LIVETEXT: Protestul anti-PSD. 10 august, ziua în care Jandarmeria s-a întors împotriva românilor

-


Protestul diasporei din Piața Victoriei s-a transformat într-o încăierare între jandarmi și o parte dintre protestatari. Jandarmii au folosit excesiv gazele lacrimogene de mai multe ori. De asemenea, au fost folosite şi tunuri de apă. Piața Victoriei a fost golită printr-o acțiune de forță fără precedent a jandarmilor.

 

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în care condamnă violențele din Piața Victoriei.

UPDATE: S-au furat două arme din dotarea jandarmeriei, potrivit Digi24.

UPDATE: Jandarmii încearcă cu ajutorul gazelor lacromogene și cu tunurile de apă să-i alunge pe protestatari.

 

UPDATE: Piaţa Victoriei este înăbuşită în gaze lacrimogene. Pentru că aerul a devenit irespirabil, oamenii au început să părăsească Piaţa.

UPDATE: Sute de oameni pe strada Buzeşti care scandează M-ie PSD. Oamenii sunt enervaţi din cauza gazelor lacrimogene care i-a determinat să se îndepărteze puţin de Piaţă.

UPDATE: Metroul nu mai opreşte în staţia Victoriei.

UPDATE: Jandarmeria abuzează de gazele lacrimogene. Sute de oameni au fost nevoiţi să intre pe strada Buzeşti din cauza gazelor lacrimogene. La farmaciile din zonă sunt cozi, oamenii cumpărându-şi măşti de protecţie.

UPDATE: Alte câteva mii de protestatari au ieşit în stradă în principalele oraşe: Sibiu (5000), Iaşi (600), Cluj-Napoca(2.500), Timişoara (300), Oradea (250), Braşov (700).

UPDATE: Se estimează că în Piaţa Victoriei sunt 20.000 de manifestanţi.

UPDATE: În Piața Victoriei au ajuns și mai mulți lideri și parlamentari USR, în frunte cu liderul partidului Dan Barna. Ei poartă tricouri albe, inscripționate cu mesajul ”Fără penali în funcții publice”. De asemenea, mai mulţi voluntari strâng semnături pentru campania ”Fără penali în funcții publice”.

Foto: Dan Barna-Facebook

UPDATE: 15.000 de oameni s-au strâns deja în faţa Guvernului. Au fost aduse şi două tunuri de apă.

UPDATE:Spiritele sunt extrem de agitate în Piaţa Victoriei.

 

 

UPDATE: Jandarmeria face apel la părinţi să nu vină cu copiii la protest în contextul tensiunilor violente dintre protestatari şi forţele d eordine. “Vă rugăm să vă delimitaţi de grupurile care provoacă violenţă! Pentru siguranţa voastră şi a tuturor! Un grup de oameni poate denatura complet scopul unui protest anunţat iniţial, pe reţelele de socializare, ca fiind unul paşnic”, a transmis Jandarmeria în urmă cu puţin timp, printr-o postare pe Facebook.

Instituţia le recomandă celor care intenţionează să se alăture protestatarilor din Piaţa Victoriei să nu vină însoţiţi de copii, ca urmare a violenţelor înregistrate în ultimele ore la mitingul din Piaţa Vicoriei.

“Facem, în continuare, apel la calm! Respectăm dreptul tuturor celor care doresc să protesteze paşnic! Respectăm, în egală măsură, dreptul celor care nu doresc să protesteze! Suntem şi rămânem în slujba cetăţenilor! Singura noastră preocupare este liniştea voastră, a tuturor şi nu vom ezita să o restabilim ori de câte ori ea este tulburată”, se mai arată în mesajul instituţiei.

De asemenea, postarea de pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române este însoţită de un clip video în care unul dintre protestatari aruncă cu bucăţi de asfalt în forţele de ordine.

UPDATE: “Au fost aruncate către jandarmi mai multe obiecte contondente, beţe de steaguri, bucăţi de asfalt şi chiar pungi cu excremente şi urină. (…) Trei jandarmi au fost răniţi. Unul ceva mai grav şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, având o fractură de deget”, a declarat într-o intervenție telefonică la Antena 3 purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.

Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale fiind scoase cu targa de către echipele SMURD.

UPDATE: Piaţa Victoriei este blocată de protestul diasporei. În urma intervenţiei în forţă a jandarmilor, în care s-au folosit din plin gaze lacrimogene, mulţimea de protestatari s-a risipit, iar efectivul de forţe de ordine a fost mărit.

UPDATE: Jandarmii au folosit din nou gaze lacrimogene. Oamenii strigă: ”Fără violență”

UPDATE: ”În acest moment, colegii mei au format un nou dispozitiv. Situația a fost tensionată înainte de acest protest și a fost alimentată în mass-media. Sperăm ca această tensiune..,,Nu ne dorim niciun fel de confruntări”, a declarat, la Digi24, Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București.

UPDATE: Protestatarii sunt ținuți la distanță de intrarea în guvern de un scut format din jandarmi. Jandarmii pun garduri de protecție în fața Guvernului.

UPDATE: Protestatarii au trecut de gardurile de protecție și au ajuns pe trotuarul din fața Guvernului unde s-au îmbrâncit cu forțele de ordine. Protestatarii au încercat să forțeze intrarea în clădirea guvernului. S-au folosit gaze lacrimogene.

UPDATE: Bulevardul Kiseleff este blocat în acest moment.

UPDATE: Unii protestatari strigă ”M-ie PSD”. Crește numărul de manifestanți. Polițiștii se pregătesc să restricționeze traficul în zonă. Numărul jandarmilor este impresionant. 

UPDATE: Românii vin în grupuri la mitingul anti-PSD anunțat pentru ora 17.00.

 

O formă inedită de protest

În scaunul cu rotile la protest

UPDATE: Filozoful Mihai Șora a postat vineri pe Facebook un mesaj mobilizator pentru mitingul din Piața Victoriei. El le aduce un laudatio românilor care s-au întors în țară pentru a manifesta împotriva ”hoției și a corupției ucigașe” și îi îndeamnă pe bucureșteni să nu stea în case, din respect pentru diaspora.

UPDATE: Un lanț de polițiști păzește clădirea Guvernului, deși premierul este în vacanță.

UPDATE: Mașinile cu care jandarmii au fost mobilizați la protest stau alineate la câteva sute de metri de Piața Victoriei.

UPDATE: Românii își arată din nou umorul când vine vorba de mesajele anti-PSD.

În momentul de faţă, în stradă sunt români care muncesc în Norvegia, Spania, Danemarca, Italia şi Germania şi care au venit la Bucureşti pentru a transmite un mesaj guvernanţilor: „fără penali în funcţii publice, alegeri anticipate şi demisia de urgenţă a Cabinetului Dăncilă”.

„Domnule, am lucrat 10 ani în Spania şi acum lucrez în Norvegia. Am bani şi o viaţă mai bună, dar nu mă pot întoarce într-o ţară condusă de corupţi şi comunişti vopsiţi în europeni. Noi nu suntem hoţi şi milogi cum am văzut că ne-au făcut diversioniştii PSD-ului care nu au muncit niciodată cu simţ de răspundere. În Norvegia, nu curge lapte şi miere, dar statul te incurajează să munceşti şi îţi răsplăteşte valoarea umană şi profesională. În România, se încurajează hoţia şi sclavia”, a declarat, pentru Jurnalistii.ro,  Daniel D.

În schimb, Loredana Vasile a venit la protest din Taragona (Spania) pentru a transmite  următorul mesaj: „Stop Penalilor!! Alegeri Anticipate!!”.

„Acum cinsprezece ani, am rămas şomer la Călan cu 8 copii și fără niciun venit. După ce m-am chinuit vreo 8 luni am ajuns în Spania şi, aici, după sute de munci grele şi mizerabile am reuşit să mă pun pe picioare. Astăzi, am venit să cer demisia acestui guvern care ne face de râs şi ne fură din banii pe care îi trimitem în ţară. Dacă nu eram noi, ţara asta era demult în criză”, a spus Eugen, care a venit cu familia din Spania ca să protesteze.

Foto 1:

sursa foto: Sebastian Rusu

 

Foto 2:

sursa foto: Sebastian Rusu

 

Foto 3:

 

Foto 4:

 

Foto 5

 

Foto 6:

 

Foto 7:  

Foto 8:

 

Foto 9:

 

(Autori: Alina Boghiceanu și Sebastian Rusu)

Citeşte şi:

„Mi-am lăsat copilul singur într-o țară condusă de o gașcă de condamnați penal”. Toate drumurile duc la protestul anti-PSD

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.