Nagorno-Karabah pe înțelesul tuturor

-


Cheia înfrângerii lui Hitler în al doilea război mondial se află la Baku, orașul de pe litoralul Mării Caspice care administra cea mai mare sursă de petrol din Europa, adică tot ,,combustibilul’’ mașinii de război sovietice.

Fără Baku, celebrele tancuri T-34, avioanele Sturmovik sau camioanele purtătoare de rachete Katiușa nu ar fi ajuns niciodată la Berlin. Bătălia de la Stalingrad s-a dat pentru a deschide drumul armatei naziste spre acest oraș care este astăzi capitala Azerbaidjanului – stat pe teritoriul căruia există enclava Nagorno-Karabah controlată de poporul vecin, de armeni.

Problemele de acum din această bogată regiune își au însă originea în politicile sovietice de a redesena frontierele republicilor care formau URSS și de a muta populații întregi în funcție de interesele lor. Astfel, în acest caz particular, armenii au fost mutați într-o regiune care aparținea de drept Azerbaidjanului, cunoscută drept Nagorno-Karabah. Cu timpul, Armenia a cerut Azerbaidjanului (prin intermediul URSS de care aparțineau amândouă) controlul asupra regiunii populate de armeni. Gorbaciov, conducătorul sovietic de atunci, s-a opus, temându-se de crearea unui precedent periculos (URSS era plină de frontiere greu de susținut din punct de vedere demografic și, bineînțeles, istoric).

După destrămarea URSS, cele două state vecine n-au mai avut pe moment pe nimeni care să le țină în frâu. În iarna anului 1992, Armenia a ocupat Nagorno-Karabah, intrând astfel în război cu Azerbaidjanul. Conflictul s-a prelungit până în 1994, ambii beligeranți având susținerea unor terțe părți. Astfel, Azerbaidjanul a fost sprijinit de Turcia. Este cunoscută antipatia cu care armenii îi privesc pe turci din cauza genocidului armean înfăptuit de Turcia la începutul secolului trecut. Turcii au răspuns cu aceeași moneda spijinindu-le dușmanul, fiind însă desigur și foarte interesați de un cap de pod în zona Caucazului. Armenii au fost sprijiniți de foarte puternica lor diasporă. Desigur că au fost și alte puteri implicate în ascuns fie de-o parte, fie de alta, interesate de un focar de război în coasta Rusiei. Evident, au existat și simpatii religioase: armenii sunt creștini, azerii aparțin de islam.

Rușii s-au implicat de ambele părți până când au reușit să împingă cele două state să semneze un armistițiu care să aducă o liniște atât de necesară Moscovei. Chestiunea însă nu a fost reglementată. Conflictul continuă să mocnească. Cele două popoare vecine se urâsc de moarte. Focuri de armă se mai aud din când în când și acum. Pentru că în Nagorno-Karabah totul pare simplu, dar de fapt e imposibil: azerii povestesc depre el că este pământul lor, armenii spun că pământul este al celor care îl populează.

Adevărul este cunoscut doar de cei aproape 40 de mii de morți de ambele părți.

Mai puteți citi și:

Cum l-a lăsat Dragnea pe premierul Japoniei cu ochii în soare

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.