Mister asupra finalului seriei Game of Thrones. George R.R.Martin: ”A fost o aventură incredibilă”

-


Scriitorul american George R. R. Martin, autorul seriei literare „A Song of Ice and Fire”, care stă la baza serialului „Game of Thrones”, a declarat că nu cunoaşte modul în care se va încheia serialul realizat de postul HBO, scrie Le Figaro.

Serialul „Game of Thrones” va reveni pe micile ecrane pe 14 aprilie cu ocazia ultimului sezon al său, cel de-al optulea. Autorul romanelor pe care se bazează acest serial fantasy mai are de scris încă două romane din seria „A Song of Ice and Fire”, ale căror titluri vor fi „The Winds of Winter” şi „A Dream of Spring”.

George R.R. Martin a publicat deocamdată cinci romane în seria „A Song of Ice and Fire”, care a debutat în urmă cu 23 de ani. Într-un interviu acordat pentru Entertainment Weekly, celebrul scriitor a fost invitat de jurnalistul James Hibberd să îşi exprime sentimentele pe care le are în legătură cu faptul că serialul se va încheia înainte se publicarea ultimelor două cărţi ale sale în această serie.

„Am sentimente împărţite legate de acest lucru. Însă a fost o aventură incredibilă. Şi aproape în totalitate reuşită. Evident, mi-ar fi plăcut să pot să termin aceste cărţi mai devreme, pentru ca serialul să nu fie nevoit să meargă mai departe fără mine. Nu am anticipat acest lucru”, a declarat George R. R. Martin.

În prezent, scriitorul american lucrează la următorul volum – al şaselea – din această saga literară şi a dezvăluit că nu cunoaşte modul în care se va încheia producţia televizată: „Nu am citit scenariul ultimului sezon şi nu am putut să merg pe platourile de filmare pentru că am lucrat la romanul ‘The Winds of Winter'”.

Există şanse foarte mari ca finalul serialului TV să fie complet diferit de modul în care se vor încheia cărţile scrise de George R. R. Martin în această serie literară.

Totuşi, romancierul american este la curent cu anumite aspecte din sezonul final: „Cunosc anumite lucruri. Însă ei (producătorii show-ului TV, n.r.) şi-au imaginat multe arce narative cu personaje minore. M-au depăşit deja de mai mulţi ani, deci ar putea să existe divergenţe importante (între intriga cărţilor şi cea a serialului, n.r.)”.

Cel mai recent roman scris de George R. R. Martin în saga „A Song of Ice and Fire” s-a intitulat „A Dance With Dragons” şi a fost publicat în 2011. Următorul volum din serie, al şaselea, „The Winds of Winter”, era prevăzut iniţial spre publicare în 2016, însă nu a fost finalizat. Romanul încă nu are o dată oficială de lansare, dar, potrivit unor speculaţii, ar putea să apară în librării în 2019.

Citește și:

 Cel mai frumos cuplu de la Hollywood s-a logodit

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.