Klaus Iohannis, mesaj tranșant privind amnistia

-


Pentru mine statul de drept nu este negociabil, a spus președintele Klaus Iohannis în conferința comună cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, întrebat fiind despre amnistie și modul în care un demers de impunere a acesteia ar putea afecta exercitarea președinției Consiliului UE.

 

„Discuția pe legile justiției și pe coduri este complicată și se poartă de 2 ani și sper să existe înțelepciunea de a duce această discuție spre un final care este în conformitate cu așteptările românilor. Noi nu putem să construim un sistem de justiție care nu este compatibil cu celelalte din Europa.

Prin aderarea la UE ne-am dorit să fim parte al unui spațiu de valori și ne dorim să rămânem acolo.

Asta este o discuție pe care o vom continua și nu am de gând să fac rabat de la aceste principii și valori.

În ce privește afacerile europene. Sunt convins că vom găsi abordările potrivite pentru a atinge obiectivele pe care ni le am propus.

Problemele de politică internă nu trebuie să afecteze demersurile în cadrul președinției. Și acest lucru a fost foarte bine înțeles de toate părțile”, a spus președintele.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.