știm este că această mișcare a Iranului nu deranjează puternic doar Israelul, ci și Rusia.

Până să dezvoltăm însă această idee, câteva amănunte despre cum au reușit iranienii să ajungă la Marea Mediterană.

În anul 2017, Iranul a cerut în portul Tartus 1000 de hectare pentru a construi un terminal de petrol și gaze. Evident, fiind prea aproape de baza rusească din același port, Moscova s-a opus vehement. Iranienii s-au pliat, cerând 5000 de hectare în apropierea altui nod de comunicație: aeroportul din Damasc. Rusia s-a opus din nou, sugerând Siriei să ofere Iranului un teritoriu într-o zonă de conflict, adică într-un loc nesigur. Iranienii nu s-au lăsat, iar acum un an și câteva luni au solicitat pentru prima dată Siriei o zonă în portul Latakia. Neprimind niciun răspuns, Iranul a încercat să forțeze mâna din punct de vedere economic. Astfel, pe lângă linia de credit pentru Siria în valoare de 3,6 miliarde de dolari, a mai adăugat încă un miliard. Totodată, a sprijinit puternic cu armament și alte materiale entitățile luptătoare pro-Assad, până la urmă reușind să ajungă la obiectivul mult dorit: portul la Marea Mediterană.

Revenind la nemulțumirea Moscovei, trebuie precizat că aceasta nu a exprimat în mod real grijile ei, pe care le  vom discuta abia la sfârșitul acestui articol. Rusia a disimulat doar nemulțumirea, exprimându-și convingerea că prezența iraniană în acest port ar putea crește problemele de securitate pentru bazele rusești din zonă.

Realitatea este însă faptul că Rusia, deși pe hârtie este partener cu Iranul, se teme ca nu cumva Teheranul să folosească portul Latakia pentru a-și vinde petrolul și gazele în Europa.

Se știe că Iranul are de multă vreme obiectivul de a construi o economie puternică bazată pe comerț și infrastructură puternică, iar temerile rușilor că petrolul și gazele iraniene vor tranzita Irakul și Siria pentru a ajunge pe Bătrânul Continent sunt cât se poate de reale. Și, evident, vor căuta să distrugă cumva această concurență pe piața energetică, fără să încălzească prea tare relațiile dintre Moscova și Teheran.

Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că Iranul nu poate fi oprit să consolideze această facilitate portuară din punct de vedere militar, aducându-și aici navele sale sau diverse complexe de rachete antiaeriene sau sol-sol.

Acestea fiind zise, se pare că următorii ani nu se anunță a fi foarte pașnici în această zonă. Însă până atunci trebuie să ne macine o întrebare cât se poate de rezonabilă: ar putea fi Iranul pentru Europa un partener energetic mai puțin periculos decât Moscova?

Sursa foto: wikipedia.com


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.