Kate Middleton, însărcinată pentru a patra oară? Adorabila Charlotte ar fi dat-o de gol

-


Kate Middleton, soția prințului William, ar fi însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Cea care a dat vestea este năstrușnica Prințesă Charlotte (4 ani), care ar fi împărtășit informația colegilor ei de școală. Deși aceste zvonuri circulă de câteva săptămâni, Casa Regală nu a făcut încă niciun anunț oficial.

 

„Una dintre ajutoarele învățătoarei a auzit-o pe Charlotte spunând asta și nu i-a venit să creadă – Charlotte vorbea foarte tare și părea convinsă că mama ei este însărcinată. Spunea că abia așteaptă, părea foarte entuziasmată’”, a afirmat o sursă citată de presa de peste ocean.

Vorbele fiicei Prințului William confirmă astfel zvonurile apărute săptămâna trecută, conform cărora ducesa de Cambridge ar fi din nou însărcinată. De altfel, Kate a fost văzută, la lansarea celei de a treia grădini Back to Nature, punându-și deseori mâna pe burta ușor rotunjită.

Pe 22 iulie 2013, Kate a fost internată în Spitalul St Mary și l-a adus pe lume pe prințul George, moștenitorul tronului. În septembrie 2014, cuplul regal a anunțat o nouă sarcină, iar Printesa Charlotte s-a născut la același spital pe 2 mai 2015.

În aprilie 2018, Kate Middleton a născut al treilea copil al cuplului, un băiat. Ducesa de Cambridge a adus pe lume copilul în același spital în care i-a născut și pe primii doi, aripa Lindo a spitalului St Mary din Londra. Bebeluşul este cel de-al şaselea strănepot al reginei Elisabeta a II-a.

În cazul celui de-al treilea copil, Kate și William nu au așteptat trei luni pentru a face marele anunț, așa cum se obișnuiește, fiind critice într-o sarcină, deoarece Ducesa a suferit de hyperemesis gravidarum (rău matinal) ceea ce i-a determinat să facă anunțul.

Citește și:

„Telefonul copilului” i-a salvat viața unei adolescente, victimă a abuzului sexual timp de 6 ani. Apelează-l și tu!

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.