UPDATE. Ursula von der Leyen, primul discurs despre starea Uniunii: ”Combaterea rasismului în UE nu va fi opțională”

-


Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă în acest moment primul său discurs despre starea Uniunii, după pandemie și va încercă să dea un nou impuls spre reconstrucție a spațiului comunitar, puternic fragilizat și afectată de criza sanitară și economică, după cum urmează:

– în aceste ultime șase luni am demonstrat cât de puternic este spiritul european;

-un virus de o mie de ori mai mic decât un fir de nisip a arătat tuturor cât de delicată și de fragilă este viață și a arătat limitele unui model care pune bogăția în fața bunăstării;

-în ultimele luni am redescoperit valoarea a ceea ce împărtășim cu toții;

-am împărțit cu toții o parte din suveranitatea noastră pentru binele comun;

-este oportunitatea noastră să facem lucrurile să se schimbe prin planificare și nu prin dezastru sau dictare din partea altora;

-avem tot ce ne trebuie la îndemână pentru a se întâmpla această schimbare;

-acum e momentul să ne punem pe treabă;

-pandemia și incertitudinea pe care o aduce nu s-au terminat, iar redresarea abia a început;

-prima noastră prioritate e să trecem împreună prin această probă;

-Europa trebuie să continue să protejeze viețile oamenilor și bunurile lor;

-când unele țări au introdus blocaje la export pentru unele echipamente medicale critice, noi am oprit acest lucru;

-prin aceste mecanisme, doctori din România au tratat pacienți în Italia, Letonia a trimis echipamente în alte țări;

-trebuie să profităm de acestă ocazie pentru a face reformele structurale în economiile noastre;

-o a treia promisiune pe care am făcut-o: șansele, oportunitățile; pandemia ne-a reamintit cât de legate între ele sunt economiile noastre;

-Piața unică este despre oportunitate pentru consumatori, companii și pentru industrie; este vorba despre oportunitatea de a profita la maximum de oportunitățile care ne sunt dragi;

-să reducem birocrația și să dărâmăm barierile din piața unică; vom propune o nouă strategie pentru viitorul spațiului Schengen;

-toate aceste lucruri vor permite Europei să se redreseze, dar trebuie să ne și lansăm către lumea de mâine;

-insist ca planurile de redresare nu doar ne vor ajuta să ieșim din această criză;

-sectorul privat a așteptat cu mare nerăbdare un plan, acum îl avem;

-Europa e decisă să facă acestă tranziție pentru a clădi Europa pe care ne-o dorim; pandemia ne-a arătat fragilitatea nostră colectivă, cât și oportunitățile;

-toată lumea trebuie să aibă acces la tratamente sigure și la vaccinuri;

-nu vom renunța la Parteneriatul nostru transatlantic;

-Parlamentul European va avea ultimul cuvânt în chestiunea acordului Brexit;

-nu vom renunța la Acordul din Vinerea Mare cu privire la pacea din Irlanda;

Europa va fi pregătită să contruiască parteneriate puternice cu vecinii noștrii;

-viitorul Balcanilor de Vest este în UE; vom fi alături de statele din Parteneriatul Estic și îi vom susține în crearea locurilor de muncă;

-Africa va fi un partener cheie;

-vom lupta pentru o globalizare justă; de asemenea, vom pleda pentru reducerea emisiilor de carbon; să nu existe nicio urmă de îndoială;

-statul de drept pentru Comisie nu se negociază; avem datoria să fim vigilenți și nu trebuie să tolerăm încălcarea statului de drept;

-trebuie să combatem rasismul și ura; să construim o Uniune anti-rasistă; vom extinde lista crimelor UE față de orice formă de instigare la ură; 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.