Lia Olguţa Vasilescu: „La ora actuală medicii sunt mult mai bine plătiţi decât miniştrii”

-


Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, este de părere că în urma măsurilor adoptate de actuala guvernare sistemul sanitar se află „în vârful piramidei salariale”, iar medicii sunt „mult mai bine plătiţi decât miniştrii”.

„Acest an este special pentru întreg sistemul sanitar pentru că este prima oară când i se recunoaşte rolul pe care-l are în societate, în sensul că, deja, se află în vârful piramidei salariale. La ora actuală medicii sunt mult mai bine plătiţi decât miniştrii, de exemplu, e absolut adevărat ceea ce vă spun, credeţi-mă că ştiu foarte bine”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, luni, la la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Craiova,

Potrivit acesteia,  pe lângă proiectul Spitalului regional din Craiova şi modernizările aduse Spitalului judeţean, se află în discuţie realizarea unui Laborator de analize medicale şi un Centru de radioterapie pentru adulţi şi pentru copii.

Aceasta a mai spus că studenţii de la Facultatea de Medicină din Craoiva trebuie să se pregătească foarte bine în profesia aleasă, deoarece în următorii ani se va înregistra o concurenţă mult mai mare pentru ocuparea unui post de medic.

„Discutam zilele trecute cu miniştri din mai multe ţări din Uniunea Europeană care îmi spuneau că salariile, deja, sunt mult peste ceea ce şi-au permis să acorde în aceste ţări, şi mă refer aici la Ungaria, Croaţia, alte ţări din estul Europei. Deci, probabil, veţi intra în concurenţă chiar şi cu medici veniţi din aceste ţări, aşa cum, până acum, se întâmpla cu medicii noştri care mergeau să concureze pe locurile altora din ţări ale Uniunii Europene. Vă invit aşadar să vă pregătiţi foarte bine şi vă urez mult, mult succes, în deschiderea anului universitar”, a conchis Lia Olguţa Vasilescu.

Citeşte şi:

Iohannis, la deschiderea anului universitar la Iași: „Este inadmisibil ca distanța dintre București și Iași să fie străbătută în 6 ore și jumătate”

Creșterea salariilor din sistemul medical a avut drept scop și păstrarea elitelor în țară. Dăncilă, la deschiderea anului universitar la Facultatea de Medicină din Craiova 

Președintele Colegiului Medicilor susține că numărul medicilor care părăsesc țara a scăzut. Salariile, motivante 

Sistemul Sanitar se pregătește de grevă generală

 

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.