Klaus Iohannis, concluzii la finalul Summitului istoric de la Sibiu. Tusk și Juncker, laude pentru modul în care a fost organizat Summitul

-


Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la finalul Summitului istoric de la Sibiu, că unitatea, solidaritatea și coeziunea membrilor UE trebuie să se afle în centrul priorităților acțiunilor viitoare.

 

Principalele declarații:

Discuțiile de azi ne-au întărit convingerea că putem întări viitorul UE.

Acest mesaj de unitate rezonează cu motoul președinției României la conducerea consiliului UE.

Am discutat despre direcția în care vrem să ducem construcția europeană.

Am adoptat o declarație importantă care sperăm să rămână un reper important în istoria UE.

Transmitem astfel un mesaj de voință politică, cu ocazia zilei de 9 Mai.

Sper ca acest mesaj pozitiv să ajungă la cât mai mulți europeni.

Donald Tusk, președintele Consiliul European: Statele membre vor să apere modul în care se dezvoltă Uniunea. După alegerile europarlamentare voi convoca o întâlnire cu cei 28 de lideri pentru a începe procesul de nominalizare. Vom respecta regulile din tratate.

Intenția mea este să nominalizez viitorul președinte al Consiliului European.

Tusk și-a continuat discursul în limba română: Aș dori să-i mulțumesc președintelui Iohannis pentru organizarea și găzduirea Summitului de la Sibiu. În ianuarie (la evenimentul care a marcat preluarea președinției Consiliului UE de către România) am vorbit din suflet despre România. Ați organizat un Summit excepțional. M-am îndrăgostit de România.

Jean-Claude Juncker: Au fost condiții de excepție la Sibiu.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.