Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2018. IHF i-a oferit trofeul

-


Căpitanul naţionalei feminine de handbal a României, Cristina Neagu, a primit, luni, trofeul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2018, din partea Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), în pauza meciului dintre echipele Japoniei şi RD Congo, din Grupa D a Campionatului Mondial din Japonia, scrie IHF.

Preşedintele IHF, egipteanul Hassan Moustafa, şi Kiyofumi Tamiaki, preşedintele Molten, partenerul oficial al IHF, au fost cei care i-au înmânat trofeul handbalistei noastre. Neagu a fost recompensată şi cu un cec de 10.000 de euro.

Pe 18 martie, Neagu devenea prima persoană care cucerea de patru ori trofeul acordat de forul mondial, după ediţiile din 2010, 2015 şi 2016. Interul stânga al naţionalei României şi al echipei CSM Bucureşti a reuşit anul trecut să câştige titlul de golgheteră al Ligii Campionilor, pentru a doua oară în carieră, cu 110 goluri. De asemenea, românca a fost nominalizată în echipa ideală a competiţiei, pentru a patra oară consecutiv, pe postul de inter stânga. Neagu a cucerit medalia de bronz cu CSM Bucureşti în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, câştigând titlul de campioană a României şi Cupa României cu CSMB.

De asemenea, Cristina Neagu a fost cea mai bună jucătoare a naţionalei României la EHF EURO 2018, competiţie găzduită de Franţa, în decembrie, conducând tricolorele în semifinalele competiţiei pentru a treia oară în istorie şi pentru prima oară după 2010. Sportiva noastră a ratat semifinala şi finala mică (România s-a clasat pe locul patru), din cauza unei accidentări grave, care a ţinut-o departe de teren până luna trecută.

Cristina Neagu a depăşit jucătoare de legendă precum unguroaica Agnes Farkas şi germanca Grit Jurack, devenind cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European, stabilind borna la 237 de goluri înscrise.

În ianuarie, Neagu a fost aleasă cea mai bună jucătoare din Europa în 2018, într-o anchetă realizată pe pagina de Facebook a Federaţiei Europene de Handbal (EHF), la care au participat peste 10.000 de fani. Neagu şi-a adjudecat acest titlu pentru al doilea an consecutiv.

Contracandidatele Cristinei Neagu pentru titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în 2018 au fost Ana Viahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa).

 

Citeşte şi:

Federer, omagiat în premieră de Monetăria Elveţiei

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.