Metode SIMPLE de îmbunătățire a memoriei pe termen lung

-


Respectarea orelor de somn, alimentația bogată în antioxidanți și activitatea fizică regulată pot ajuta la îmbunătățirea memoriei. Micile pierderi de memorie sunt puse de cei mai mulți dintre noi pe seama înaintării în vârstă. Eronat! Indiferent de vârstă, susțin neurologii, creierul are abilitatea de a crea noi legături neuronale și de a le elimina pe cele nefolositoare. Iar această activitate a creierului este influențată, în principal, de stilul de viață. În plus, se recomandă să fim tot timpul conectați la diferite surse de informații și să evităm rutina, care este cel mai mare dușman al creierului și care poate influența negativ memoria.

Mizați pe pește!

Dacă doriți să vă mențineți creierul în formă, indiferent de vârstă, consumați de cel puțin trei ori pe săptămână pește, deoarece este bogat în Omega 3, un acid gras care facilitează legăturile dintre neuroni şi îmbunătăţeşte memoria. Cei mai grași pești sunt somonul și sardinele. Studiile au arătat că persoanele care consumă pește frecvent nu au probleme cu memoria. Dacă nu iubiți peștele, aveți opțiunea suplimentelor pe bază de Omega 3.

Un alt aliat la memoriei în lupta cu timpul sunt și antioxidanții, care se găsesc din belșug în fructele de pădure, în struguri și în roșii, și vitamina E prezentă în spanac, varză și broccoli.

Sportul, inamicul stresului

Fără dubii putem afirma că stresul este inamicul numărul 1 al creierului. Explicația este aceea că în hipocampus (o zonă a creierului care găzduieşte memoria) se găsesc mulţi receptori de cortizol, hormoni ai stresului, care, în timpul momentelor tensionate, se eliberează. Ca urmare, conexiunile dintre neuroni se slăbesc chiar în regiunea responsabilă de memorare.

Cel mai bun mod de a combate stresul este prin activitatea fizică. Se știe că în timp ce practicăm un sport în creier se secretă o serie de neurotransmițători responsabili de starea noastră de bine și de aceea au fost numiți și hormonii fericirii. În plus, activitatea fizică ajută la îmbunătățirea memoriei, întrucât stimulează îndeosebi acele zone din creier asociate cu memoria şi cu învăţarea. În timpul exerciţiilor fizice, creierul este stimulat să creeze noi reţele neuronale (responsabile cu stocarea memoriei) şi întăreşte legăturile dintre reţelele deja formate.

Pentru ca activitatea fizică să dea rezultate, practicați-o de cel puțin trei ori pe săptămână. Alergați, faceți ciclism sau pur și simplu mergeți în pas alert sau urcați scările de la bloc. Efectele nu vor întârzia să apară. Un alt mod eficient de a vă îmbunătăți memoria este schimbarea obiceiurilor zilnice. În drum spre serviciu, de exemplu, alegeți altă rută.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon