Juncker, ferm în privința Brexit-ului. UE a deblocat Acordul cu Marea Britanie

-


Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană până când alegătorii UE vor alege un nou Parlament European în perioada 23-26 mai sau va fi nevoită să îşi aleagă proprii parlamentari europeni, a afirmat luni seara preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, scrie Reuters.

Adresându-se în scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, după ce a convenit cu premierul britanic Theresa May o înţelegere vizând deblocarea Brexitului, Juncker a afirmat următoarele: „Retragerea Regatului Unit ar trebui să fie finalizată înainte de alegerile europene care vor avea loc între 23 şi 26 mai anul acesta. Dacă Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană până atunci, va fi obligată din punct de vedere juridic să organizeze aceste alegeri”.

În schimb, Theresa May a anunţat luni seara că a obţinut de la UE asigurări obligatorii din punct de vedere juridic în privinţa Brexitului, într-o ultimă încercare de a atrage de partea sa parlamentarii rebeli, care au ameninţat că vor respinge din nou Acordul de retragere pe care premierul urmează să îl propună marţi.

De asemenea,Londra a ajuns la o înţelegere cu Uniunea Europeană referitor la „modificări obligatorii din punct de vedere juridic” ale Acordului de retragere a Marii Britanii, a anunţat luni seara vicepremierul David Lidington în faţa Parlamentului.

„În seara aceasta, la Strasbourg, premierul (Theresa May) a obţinut schimbări obligatorii din punct de vedere juridic care întăresc şi îmbunătăţesc Acordul de retragere şi declaraţia politică”, a anunţat Lidington, care a solicitat parlamentarilor britanici să voteze acordul în momentul în care acesta le va fi prezentat marţi.

Subliniind că discuţiile continuă la Strasbourg între premierul britanic şi liderii europeni, el a promis parlamentarilor prezentarea a două documente.

„Primul confirmă faptul că UE nu poate încolţi Marea Britanie în plasa de siguranţă pe o perioadă nedeterminată”, a declarat liderul britanic, referindu-se la clauza de”backstop”, dispoziţie care prevede menţinerea, ca ultimă soluţie, a Regatului Unit într-o uniune vamală pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

În plus, „instrumentul comun reflectă angajamentul Regatului Unit şi al UE de a depune eforturi pentru a înlocui plasa de siguranţă cu măsuri alternative până în decembrie 2020”.

Lidington a cerut parlamentarilor să voteze pentru acordul astfel „îmbunătăţit”, care va fi prezentat marţi, spunând că acesta va fi singurul acord care se va afla pe masă.

Citește și:

Cioloș îi răspunde lui Dragnea: „Liviule, nu ţine cu poveştile astea”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.