Kelemen Hunor, dezamăgit de partidele politice

-


Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a afirmat vineri că se pare că perioada de garanţie a unui Guven în România este de şase luni, motiv pentru care nu există niciun proiect după care se poate ghida ţara.

Despre opoziţie, Kelemen a spus că s-a „destrămat” şi nu poate propune comunităţii maghiare altceva decât să nu voteze propunerile Guvernului. În opinia sa, PNL s-a transformat într-un partid ultra-naţionalist şi anti-maghiar, despre PMP nu se pot spune multe lucruri noi, iar în ceea ce priveşte USR a declarat că „putem să intuim ideologia pe care o reprezintă”.

„Nu există niciun obiectiv elocvent şi niciun proiect după care s-ar putea ghida ţara”, a arătat preşedintele UDMR, referindu-se la situaţia politică actuală din România, conform unui comunicat al UDMR.

Kelemen Hunor a susţinut că opoziţia s-a destrămat şi că cel mai mare partid de opoziţie, Partidul Naţional Liberal (PNL), s-a transformat într-un partid ultra-naţionalist şi anti-maghiar, despre Partidul Mişcarea Populară (PMP) nu se pot spune multe lucruri noi, cât despre USR, însă, putem să intuim ideologia pe care o reprezintă.

„Opoziţia de astăzi nu poate propune comunităţii maghiare altceva decât să nu voteze propunerile Guvernului”, a precizat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

„Astăzi, România se confruntă cu momente interesante, iar UDMR consideră acest lucru o provocare”, a mai spus preşedintele Uniunii. În opinia sa, în 2017, Uniunea s-a bazat pe o iniţiativă la dialog, iar în 2018 încearcă să acţioneze în aceeaşi manieră.

Mai puteți citi și:

Oferta CFR de Valentine’s Day şi Dragobe: „Plimbaţi-vă în doi! Jumătate tu, jumătate noi”

viewscnt


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.