Miting SANITAS. Asistentă: Unii dintre noi am pierdut la salariu și 1300 de lei

-


Angajații din sistemul sanitar de la nivelul întregii țări au început să sosească în Piața Victoria unde vor protesta față de nedreptățile create prin regulamentul de sporuri.

Mitingul este programat să se desfăşoare în Piaţa Victoriei, începând cu ora 11.00, iar la acesta şi-au anunţat prezenţa angajați ai sistemului sanitar din toată ţara, unii  plecând încă din timpul nopții spre Bucureşti.

”Resursele sunt în mâna managerului de spital care decide cum le împarte. O farmacistă are o cincime din salariul unui medic. Farmaciste au pierdut o cincime raportat la salariul unui medic”, ne-a declarat un grup de farmaciste.

 

De la Iași, câteva asistente s-au plâns că au pierdut între 600 și 1300 de lei la salarii. ”Nu credem în niciun grup de lucru. Cei care ne conduc sunt indiferenți la problemele noastre. De asta și regulamentul de sporuri a dus la astfel de inechități. Este o tensiune de nedescris între noi și medici și nu din vina noastra”, ne-a declarat o asistentă de la un spital din Iași, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Citește și:

Timesnewroman.ro, amendat de CNCD din cauza iubitei lui Dragnea


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.