„Ministerul Sănătății este un dinozaur anchilozat și agonizant”. INTERVIU cu medicul Marian Stamate

-


Fără stimularea muncii, a creativității, a implicării și fără penalizarea lenei și a „paraziților”, sistemul de sănătate va colapsa și mai mult, este de părere Marian Stamate, medic primar ORL la Spitalul Clinic Colțea din Capitală și doctor în Științe Medicale, unul dintre puținii medici care nu se tem să taxeze dur derapajele grave ale sistemului medical.

Jurnalistii.ro: Cum s-a prăbușit sistemul de sănătate din România? Ce rol a jucat șpaga, pe care românii o blamează?

Marian Stamate: Nu plățile informale au fost sau sunt problema esențială a sistemului de Sănătate. E o falsă problemă de imagine mai degrabă decât una care să reflecte amploarea dată de mass-media. Place sau nu, până la relativa mărire a veniturilor medicilor (și nu a tuturor medicilor, să ne înțelegem!), plățile informale au ținut în picioare sistemul sanitar, l-au ținut viu, la limita comei, dar l-au ținut viu. Fără ele, plecarea medicilor ar fi avut viteză triplă și starea de sănătate a României ar fi fost sub nivelul marii demult și rapid, numărul morților s-ar fi triplat și el.

Populația a reacționat din instinct, cumva apelând la plata informală a celor care îi salvau pe ei, pe copii și pe părinții lor. Autoritățile au știut, a fost un fapt asumat, măsurat prin studii multiple interne și internaționale, inclusiv de la nivelul unei comisii prezidențiale, pe vremea lui Traian Băsescu, care a și invitat în mod agresiv medicii să părăsească țara, de parcă nu era țara care îl alesese, de parcă nu era poporul lui… Și apoi, mult slăvitul primar PNL al Clujului (fost prim-ministru PD), Emil Boc, a tăiat salariile medicilor, ca să îi convingă definitiv să plece. Asta nu e politică națională!

Tuturor guvernelor le-a convenit să ducă banii Sănătății în altă parte, nu în salarii, le-a convenit să intre bani în sistem din banii personali ai pacienților într-o manieră imorală, pentru că, în același timp, știau că au oricând la îndemână subiecte de prima pagină cu care să acopere eventuale furtuni media pe zone care îi afectau direct…

Au preferat să țină medicii culpabili cu bună știință. Timida mișcare a guvernării actuale a fost o rupere de ritm în peisajul veniturilor, o inițiativa bună, dar cu sferturi de măsură nu rezolvi ansamblul problemelor și provocărilor. În ciuda intențiilor bune ale multor politicieni actuali, le-a lipsit curajul, viziunea și determinarea de a reforma sistemul în aspectele lui esențiale, motorii. Au ratat momente și oportunități care s-ar putea să nu mai revină mulți ani de acum încolo, ani în care sistemul va continua să coboare.

Vă imaginați vreodată că poate exista o armată de lei condusă de o oaie sau de o rață jerpelită doar pentru că tatăl oii sau raței a ajuns în partidul gâștelor ajuns șef peste ogradă cu votul găinilor? Nu. Leii vor pune imediat de un prânz copios compus din toate orătăniile enumerate aici, indiferent de imaginația oii, a raței sau a gâștei. Ori, în societatea românească, ordinea naturală este inversată, este bulversată, este malformată. Și ne mirăm de rezultate?

Să facem un exercițiu de imaginație, să presupunem că sunt ipotetic 50 de mii de medici (dar nu sunt atât de mulți, doar vreo 40 de mii și ceva) în România. Să zicem, prin absurd, că fiecare ia 100 de euro șpagă. Ajungem în cadrul exercițiului nostru imaginar la cinci milioane de euro presupusă șpagă. Repet, este un exercițiu exagerat în mod voit și plastic. Dar cât se fură real, statistic, în marea corupție din Sănătate? Se vorbește în presă continuu despre furturi reale la Casa de Asigurări, la spitale, peste tot, adică oriunde se fac licitații.

Prin mărirea salariilor, bugetul fiecărui spital a alocat pînă la 80% din fonduri, iar pentru achiziții au mai rămas 20%, pe când înainte erau 40%, să zicem. Și cei care fac achiziții sunt foarte supărați: nu poți profita din fondul de salarii. Mica corupție este o problemă, dar focusul este pus greșit.

Prin marea corupție se fură sute de milioane de euro anual până la miliarde de euro, zeci de miliarde multianual.

Haideți să vedem: presa (deseori la comandă politică pentru a acoperi subiecte neplăcute de pe agenda publică cotidiană) inflamează subiectul banilor cetățeanului care ar trece la medici sub forma șpăgii (evident, de condamnat total cei care condiționează și solicită aceste plăti informale, fără dubiu!).

Însă atunci când același ban, al cetățeanului, care îi este luat de către stat sub formă de taxe și impozite (inclusiv taxa pe sănătate, pentru că este un impozit, nu este o asigurare, nu avem polițe de asigurare în schimbul banilor plătiți lunar) – ei bine, atunci când banul acesta ajuns în bugetul de stat este ori prost folosit, ori furat, atunci cetățeanul nu are nicio reacție. Tace, dă din umeri. Acceptă în mod fatalist. Dar găsește energie pentru a se ridica împotriva medicilor, singurii care se mai interpun între boală sau moarte și viața proprie a pacientului, atunci când statului și societății efectiv nu le pasă.

Știți cum stau de fapt lucrurile? Plata informală a ajuns istoric să stabilească nu doar ierarhii medicale informale pe care sistemul și statul nu le-au stabilit din complicitate (nimeni nu dă nici o floare unui medic prost, da?), dar a ajuns să fie văzută la nivel social, la firul ierbii, drept un contract informal direct, nemijlocit între omul care are nevoie de servicii medicale și vindecătorul său. De care ambele părți erau conștiente, fiind tradiție și cutumă. Iar organele statului, cele de represiune, ajunseseră tot istoric, garant al acestor contracte informale.

A propos, lumea vorbește peste tot de jurământul lui Hippocrate. Ori, Hippocrate era unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii lui, orice act medical îi era răsplătit lui și ucenicilor lui, în mod direct. Societatea regla în mod natural valoarea vindecătorului ei. Nu există o structură care să stabilească arbitrar și haotic această valoare. Hippocrate nu avea fluturaș de salarii. Își permitea să refuze cadourile regilor. Vechii greci, vechii egipteni (Imhotep) și alte popoare își prețuiau atât de tare vindecătorii încât îi socoteau fie coborâtori din zeii vremii, fie îi treceau în rândul zeilor și le dedicau temple și statui.

Comparăm cu ziua de azi, când medicul este umilit și hărțuit de popor și de stat, considerat funcționar public bun de acuzat la orice ora și atât? Medicul coborât de la zeu la sclav în ochii societății?

Hippocrate nu avea program. În medicină ai nevoie de timp pentru a studia și pentru a evalua în liniște fiecare pacient și evoluția bolilor. Profesa așa cum trebuie să fie medicina: o profesie liberală, liber asumată și consimțită, dedicată în întregime pacienților, dimpreună cu toate aspectele ei spirituale și de credință. Dar care era în același timp și un parteneriat între vindecător și comunitate sau societate în ansamblul ei.

Asta e o problemă a mentalității colective a poporului român, a lipsei aproape totale a unei viziuni comunitare pragmatice, a educației civice zero și a atitudinii organelor statului care nu fac nimic. Toți și toate sunt la fel. Este exemplul perfect cu cele 3 maimuțe: una nu aude, alta nu vede și cealaltă nu vorbește. Este expresia dramatică a constatării că socialismul și comunismul au reușit în cele din urmă să malformeze conștiințe și valori.

Și atunci din ce cauză este prăbușit sistemul?

Sistemul nu este prăbușit pentru că s-ar lua șpagă, ci pentru că este creionat greșit. Deși, spre deosebire de toate guvernările anterioare, actuala putere politică a avut un timid demers de creștere a veniturilor, dar incomplet atât ca și cuantum, cât și ca acoperire pe toate palierele sistemului (a se vedea medicii de familie, ambulatoriu, DSP etc.), în momentul de față, medicii sunt prost plătiți.

Gărzile sunt raportate la salariul de dinainte de măriri. Umblăm cu două ocale… Cuza pedepsea strașnic folosirea dublei măsuri, astăzi e consfințită în legi strâmbe. Prin lege, deci.

Doctorii trebuie să ajungă la un moment zero, ei la ora actuală fiind pe minus. Au credite ce țin de viață lor zilnică, au credite inclusiv pentru cursuri de formare, pentru că trebuie să se ducă afară să învețe, întrucât în România nu se poate învăța nimic. În România nu se predă nimic pentru că nu are cine să predea și nu există facilități de training. Și pentru această formare nu te duci pentru tine, ci pentru binele pacientului român care te înjură la televizor.

Cât costă un astfel de curs?

Un curs de 2 zile (varianta începători, primul stagiu din cele patru pe o anume tehnică chirurgicală) costă 2000 de euro. Cursul întreg: 10.000 Euro! Pentru un singur tip de intervenție. Câte tipuri de intervenții sunt necesare în fiecare specialitate chirurgicală?! Vedeți?! Poporul acesta este atât de spălat pe creier încât nu are nici măcar egoismul minimal să spună: noi trebuie să-i apărăm pe medici cu orice preț pentru ca atunci când ajungem la spital să știm că medicii sunt foarte bine pregătiți, sunt odihniți, disponibili și binevoitori. Că au măcar ceva de mâncare în garda, nu ca acum.

Degeaba există un medic, bine sau prost plătit, care să spunem că are la dispoziție un ROBOT DA VINCI, dar el nu are pregătirea necesară pentru a lucra cu el, pregătire care costă enorm. Tot cu cuțitașul acela ruginit te va opera, asta dacă va ști s-o facă și pe asta, pentru că medicii bine pregătiți au plecat deja din țară și pleacă continuu, contrar retoricii oficiale care nu e nimic altceva decât propagandă jalnică. Sistemul e prăbușit pentru că meritocrația lipsește cu desăvârșire, pentru că proștii, inculții, leneșii, caracterele dubioase ajung în funcții de conducere peste tot.

Revenind la plată…

Este absurd din punct de vedere al logicii economice și al progresului și stabilității sistemului sanitar să plătești pe unul care operează 100 de pacienți pe lună la fel ca pe unul care joacă Solitaire sau jocuri de grădiniță pe calculator, non-stop. În același spital.

Fără stimularea muncii, a creativității, a implicării și fără penalizarea lenei și a paraziților, nu va reuși acest sistem.

Nu poți plăti o oră de operație de complexitate extremă cu 8-9 euro! În zece ore de operație, la capătul cărora chirurgul salvează o prețioasă viață omenească, se alege cu 80 de euro din care trebuie să ia măcar apă plată și minerală pentru el și restul echipei, pentru că spitalul nici apă nu îți oferă, ești ca la galeră. Puteți să aflați și dumneavoastră de pe Google cât revine unui chirurg la finalul unei operații în Statele Unite, aliatul nostru cel mai important: multe mii de dolari americani.

Chirurgul român are plata orară cam ca un valet de parcare ce are grijă de mașina chirurgului american. Nu poți plăti o gardă unuia cu două prezentări ușoare pe gardă, trimițând restul de cazuri complicate, și să dai plata identică celui care preia cazurile primului, în alt spital. Cei harnici și inteligenți vor obosi, se vor demotiva și vor pleca.

Căderea sistemului stă în însăși structura lui, în conceptul pus pe hârtie, adică în legislație. E o formă continuă de auto-sabotaj de la nivel central și până la cea mai mică verigă de execuție locală.

Deci principala problemă a sistemul este lipsa specialiștilor…

Eu zic că principala problema este lipsa creierului. Dar, pentru că ați întrebat de specialiști, haideți întâi să vedem de ce au plecat specialiștii. Pentru că nu se pot dezvolta profesional, pentru că refuză să fie antrenați într-un cerc de prostituție intelectuală în care cei care sunt capabili și li se pune un șef prin legea 95/2006 un incapabil și un imbecil sau un instabil emoțional, pentru că a făcut cumva să intre în UMFistan pe căi obscure și dubioase și legea îi permite să fie pus șef de secție automat sau director medical de spital, tot prin efectul legii.

Șef de clinică ajungi fără să fii nimic, doar membru al ordinului UMFistanului, fără evaluări periodice, fără criterii de performanță, fără abilități de management, fără școală, fără examen psihologic etc.

Poți să fii un geniu, efectiv, dar nu poți să ajungi într-o structură de conducere românească pentru că sunt imbecilii acolo prin legea dată de Parlament, care este votat de popor.

Legea română statuează feudalismul cel mai pur. Legea spune că există cel puțin două categorii de medici: cei nobiliari, cărora li se cuvine totul din start, prin simpla apartenență la o structură, la un ordin supranațional bazat pe Omerta – și numim aici UMFistanul – și ceilalți, care nu există, care nu au drepturi, medicii de mâna a doua, starea a doua, iobagii sistemului.

Un fost profesor îmi spunea: „Mariane, dacă nu ești în UMF, te-ai născut degeaba, acolo e totul!”. Știind legea și implicațiile ei, avea dreptate! De aia pleacă specialiștii. Și nu au la ce să se întoarcă.

Eu am o fostă rezidentă care, acum, ca specialist, în Suedia, are un salariu de 5.000 de euro. În următoarele luni va ajunge medic primar și va avea 7.000 de euro. Iar la noi, un medic la capăt de carieră câștigă circa 2.200 de euro, la cursul de azi. La ce să se întoarcă în România? Pe ea n-o costă nimic grădinița și școala pentru copii, transportul este gratuit. Este obligată să se ducă gratuit la SPA. Dacă nu se va duce înseamnă că va veni stresată la job și asta ar putea afecta calitatea muncii și prestigiul spitalului. Dar acolo este una dintre țările în care parlamentarii se duc cu bicicleta la serviciu, nu cu cavalcade și sirene. Pentru că e importantă și atmosfera socială din țara în care trăiești, e important să ai și instituțîi funcționale, în care să ai încredere, etc.

Despre rezidenți ce ne puteți spune?

La noi în spital, nu demult, mai mulți rezidenți au plecat ca să-și termine rezidențiatul în Germania și Franța, alții deja profesează în Austria, iar ceilalți, care așteaptă să termine, vor pleca instant.

Iar generațiile de rezidenți din ziua de azi sunt mai slabe decât generațiile cu două-trei generații înainte de ei. Și asta pentru că școala pe care au făcut-o ei a fost mai proastă decât școala pe care au făcut-o ceilalți. Nu poți să ai medici buni, dacă ai un sistem de educație slab, din clasa I pînă la finalul liceului. Facultatea de medicină este o catastrofă, produce doctori care nu știu să vorbească și să scrie corect în limba maternă.

Pentru că UMF, în loc să aducă și să instruiască (unde?!) cadre didactice profesioniste, cu instinct pedagogic, școală pedagogică și cu pregătire profesională de medici, a adus toate loazele, pe bani. E un fel de mercato la UMF. Se cumpără posturile ca la piață sau găsești familii întregi pînă la a 6-a spiță… singurul criteriu fiind cel tribal. Foarte puține excepții în acest mare târg. Și, din păcate, aceste puține excepții sunt cele care duc greul în muncă didactică, publiscistică medicală sau puțină cercetare – la care se adaugă și practica clinică de fiecare zi.

Repet… în multe UMF-uri avem de-a face cu o organizare primitivă, tribală: 80% sunt rude de sânge sau prin alianță. Dinastii întregi, fără nicio legătură cu calitatea umană, intelectuală sau profesională. Sau oameni ai structurilor de altă coloratură, nu detaliem. Și statul spune că e ok. Și poporul spune că e ok. Și atunci… medicii pleacă, pentru că au avut ghinionul să nu se nască în familiile potrivite.

În UMFistan vezi profesori soți, soții, copii lor, nepoții, cumnații, nașii și finii, cumetrii…. Pleacă inclusiv din UMFistan, încep ușor-ușor să își dea demisia, puținii care mai au minte, caracter și dorința de a face lucrurile corect.

Ce pregătire să mai aibă rezidenții? Știți că rezidenții nu mai primesc caietele de monitorizare a pregătirii (log-bookul) începând cu anul 2010?

Conform art. 10 din OG 18/2009, „activitatea de pregătire teoretică şi practică, reprezentată de baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice, este consemnată în două documente cu caracter obligatoriu, netransmisibile, denumite Carnetul de rezident şi Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului.” Haos pe toată linia. La ora actuală este suficient să intri la Facultatea de Medicină. Dacă ai intrat, ieși oricum și nu contează parcursul academic. Examenele se aranjează ele cumva până la urmă.

Dacă, pe undeva, o mai fi vreo specializare cu vreun cadru didactic care într-adevăr vrea să-și facă meseria, că or mai fi niște studenți care să citească și să învețe… Dar Medicina este o meserie practică. Nu stai lângă un pacient și-i reciți dintr-un tratat. E o meserie de mentorat, de exercițiu continuu, de învățat inclusiv din greșelile altora. Și din succesele lor. Măcar să apuci să înveți corect ce nu trebuie să faci! Primum non nocere!

Și pe vremea mea sprijineam holurile spitalelor, cum se face și acum. Eram la spitalul în care un anume doctor era asistent de lucrări. Nu l-am văzut niciodată. Auzisem că există. Cred că generații nu l-au văzut. Și a ajuns profesor de chirurgie, șef de clinică, director al mai multor spitale, senator, vicepreședinte de partid de guvernământ, primar general, candidat la președinție…. Nu a trecut vreodată ca să ne spună măcar cum se face un nod.

Am ajuns foarte buni prin ambiția personală, prin sacrificii, fiind autodidacți. Unii. Alții s-au reprofilat în industria farma sau IT, majoritatea au plecat. Dar suntem buni aici… în curtea noastră, nu prin comparație cu medicină modernă.

Ceea ce este frustrant, este un terorism psihologic să constați înapoierea permanentă la care ești condamnat ca profesionist al vindecării semenilor tăi. Suntem prizonieri într-un război pe care clasa politică îl duce împotriva acestui popor dintotdeauna, nu are nici o importanță coloritul politic sau numele partidului X sau Y. Printr-o politică vag lucidă, actuala putere a mai slăbit, pentru o parte dintre medici doar, lațul. Dar doar puțin și doar pentru unii și doar pentru o vreme, să nu ne facem iluzii.

Legislația este una extrem de deficitară și haotică. Și nimeni nu are voie să o schimbe. Dacă vă uitați în Comisiile de Sănătate ale Parlamentului, sunt tot cei din UMFistan care nu vor să-și scadă privilegiile, chiar dacă în rândurile lor sunt și câțiva puțini care vor binele sistemului, dar majoritatea și ordinele exterioare Parlamentului îi minimizează sau anulează cel mai adesea. Și Statul spune că e bine așa și să continuăm. Spre prăpastie.

Care sunt soluțiile?

Este nevoie de 10 ani pentru a aduce schimbarea în sistemul de Sănătate. Dacă începem azi cu reforme reale și radicale, durează 10 ani până să culegem roadele reale. Trebuie să scapi de elementele nocive, să ai o curbă de încărcare a sistemului cu o nouă resursă umană, cu training, cu echipamente, cu procese și proceduri coerente și realiste. Trebuie găsită finanțare pentru echipamente și pentru training. Toată lumea se bucură că au cumpărat cei de la Primărie și de la MAI ambulanțe. Acolo a fost vorba de niște licitații, deci niște bucurii au fost undeva… Însă chiar și RAED Arafat a ieșit și a spus că nu are decât 70% din personal, dar de fapt e vorba de 60%, și nu contează doar din punct de vedere numeric, ci și cât sunt de antrenați.

Nu poți să introduci peste noapte novici în sistemul de urgență și să îi arunci în prima linie, doar ca să fie la număr. Nu ai cum! Le faci lor rău și faci rău pacienților. Nu e important să vină o mașină roșie cu nino-nino și să te ducă… unde?! Vorba unei reclame a Crucii Roșii despre donarea de sânge: „Ce atâta grabă?!”.

Noi avem o singură linie de gardă ORL în Spitalul Clinic Colțea care deservește Bucureștiul și zonele din jurul Bucureștiul, deci milioane de cetățeni. Și asta nu doar pentru că spitalele județene de urgență nu au gardă, dar unde au nu există medici antrenați sau dornici de a face ceva. Și atunci le trimit aici. Iar eu aici, alături de un rezident neplătit, pentru că rezidenții nu sunt plătiți pe gardă, trebuie să țin o secție cu aproape 50 de paturi și cu mai multe operații pe zi, UPU cu o cameră de gardă, o secție de oncologie care are cazuri ORL, o secție de hematologie, cazurile din ATI etc. Și se spune că medicilor le-au mărit salariile. Pe bune?!

Jurământul lui Hipocrat nu conține cuvântul “martiraj”. Și nu a fost niciodată echivalent cu un jurământ al sărăciei și umilinței. Acela este jurământul călugăresc. E o confuzie la nivelul mentalului colectiv.

Legea e făcută special. Special gândită prost, anti-sistem sanitar. Numărul de gărzi pe o secție se dă în funcție de numărul de paturi, fără legătură cu gravitatea patologiei de pe secție, cu complexitatea ei, fără legătură cu activitatea spitalului respectiv, cu adresabilitatea reală.

Nimeni nu s-a dus în Piața Victoriei sau Universității sau în Piețele marilor orașe ale țării să spună să fie schimbată legea 95/2006 și alte ordine de ministru sau OUG-uri sau HG-uri pentru că un medic pe gardă nu se poate ocupa de zeci de pacienți. Și acel pacient poate fi oricând, orice cetățean român sau străin chiar. În plus: într-o disciplină chirurgicală este elementară definiția echipei chirurgicale, formată din minim doi medici. Care să poată intră în sala în orice moment, în timp ce restul activității de gardă este efectuată de o a treia linie de garda. Nimeni nu spune lucrurile astea, nimănui pare să nu-i pese: medici, manageri, pacienți, minister, politicieni etc.

Nimeni nu spune că hrana pentru pușcăriași este mai bună decât hrana pentru pacienți, că mâncarea doctorilor este infectă sau inexistentă. Nimănui nu îi pasă….de fapt. Somnul națiunii este unul profund, dar asumat.

Deci totul trebuie pornit de la legislație, legea 95/2006…

Dacă nu schimbi legislația, nu poți opera nimic. Și apoi să o și implementezi în spiritul și litera ei. Niciun manager, chiar să fie de bună credință, nu poate schimba ceva în absența legislației. Apoi trebuie implementată. Și cu cine s-o faci, cu aparatul din Ministerul Sănătății, care este un dinozaur anchilozat și agonizant? Iar ca ministru trebuie să faci lucrurile în așa fel încât cel care vine după ține să nu poată da înapoi, adică tot în legislație trebuie să le bați în cuie. Iar dacă faci un corpus legislativ trebuie să-l faci în așa fel încât să fie votat în plenul Parlamentului, lucru deloc ușor. Apoi trebuie implementat, repet asta.

Ministerul, la ora actuală, are o existență efemeră și improbabilă. Ministerul Sănătății este o placă pe un perete și cam atât. Tot conform legii, conducerea de facto a sistemului este UMFistanul care are cartea de Muncă la ministerul Educației.

Deci adevăratul ministru al Sănătății, adică cel care ia deciziile de finanțare, politică de personal etc, este ministrul Educației. Deci, doamna ministru a Educației, Ecaterina Andronescu este adevăratul ministru al Sănătății, nu doamna ministru Sorina Pintea.

Pintea doar încasează pe propria imagine, când apar probleme cu răsunet public. Așa e jocul! Să nu uităm că UMFistanul înaintase Parlamentului și Președinției un proiect de lege prin care își alocau fără drept de apel viitorul Spital Republican. Înțelegeți unde au ajuns?! Sunt decani de UMF din țară care spun public: noi suntem medicii superiori. Fără glumă. Au o fantezie, o imaginație, o proiecție a realității demnă de un tratament, în destule cazuri.

Apoi, cei care nu sunt în UMFistan, adică spitalele care sunt la consiliile locale și la consiliile județene, unde baronul sau voievodul sau boierul local, care are și el un interes specific și bine conturat – îl pune pe „Gigel” sau pe “Dorel” director și nu pe „Einstein” care s-a școlit 16 ani la Rotterdam sau Londra. Pentru că știe că toate firmele vor merge la acel spital, achiziții etc. Acolo, fiind în subordinea baronilor locali, ministerul nu are nicio autoritate. Iarăși Pintea doar încasează și atât. Deci, dacă Statul Român nu are autoritate în teritoriu, înseamnă că nu e stat. E o formă fără fond. E o denumire pretențioasă și atât.

Pentru că baronii locali nu vor avea niciodată interesul de a face efortul dezvoltării unei strategii de sănătate locale, apoi regionale, cu focus pe comunitate. Interesul este banul și atât. No matter what.

Existența acestor voievodate autonome în domeniul strategic al Sănătății Națiunii, lege promovată de Sorin Oprescu la acel moment, este una care dereglează bunul mers al lucrurilor, pentru că Sănătatea este un sistem complex și integrat, nu îl poți fragmenta doar pentru a da satisfacție și avere potentaților locali. Care, culmea, și ei au nevoie de servicii medicale performante, dar nu îi duce capul să priceapă că un gest salvator de viață al unui medic priceput dintr-un serviciu bine utilat este infinit mai important decât o licitație profitabilă. Nu își valorizează propriile vieți sau viețile celor dragi, își iubesc doar propriile conturi. Adică, niște proști, nimic mai mult! Aleși de popor, de cetățeni, de pacienții noștri, să ne înțelegem – ca să revenim constant la rădăcina lucrurilor.

Salariile medicilor au fost mărite anticipat pentru a opri exodul…

Exodul deja era în plină desfășurare de multă vreme. Ei știau de atunci că nu vor reuși. În 2017, numărul de certificate eliberate de Ministerul Sănătății a fost 2.736, iar în 2018, 2.346 de certificate eliberate. Deci au scăzut cu doar 400. Dar e posibil ca acestea să nu fi fost încă eliberate, mai ales dacă au fost depuse în decembrie 2018.

Dezastrul sistemului sanitar stă în însuși sistemul electoral, în chiar legea electorală. Baronii locali sunt votați inclusiv de cetățeni care nu plătesc niciun fel de taxe la stat, deși votează.

Deci nu plătesc taxe, nu plătesc impozit pe sănătate, dar vor servicii sociale și de sănătate. Pentru ei s-au redeschis spitalele din Codlea și Săcele, de exemplu, unde personalul medical este agresat de o anumită categorie populațională binecunoscută, în mod frecvent. Și așa ne furăm singuri căciula pe vecie. Pentru că ne lipsește perspectiva și curajul de a fi autentici.

Ce s-a schimbat în 30 de ani? Nimic! Alegerile nu vor aduce schimbarea. În primul rând, pentru că avem o lege electorală făcută intenționat pentru a favoriza vechile garnituri politice, să rămînă în zona puterii și să țină departe orice valoare reală. În plus, să nu uităm de migrația politică și de transformarea unor partide în altele, doar cu sigla și cu numele, în fapt aceleași găști. Când a fost PNL la guvernare, Ministerul Sănătății era la fel. Convenția Democrată, la fel. PD-PDL, tehnocrați, la fel. Să mai vorbim de Casa de Asigurări, de afaceri, de bani cheltuiți aiurea pe programe ale căror rezultate și eficientă nu le-a monitorizat nimeni vreodată?! Nu cred că are sens, am deveni redundanți.

Câtă vreme managerii de spitale sunt puși exclusiv politic, fără să aibă habar sau chemare sau instrucție despre ce înseamnă managementul de sistem și cel de spital, fără atașament și fidelitate față de spitalul pe care îl conduc…normal că bugetele se prăbușesc, pentru că ei trebuie să își recompenseze pe cei care i-au pus în funcții, normal că măsurile lăutăreșți luate în orice aspect al funcționarii spitalelor ajung să distrugă spital după spital și pas cu pas, întreg sistemul. Și poporul spune că e ok….nu e interesat de aceste aspecte, vrea doar să fie dus rapid cu mașinile roșii și cu sirenă, dar dus unde?! Și dus ca să ce?!

Spuneți că au crescut salariile medicilor? Greșit. Parlamentarii care muncesc doar 3-4 zile pe săptămînă, preț de 3-4 ore pe zi maxim, au salarii mai mari. Au și pensii speciale. Aleșii locali, care muncesc și ei de nu mai pot, au salarii mai mari și desigur, pensii speciale.

Medicii nu au pensii speciale. Știu medici care își duc zilele cu mare greutate dintr-o pensie de 1500-1750 de lei pe luna, după o viață de salvat mii de vieți de cetățeni români.

Cetățeni români cărora nu le pasă că medicul care i-a salvat copilul moare de foame… Vedeți Dvs, asta e realitatea. Poporul, în final, va avea ce merită. Primește înapoi pas cu pas ce a oferit decenii la rând: indiferență și agresivitate. Și nu e vina medicilor că se întîmplă așa. Medicii sunt, cum spuneam, undeva la 40.000. Poporul este la 20 de milioane. Și puterea politică votată de popor spune că nu își permite să îi plătească corect pe toți medicii români. Să vedem dacă își vor putea permite să nu îi plătească….

Și totuși o soluție trebuie să existe…

Sistemul trebuie închis cu totul pentru un reset, gradual, în sensul schimbării segmentare, dar radicale. Dacă nu, își va da singur shutdown în curând, într-o manieră extrem de neplăcută pentru toți cei implicați. În plus: pacienții, cetățenii români trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că este interesul lor vital să fie de aceeași parte a baricadei cu toți medicii lor… de fapt, cu întreg personalul medical de bună credință care își consumă viețile pentru a le da lor mai departe viață. Dacă va fi iarăși nevoie să căutăm eroi în ceas de cumpănă, să ne numim iarăși medicii eroi, înseamnă că am eșuat în stabilirea normalitățîi. Există un proverb chinez antic: vai de țara care are nevoie de eroi!

Ce soluție să existe în țara unde în sistemul medical se minte? Cum ar fi minciuna sinistră că se întorc sute de medici români. Ce medic zdravăn la cap se întoarce ca să i se spună în spitalele Capitalei: să nu mai internezi pacienții, că nu avem reactivi de laborator, să facem economie… sau nu mai avem medicamente?!

S-au mai întors medici, dacă vă aduceți aminte de scandalul Colentina. Ca să ce? Să fie, într-un final, forțați să plece de un primar ales de poporul român. Care popor nu a știut nici să aleagă un primar devotat comunității și nu a știut nici să își apere medicii de valoare întorși din Franța pentru vindecarea lor. Aduși de un manager corect și coerent care a fost zburat pentru că nu a pupat inelul care trebuia. Acum pacienții să meargă să se opereze pe bani mulți (mii și zeci de mii de euro) în clinica privată unde aceșți medici operează. Gratis nu le-a plăcut! Ghinion, vorba Președintelui.

În mod elementar, pentru conducerea spitalelor trebuie organizată o adevărată vînătoare de capete, în limbajul recrutorilor internaționali de manageri. Însă vânătoarea zilelor noastre este o vânătoare de vrăjitoare împotriva celor competenți și cu gură mare. Eu știu doi manageri de spital competenți în Bucureșți: unul a zburat precum am zis mai sus, altul încă este în funcție, dar se gândește să plece.

„Colectiv” nu a fost un moment foarte bun pentru resetarea sistemului sanitar?

Primul spital la care au sosit ambulanțele a fost Colțea și primul doctor care a primit bolnavii plecați cu ambulanțele de la Colectiv am fost eu… alți colegi de-ai noștri din Colțea care erau de gardă la Maternitatea Bucur acordau deja asistență de urgență pe asfalt, în fața clubului. Eu eram coordonatorul spitalului în acea noapte. Pentru că Spitalul Colțea era cel mai apropiat spital, ca și la Revoluție, aici au adus primii 16 pacienți. Am golit Unitatea de Terapie Intensivă Coronarieni pe care am transformat-o în „câmp de război”. Am chemat pe toată lumea de acasă: anesteziști, chirurgi, orl-iști, farmaciști, asistente medicale etc. Am solicitat din afara spitalului chirurg plastician, oftalmolog… Colegii mei au fost deosebiți fiecare în parte și toți în ansamblu.

Pacienții noștri au plecat de aici în perfectă stare (dată fiind condiția lor critică, spun perfectă stare din punctul de vedere al îngrijirilor) cu mașinile de traumă multiplă. Spitalul a rezistat șocului, a fost la înălțime, dar a venit ordin ca paciențîi să fie mutați la alte spitale, probabil o decizie pripită și neinspirată.

Atunci a fost și corupție și iluzia că se poate și unele lașități din partea colegilor medici care s-au temut să-și contrazică șefii (deși unii dintre ei au scris ce trebuia în foile de observații) și indiferență și necunoașterea sistemului și obediență politică. Și o mare doză de iresponsabilitate. Toți pacienții trebuiau trimiși în afară țării din acea noapte. Nu s-a întâmplat așa! Consecințele acelor decizii au fost devastatoare! Va spun că nici măcar coordonarea transportului de la Colectiv către spitale nu a fost făcută… nu s-a oprit traficul general pe arterele de interes pentru a lasă drum liber zecilor de ambulanțe care se chinuiau să treacă, care se urcau pe unde puteau că să ajungă mai repede cu paciențîi. Despre ce vorbim, deci? Amatorism, în cel mai bun caz. Ori, amatorismul asta face, în orice domeniu: mai devreme sau mai târziu, ucide.

După Colectiv totul a continuat la fel. Absolut nimic nu s-a schimbat și nu se va schimba, pentru că așa arată BINELE SUPREM pentru cei aflați la butoanele reale ale sistemului. Vă imaginați un cutremur sau un alt cataclism natural?! Să ne rugăm să nu prindem în viețile noastre sau ale copiilor noștri așa ceva.

La Agenția Națională de Transplant cum merg lucrurile?

Din iulie lucrez că voluntar în cadrul ANT. Un dezastru, o instituție care nu există decât pe hârtie, o ruină. Sau ca o placă ruginită fixată pe un zid coșcovit. O instituție fără geamuri, fără WC funcțional, fără clanțe la uși. Așa s-a dorit să fie, nimic nu e întâmplător. Nimeni nu a dorit transparență, eficientă, ci dimpotrivă. Ne chinuim din iulie 2018 să construim o instituție, în ciuda multora din sistemul de transplant și deseori împotriva dorinței Ministerului Sănătății. Lucrul cel mai urgent care trebuie făcut este elaborarea unei Legi a Transplantului, corectă, coerentă, europeană sau mai bună decât cele  europene actuale. Și bugetarea activității ANT.

Șțiți că bugetul întregii Agenții Naționale de Transplant a României este de doar 5000 de euro pe luna ianuarie 2019? Cât salariul unui medic specialist în Suedia pe aceeași lună. Și vrem să mișcăm lucrurile, vrem să salvăm vieți, când abia plătim lucrurile absolut elementare ca să nu stingem lumina la propriu?! Când nici măcar nu avem căldură în sediu în weekend, pentru că lucrăm și în zilele libere?! Imposibil!

Până în Decembrie 2018, ANT avea 3 angajați și 3 voluntari. Acum sunt 5 angajați și 3 voluntari sau 4 toți lucrând în condiții improprii. Și vrei să construieșți și să implementezi politică națională de transplant cu voluntari, ca Stat Român?! Pe bune?! Iar angajații sunt plătiți cu salarii mizerabile, motiv pentru care chiar directoarea executivă a trebuit să își păstreze detașarea de la Cluj, pentru că postul de medic simplu are un salariu mai mare decât cel de conducere în ANT.

Desigur, nu a ajuns cu veniturile întregi, a pierdut cam 30% din ele. Însă doar cu bunăvoința unui mic grup de oameni dedicați nu poți pe termen lung să crezi că vei schimba transplantologia românească, nu merge. Fără bani, oameni, tehnică informatică, sediu – avem doar declarații politicianiste la televizor și gata. Pentru a putea lucra la proiecte legislative am beneficiat de bunăvoința unor prieteni care ne-au adus calculatoare echipate complet, ca împrumut. În timp ce Ministerul Sănătății anunță cu surle și trâmbițe crearea unei agenții de informatizare a sănătății, inutilă și bugetivoră. Probabil o sinecură politică (secretar de stat) pentru cine trebuie, o nouă șmecherie. Asta este realitatea nefardată. Sunt curios câți miniștri, câți parlamentari, câți secretari de stat fac voluntariat în instituțiile statului?! Întrebare retorică, desigur, pentru că preocuparea lor principală pare a fi turismul pe banii țării. Dar vor ieși să se bată în piept dacă lucrurile vor merge bine. Și vor sacrifica rapid nevinovații dacă lucrurile nu merg pentru că solicitările de schimbări de buget, de organigramă, de legislație nu au fost prioritizate și aprobate chiar de ei. Și ei sunt aleși de popor, în deplina lor fățărnicie și ipocrizie. Care popor se uită la televizor, nu va citi articolul Dvs, pentru că e mai comod să privești decât să citești.

De altfel, din ce în ce mai mulți cetățeni cu drept de vot nici nu știu să citească sau să scrie, din ce în ce mai mulți pacienți tineri ne cer tușieră să semneze cu degetul, cu amprenta, iar alții își copiază literă cu literă numele din cartea de identitate, de fapt copiază formele grafice ale fiecărei litere, pentru că ei nu cunosc alfabetul. Trebuie să le citim drepturile și obligațiile, precum poliția americană în filme. Deci, eu consider nejustificată avalanșa de nemulțumiri și ironii la adresa primului-ministru cum că nu ar vorbi corect românește, că nu respectă gramatica și logica limbii etc. E încă bine, ce ați vrea? În țara orbilor întotdeauna chiorul va fi împărat. Să ne ferească Dumnezeu de vremea când vom avea conducători din rândul pacienților de care vă spun, pentru că sunt tineri, să nu ajungem să avem un prim-ministru sau miniștri care să nu știe a citi sau a scrie!

Pentru că de votat au dreptul, nu le condiționează nimeni exercitarea dreptului electoral de a alege și de a fi ales, de educație sau de caracter sau de morală sau de faptul că își plătesc sau nu impozitele. Pentru că Educația e prăbușită demult, de zeci de ani, și nu e de vină un produs al acestei Școli șchioape că este produs educațional categoria rebut. Pentru că nu mai există filtre, scară de valori și pragmatism.

Și, a propos de articole: suntem în mod constant ținta unor articole defăimătoare, reprobabile și de extrem de rea-credință din partea unor publicații care sunt controlate de subteranele sistemului de transplant. Dar, asta este, mergem înainte. Pentru că dramele pacientului român în nevoie de transplant sunt greu de transpus în imaginație sau în cuvinte. Și pentru că nouă ne pasă. Și încă ne mai iluzionăm că România poate.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.