UPDATE. Uciderea cu bestialitate a jurnalistei bulgare. Al doilea suspect ar putea fi tot român

-


UPDATE: Potrivit postului digi 24, care citează surse bulgare, al doilea suspect în cazul asasinării jurnalistei de investigaţii, Viktoria Marinova ar putea fi tot de origine română.

UPDATE: Ivan Radev, jurnalist din Sofia: „În ultimele ore și ultimele minute au apărut informații diferite în presă. Șeful poliției spune că este un cetățean român. A devenit un caz internațional fiind vorba de o jurnalistă ucisă brutal”

UPDATE: Vladimir Bereanu, jurnalist bulgar: „De la Sofia au plecat doi procurori generali către Ruse. În câteva ore va fi o conferință de presă. Ultima informație dată de șeful poliției din Ruse este aceea că este vorba de un cetățean cu pașaport românesc dar cu origine ucraineană”.

UPDATE: Românul ar putea fi eliberat deoarece polițistii nu au nicio probă care să-l lege de uciderea jurnalistei bulgare. A fost arestată o altă persoană, potrivit Digi24.

UPDATE: Un cetățean român de origine moldoveană este principalul suspect al poliției bulgare în dosarul uciderii ziaristei Viktoria Marinova, care a fost găsită moartă în orașul Ruse, anunță ziarul bulgar Dnevnik.

Jurnaliștii bulgari citează surse din cadrul Poliției.

Știrea inițială

Bărbatul care a ucis-o pe jurnalista din Bulgaria, Viktoria Marinova,  este român, potrivit Digi24 care citează presa din Bulgaria. Bărbatul ar avea dublă cetățenie.

Viktoria Marinova a fost găsită fără suflare pe malul Dunării. Ea a fost bătută și violată înainte de a fi ucisă.

În momentul de față, nu se cunosc motivele uciderii Viktoriei Marinova, iar Georgi Georgiev, şeful procuraturii din Ruse, şi directorul adjunct al poliţiei locale, Ilian Enchev, au spus, într-o conferinţă de presă, că sunt luate în calcul “toate variantele” cu privire la această crimă.

Majoritatea obiectelor personale ale jurnalistei lipseau în momentul în care trupul acesteia a fost găsit într-o zonă mai puţin aglomerată  din Ruse.

Viktoria Marinova deţinea funcţia de director al postului de televiziune TVN şi era căsătorită cu patronul acestui post, care are şi una dintre cele mai mari companii de Internet din Bulgaria. Cei doi au împreună o fetiţă de 6 ani.

Aceasta avea propria emisiune şi era implicată în afacerile soţului său, dar şi în numeroase acte de caritate şi activităţi sociale în  orașul Ruse. Poliția cercetează mai multe piste, dar spun că, pentru moment, nu există indicii care să arate că uciderea jurnalistei are legătură cu activitatea profesională.

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.