Maduro se va întâlni cu Ceaușescu

-


Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, dă un nou semnal că este un personaj desprins complet de realitate. Joi seară a anunțat că va închide punctele vamale cu Brazilia şi Columbia, pentru a nu permite transporturilor umanitare să ajungă în țara sa. Maduro consideră aceste ajutoare drept o formă de pregătire a unei intervenţii militare a SUA.

Desigur, este greu de imaginat că americanii, care ar vrea într-adevăr să arunce în aer administrația Maduro, nu ar avea posibilități mai meșteșugite de a-și dispune în teritoriul venezuelean omuleții lor verzi, însă liderul de la Caracas pare într-adevăr intrat într-un stadiu al nebuniei specific dictatorilor când sunt pe punctul de a-și pierde puterea.

Ce-i drept, americanii și-au mobilizat niște trupe și nici vecinii brazilieni n-au stat degeaba. Astfel, dacă pentru SUA lichidarea regimurilor de stânga din America Latină este o chestiune de business, pentru noul președintele de dreapta al Braziliei, treaba este posibil să fi devenit una aproape personală. Iar sprijinirea regimului lui Maduro de către „oaia neagră” a Americii de Sud, adică de către Cuba comunistă, amplifică și mai tare graba cu care mai toate statele din zonă se pregătesc să-l debarce pe dictatorul de la Caracas.

Pe de altă parte, tot joi seară, din partea Uniunii Europene, a sosit un mesaj destul de neclar, exprimat de către Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate. Acesta sună astfel: „Noi am exclus în mod categoric orice susţinere a Uniunii Europene şi orice acceptare a posibilităţii degenerării crizei din Venezuela în conflict militar”. Cu alte cuvinte, deși majoritatea statelor din Uniunea Europeană nu îl sprijină pe Maduro, Bruxellesul dă de înțeles că știe să bage bețe în roate americanilor, că tot nu se înțeleg cu aceștia de ceva vreme în mai toate domeniile.

Având în vedere pelerinajul din ultima vreme pe la Bruxelles al diverșilor membri ai Partidului Democrat al SUA, acțiunea de „avertizare” a Washingtonului pare mai degrabă un soi de consens al socialist-democraților de pretutindeni, fapt subliniat de ieșirea în față a ministrului spaniol de externe, Josep Borell, care se află în treabă declarându-se preocupat de „mobilizarea unor capabilităţi militare la frontiera dintre Columbia şi Venezuela”, atrăgând atenția și că „trebuie să evităm prin toate mijloacele escaladarea militară a situaţiei din Venezuela”. Evident, domnul Josep Borell face parte dintr-un guvern de stânga. Ba chiar unul care a dus Spania în situația de a fi cel mai prolific importator de manifestații tip „vestele galbene”.

Este interesant totuși până unde va duce starea de negație a președintelui Venezuelei. Recent, Maduro a afirmat că Administraţia Trump este formată din extremişti care au generat criza politică de la Caracas pentru a justifica o intervenţie, indentificându-l pe omologul său american drept adept al „supremaţiei albilor”. Maduro nu a precizat însă în detaliu cum anume s-a implicat SUA în această criză care nu este una politică, ci economică. Actuala criză din Venezuela nu este fondată pe apariția bruscă a unui lider al opoziției care este sprijinit de Trump și de majoritatea statelor planetei, ci de protestele generate de sărăcirea bruscă a populației. Iar această chestiune nu poate fi pusă decât în cârca incompetentei clase politice a Venezuelei. ,,Răzbunarea’’ lui Nicolas Maduro, ce constă în a se opune primirii de asistenţă umanitară din străinătate, argumentând că Venezuela are „capacitatea de a satisface toate necesităţile poporului şi nu va cerşi de la nimeni”, este o prostie.

Ce capacitate de satisfacere a necesităților poporului are guvernul venzuelean, atâta vreme cât, într-un singur an, din cauza lipsei de hrană, trei din patru oameni din această țară au slăbit circa opt kilograme? Acuzațiile lui Maduro mai pot fi astfel amintite doar ca o dovadă a minciunii incredibile cu care se sfârşeşte orice regim comunist:  Statele Unite intenţionează să creeze o criză umanitară pentru a putea justifica o intervenţie militară. Acest lucru se înscrie în farsă; de aceea, le spunem cu toată demnitatea că nu avem nevoie de resturile lor de pâine, de mâncarea lor toxică, de resturile lor”.

Cel mai probabil, o intervenție militară în Venezuela se va întâmpla cât de curând, însă această inițiativa nu va fi suportată în întregime de catre SUA, ci va exista un parteneriat  între americani și brazilieni, în jurul lor strângându-se și formațiuni armate mai mici, ale altor state din zonă, precum Columbia. În fața acestor amenințări, forțele ruse, despre care se zvonește că sunt în Venezuela, sunt nesemnificative, iar Rusia este prea departe și mult prea slăbită economic pentru a mai face altceva în plus decât obișnuitul ei scandal economic.

Într-o poziție foarte interesantă se află China. Aceasta îl protejează pe Maduro și are mari interese financiare în zonă, Venezuela primind cu împrumut de la Beijing sume uriașe de bani. Nu se știe ce se va întâmpla cu aceste datorii când SUA va deține controlul în Venezuela. China ar fi avut puterea financiară să trimită în Venezuela mult mai multe trupe decât au trimis rușii, însă au refuzat să facă acest lucru. Motivul? Chinezii se feresc ca dracul de tămâie să inducă în mentalul colectiv imaginea unei țări care nu are nimic în plus față de puterile coloniale ale lumii de ieri. Până acum au reușit acest lucru. 

Una peste alta, după toate semnalele primite, Maduro va avea în curând un sfârșit asemănător cu cel al lui Ceaușescu.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.