La Spitalul „Mavromati” din Botoșani nu se mai fac avorturi. Motivele: religioase și personale

-


În Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani nu se mai fac întreruperi de sarcină din motive religioase și…personale. Informația a apărut inițial pe HotNews.ro.

Am sunat la spital, iar o angajată de pe secție ne-a confirmat că încă de anul trecut nu se mai fac avorturi, însă femeile care doresc pot merge la trei cabinete particulare din oraș, dintre care unul aparține șefei de secție, medicul Maria Olaru.

„Din motive religioase, medicii din Botoşani nu doresc să mai facă avorturi la cerere, în cadrul Maternităţii, decât avorturi terapeutice, care sunt urgenţe medicale şi care necesită intervenţie”, a afirmat purtătorul de cuvânt Ștefan Bercea, potrivit Hotnews.ro

Potrivit acestuia, măsura a fost luată de comun acord de toţi medicii secţiei, având la bază motive religioase. Singurele cazuri în care vor fi acceptate întreruperile de sarcină sunt urgenţele medicale. Contactată de HotNews.ro, Maria Olaru, șefa secției de Obstretică-Ginecologie de la Spitalul din Botoșani, afirmă că în unitatea medicală se fac în continuare întreruperi de sarcină la cerere și pune declarațiile purtătorului de cuvânt pe seama „lipsei de comunicare”.

Am sunat la spital și am întrebat dacă, într-adevăr, nu se mai pot face avorturi din motive religioase și o angajată de pe secție ne-a confirmat acest lucru.

„Nu se mai fac avorturi de anul trecut. Sunt cabinete particulare în oraș, al dnei doctor Maria Olaru (n.r. șefa de secție de la Mavromati), doamna doctor Ilcu (n.r. Gladiola), doamna doctor Oprișanu (n.r. Carmen), care are cabinetul vizavi de spitalul județean. În rest, nici în oraș nu mai face nimeni. Este un act medical pe care medicul nu este obligat să-l mai facă. Majoritatea medicilor nu mai vor să facă așa ceva. Degeaba veniți la spital. Puteți veni, dar eu știu că nu se mai fac”, ne-a declarat o angajată de la Spitalul Mavromati.

Citește și:

Un medic celebru din Timișoara merge cu o caravană medicală prin munți ca să-i consulte pe oamenii din zonele izolate


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.