VIDEO. NASA a amânat din nou lansarea roverului „Perseverance” către Marte. Noi probleme cu echipamentele

-


Lansarea noului rover Perseverance, aparţinând NASA, a fost amânată până pe 22 iulie din cauza unei ”probleme de contaminare” a echipamentelor, potrivit textului comunicatului de presă, emis de Agenţia Spaţială Americană, scrie Space.com.

Roverul Perseverance trebuia să fie lansat spre Marte la 20 iulie de la baza aeriană Cape Canaveral, din Florida. Problema a fost semnalată în timpul operaţiunilor de capsulare a roverului în vârful rachetei portante Atlas V, construită de United Launch Alliance (ULA).

„NASA şi United Launch Alliance au fixat acum ziua de miercuri, 22 iulie, pentru lansarea misiunii Marte 2020 din cauza unei întârzieri apărute în timpul activităţilor de capsulare a roverului. Este nevoie de timp suplimentar pentru a ne adresa unei posibile probleme de contaminare a liniilor de suport la sol, în cadrul NASA’s Payload Hazardous Servicing Facility (PHSF)”, subliniază oficialii Agenţiei Spaţiale Americane.

Astfel, această nouă problemă de contaminare marchează cea de-a doua amânare în tot atâtea săptămâni pentru misiunea roverului Perseverance. Iniţial, misiunea urma să înceapă la 17 iulie, dar a fost amânată cu trei zile din cauza unor probleme a echipamentelor de la sol, printre care o macara defectă.

Roverul Perseverance şi racheta portantă Atlas V sunt în stare bună, iar ULA a încheiat cu succes, luni, un test prelansare care a inclus şi alimentarea cu combustibili a rachetei Atlas V. Noua amânare cu două zile a datei lansării restrânge şi mai mult o nouă posibilitate de lansare spre Marte.

NASA poate lansa roverul Perseverance spre Marte până la 11 august, astfel încât acesta să ajungă la destinaţie în februarie 2021. Dacă NASA nu va reuşi să profite de această fereastră de lansare, va trebui să aştepte încă 26 de luni (până în 2022), când orbitele Pământului şi lui Marte vor fi din nou aliniate pentru lansare. În cazul în care vor interveni şi alte amânări, fereastra de lansare ar putea fi extinsă in extremis până la 15 august, conform NASA.

Roverul Perseverance urmează să asolizeze în craterul Jezero (45 de kilometri în diametru) de pe Marte la 18 februarie 2021. Acest rover este dotat cu instrumente ştiinţifice care îi permit să caute urme ale vieţii pe Marte, să colecteze mostre care vor fi aduse pe Pământ în cadrul unor misiuni viitoare şi să testeze o tehnologie de producere a oxigenului din atmosfera marţiană bogată în dioxid de carbon.

Spre deosebire de Curiosity, roverul Perseverance nu va fi singur la aterizarea pe Marte. El va fi însoţit de elicopterul Ingenuity, primul aparat de acest tip construit pentru a zbura în atmosfera unei alte planete. Această micuţă dronă elicopter urmează să realizeze trei zboruri test în atmosfera marţiană, în timpul misiunii lui Perseverance.

Citeşte şi:

Al Doilea Război Rece


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.