Mădălina, Notre Dame

-


La sfârșitul săptămânii trecute, deci cu puțin timp înainte ca Săptămâna Mare a catolicilor să înceapă, fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea a făcut publică o analiză personală de 18 pagini despre starea de fapt din Biserica Catolică. În acest document, Benedict al XVI-lea a făcut afirmații ce au provocat controverse profunde. Printre altele, Sanctitatea Sa a vorbit răspicat despre faptul că „în societatea occidentală a dispărut Dumnezeu din spaţiul public”, iar Biserica este percepută ca „un fel de maşinărie politică”.

Afirmațiile Sfântul Părinte au provocat discuții, însă numai câteva zile. Adică până alaltăieri, când Biserica Catolică a fost zguduită de o chestiune mai teribilă, petrecută la Paris. Să fie oare suprapunerea acestor evenimente o coincidență? La această întrebare, bătrânii noștri răspund prin următoarele vorbe: ,,Dumnezeu nu rabdă!’’

Nu trebuie deci să ne ferim a privi incendiul de la Notre Dame și ca o Sodoma 2.0, a cărei ajustare la timpul prezent a recalificat-o ca muniția inteligentă a Cerurilor. Nu mai avea bunul Dumnezeu loc să arunce cu pucioasă în îngrămadeala celor șapte miliarde de păcătoși! A ales lovitura chirurgicală a „unui simbol”. Simbol al unei Franțe în care, conform statisticilor, abia 5% dintre cetățeni mai merg să se închine la biserică. Simbolul unui Occident ce a pierdut bătălia cu un progresism ce nu te mai lasă să te închini, pentru că îți ține mâna dreaptă ocupată cu o Cola sau un iPhone.

De ce să ne tot ascundem? Creștinismul este nucleul în jurul căruia s-a format tot ceea ce astăzi numim civilizația occidentală, însă acest adevăr este din ce în ce mai puțin recunoscut de cei ce formează această civilizație. Iar francezii s-au obișnuit oricum de prea mult timp fără biserici. În ultimii zeci de ani, în Franta s-au închis, ba și demolat, mai multe lăcașuri de cult decât a reușit însuși Ceaușescu. Și este posibil să se fi închis și Notre Dame dacă aceasta n-ar fi reprezentat un obiectiv turistic de același gabarit precum Turnul Eiffel. 

Cu ajutorul incendiului de la Notre Dame putem desluși cel mai limpede spiritul de azi al europenilor, care se plâng mai degrabă de arderea unei opere de artă, decât de cea a unei biserici, ca și cum estetica ar putea vreodată transcede sfințenia. Și să nu uităm: europenii de azi nu ratează vreo ocazie de a afirma că Notre Dame aparține lumii medievale, cu alte cuvinte acelei perioade întunecate a istoriei, când oamenii aveau frică de Dumnezeu, nu de algoritmii lui Zuckerberg. Nu-i nimic, Europa va învăța de-a bușilea că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Și că o Catedrală nu este un muzeu, ci un templu al Domnului.

Mai presus de toate însă, incendiul de la Notre Dame este Cernobîlul Uniunii Europene. Cunoaștem istoria: acea nucleară care a anunțat nașterea Perestroikăi, deci decesul celeilalte Uniuni, cea sovietică. Motivele sunt aceleași și este uluitor că au trecut abia trei decenii până când o altă „instituție”, Bruxelles-ul, a reușit să ajungă la paritate birocratică cu Moscova de pe vremuri. 

Acestea fiind zise, arderea Catredalei Notre Dame nu poate fi decât de rău augur pentru apropiatele alegeri ale Parlamentului European. Mai mult ca sigur, la aceste alegeri vor vota toți cei care nu se mai simt europeni într-o Europă care, la fel ca și catedrala fumegândă, a devenit un muzeu și nu un templu al națiunilor. Nu în ultimul rând, la aceste alegeri vor vota și toți cei care au văzut cât de mulți dintre acei musulmani pe care Europa îi primise recent cu brațele deschide au scris în aceste zile pe rețelele e socializare „Allah este mare”.

Închei acest text amintind o teribilă iroinei a sorții. Ieri, în timp ce Occidentul își trimitea spre noi arsura moralității sale, noi o trimitem – culmea! –  la Bruxelles pe Mădălina, de 25 de ani, cu arsuri grave pe jumătate din suprafața corpului. Asta pentru că România nu are, la 3 ani și jumătate de la incendiul din Colectiv, condiții pentru a trata un singur pacient „mare ars”, soluția rămânând transferul în străinătate.

Singurul lucru care s-a schimbat după Colectiv este de fapt graba de a exporta arșii cât mai rapid prin Otopeni. Cu alte cuvinte, noi, cei care stăm de secole la poarta Orientului, cei care „ne-am sacrificat pentru ca Occidentul să aibă răgaz să-și ridice catedralele”, primim astăzi din partea vesticilor cenușa culturii lor, în schimbul rezultatelor fumegânde ale impotenței noastre de a construi orice.

Dar să nu disperăm. Curând, vom avea și noi Catedrala noastră. 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.