Cătălin Ivan o pune la punct pe Olguța Vasilescu

-


Demisia eurodeputatului Sorin Moisă din PSD nu a fost pe placul ministrului Muncii Lia Olguța Vasilescu, care, deși nu-l cunoaștea, așa cum singură a mărturisit, l-a atacat în cel mai urât mod numindu-l „securist mititel şi neînsemnat“. Gestul său a fost taxat de eurodeputatul Cătălin Ivan, aflat și el în disgrațiile partidului.

“Faptul că pe Sorin Moisă nu-l ştie Olguţa Vasilescu, nici nu e o problemă (…) Discuţiile pe care le-ar putea avea depăşesc cu mult capacitatea de înţelegere a Olguţei Vasilescu. Faptul că spui «tramvai» în loc de «travail» spune multe lucruri. Se presupunea că dacă vine în PSD, te mai cizelează, dar n-a fost cazul pentru ea“, a declarat Cătălin Ivan, la Realitatea TV.

Reacţia eurodeputatului a venit după ce Lia Olguţa Vasilescu l-a numit pe Sorin Moisă „securist mititel“, în urma demisiei acestuia din PSD şi anunţarea apropierii de PPE.

„Eu am auzit prima oară de el atunci când sistemul îl dădea varianta de premier şi am răspuns unui post tv că nu are cum pentru că nu e nici măcar membru de partid. Asta pentru că, repet, eu nu auzisem de el.”, a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook, la scurt timp după anunţarea demisiei de către Moisă.

Europarlamentarul Sorin Moisă a anunţat, sâmbătă, că a decis să îşi prezinte demisia din PSD, precizând că urmează să demisioneze şi din grupul S&D şi să se alăture, ca independent, grupului PPE.

„Astăzi am decis să îmi prezint demisia din PSD”, a scris Moisă, pe Facebook, adăugând că, sub conducerea lui Liviu Dragnea, „PSD a dezgropat, reactivat şi adaptat la contextul actual al României o parte dintre reflexele îndelung cultivate în anii naţional-comunismului”.

El a făcut referire şi la modul în care au fost prezentate de către PSD relaţia cu Bruxelles-ul şi cu multinaţionalele.

„Ce oferă PSD acum nu este patriotism, ci naţionalism de tip polonez sau maghiar, frustrat, în mod steril opus Bruxelles-ului, conservator social. O formă de discurs şi practică politică ce apropie ţara nu doar de grupul iliberal al ţărilor de la Vişegrad, ci şi de Rusia lui Putin”, a susţinut Moisă.

Europarlamentarul invocă şi „lipsa de empatie” arătată cu prilejul aniversării lui Dragnea în ziua comemorării Colectiv.

„Lipsa halucinantă de empatie, individuală sau de grup, arătată cu prilejul aniversării lui Liviu Dragnea în ziua comemorării celor doi ani de la Colectiv m-a zguduit profund”, a mai afirmat Sorin Moisă.

Mai puteți citi și:

PSD va organiza un „micing” uriaș

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.