La 24 de ani, e cel mai bogat om din Norvegia. Cum a ajuns Gustav Magnar Witzøe la averea uriașă

-


Viața celui mai bogat om din Norvegia – și, totodată, al treilea cel mai tânăr miliardar din lume -, Gustav Magnar Witzøe, reprezintă un studiu de caz interesant pentru presă.

La doar 24 de ani, Gustav Magnar deține aproape jumătate din compania norvegiană Salmar, producător alimentar, un cadou care i-a fost oferit de tatăl său la vârsta de 19 ani. În prezent, are o avere de 1,9 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Tatăl lui Gustav Magnar, Gustav Witzøe – care a înființat compania în 1991 – i-a oferit uriașul dar după îndelungi discuții în familie cu privire la decizia de a pune pe umerii unui tânăr de 19 ani o resposabilitate așa de mare.

Witzøe, care conduce în continuare Salmar, susține că averea-gigant aduce și plusuri, și minusuri. „Vă poate afecta în multe feluri, bune și rele. Ar putea afecta relațiile cu prietenii”, susține el.

Chiar dacă tatăl său încă mai conduce compania, Gustav Magnar dorește să-și pună și el propria amprentă, făcând investiții în startup-uri locale de tehnologie.

Salmar are sediul pe insula Frøya, în regiunea central-norvegiană, unde are și o fabrică de procesare.

În afară de imagini surprinse în timpul ședințelor de la sediul companiei, Gustav Magnar le prezintă tuturor, pe rețeaua de socializare Instagram, stilul său extravagant din timpul liber.

Miliardarul participă la petreceri private de lux alături de familie și de prieteni, merge în vacanțe exotice, își face tatuaje și cumpără haine de la designeri renumiți. De altfel, este o prezență obișnuită în primul rând de spectatori la prezentările de modă din Norvegia.

Citește și: 

Ar trebui sau nu să ne ajutăm copiii la teme? Studiul care răstoarnă ceea ce credeam până acum

De ce știrile false se răspândesc mai repede și mai mult decât cele reale pe rețelele de socializare

În fiecare noapte ne supunem riscului de depresie. Ce obicei ar trebui să eliminăm

Urmărește Jurnaliștii.ro și pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi și mai importante știri ale zilei!


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.