Coronavirus în România. Bogdan Nica (DSP Prahova): „Relaxarea a fost greşit înţeleasă, iar lumea trebuia să fie prudentă”

-


Judeţul Prahova se apropie de atingerea capacităţii maxime de internare a pacienţilor confirmaţi cu Covid-19, după ce un nou focar de infectare a fost depistat miercuri la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Astfel, un medic şi mai multe asistente au primit rezultate pozitive, iar toţi lucrează în cadrul aceleiaşi secţii din unitatea spitalicească. De la începutul epidemiei și până în momentul de faţă, la nivelul județului Prahova, 614 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 30 au decedat, iar 133 au fost declarate vindecate și externate.

 

În acest context, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova (DSP), Bogdan Nica, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, că relaxarea a fost înţeleasă greşit de către locuitorii judeţului, iar acest lucru s-a văzut în creşterea rapidă a numărului de prahoveni infectaţi din ultimele zile.

sursa foto: DePrahova

„Relaxarea a fost greşit înţeleasă, iar lumea trebuia să fie prudentă. Nu poţi să îi amendezi pe toţi. Astăzi, nu avem o creştere foarte mare a cazurilor de infectare cu COVID-19, însă nu se poate să nu se respecte nişte reguli minimale de igienă şi distanţare socială. Certitudini nu putem să avem, decât ceea ce ne indică aglomerarea cazurilor. Este foarte greu ca să facem câte o anchetă epidemiologică la fiecare caz nou de infectare cu COVID-19 depistat. Judeţul nostru cât a fost în stare de urgenţă şi nu se circula în afara localităţii, avem în jurul a 80 şi ceva de cazuri. Explicaţiile exploziei de infectări din ultimele zile sunt multiple. Foarte multe persoane din Bucureşti şi Ilfov, care aveau peste o mie de cazuri la vremea respectivă, vin în weekend în Prahova, unde au locuinţe de vacanţă. După care se duc la terase, şi numai noi ştim câte amenzi am dat pentru că nu se respectă nicio regulă. Şi de aici restul. O altă explicaţie ar putea veni de la muncitorii transfrontalieri, care de exemplu, la o fabrică s-au infectat 16 persoane, pornind de la un caz din Dâmboviţa, de la Moreni, care avea atunci vreo 80 de cazuri. Este şi limita cu Braşovul, care are undeva pe la 1000 de cazuri, iar lumea circulând la restaurant, făcând vizite, pentru că nu mai sunt restricţii, s-au infectat. Avem şi nişte eleve infectate de la Bacalaureat, dar care nu au luat coronavirus în timpul examenului, ci de la o petrecere de la o altă elevă de la Nichita Stănescu. La fel, de la o petrecere a unui cadru medical s-au mai îmbolnăvit încă nouă persoane. Şi tot aşa. Se mai duc la mare şi la munte în zone mult mai riscante decât Prahova, şi vin apoi acasă, în familie. O asistentă într-un centru de bătrâni a infectat 60 de persoane”, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, Bogdan Nica.

Potrivit acestuia, periculozitatea coronavirusului este determinată de bolnavii asimptomatici.

„Vorbim de oameni asimptomatici care nu tuşesc, asta este periculozitatea acestui virus. Unii nu au absolut nimic, de aceea trebuie să ne spălăm pe mâni şi să păstrăm distanţarea socială pentru că altă soluţie nu avem încă la îndemână. Lumea nu respectă, iar lucrurile sunt şi mai complicate după decizia de săptămâna trecută a CCR întrucât nici DSP-ul şi nici forţele de ordine nu mai au niciun temei legal ca să oblige asimptomaticii la internare, la carantinare. Toţi cei, care erau în centrul de carantină şi nu respectau regulile, pe care Poliţia şi Jandarmeria i-a adus în carantină forţată au solicitat în scris să părăsească centrul şi au fost obligaţi să le dea drumul. Chiar dacă şi-au asumat în scris că vor respecta regulile, sunt totuşi nişte oameni care umblă pe stradă. De asemenea, sunt şi pacienţi cu simptome uşoare care au refuzat internarea şi au spus că se tratează acasă. Eu nu am nicio metodă legală ca să îi supraveghez dacă stau acasă sau dacă sunt izolaţi de familii. Nu avem pârghii şi nici instrumente oricând ne-am strădui. Când am avut, a mers. Acestea sunt numai câteva explicaţii”, a adăugat şeful DSP Prahova.

De asemenea, acesta a mai spus că în momentul de faţă în judeţul Prahova mai sunt libere 71 de paturi, iar prin decizia de joi a CCR în privinţa măsurilor de carantinare şi izolare DSP-ul şi forţele de ordine nu mai au nicio pârghie în combaterea pandemiei.

„Nu nu pot să-l oblig pe un om la izolare, ci numai să îi recomand. Asta facem de joi în continuu pentru că sunt oameni care refuză internarea. Nu s-a depăşit nici un moment capacitatea de la ATI, iar în momentul în care exista acest risc, pacienţii respectivi au fost transferaţi la Câmpina, la ROL 2 şi la Marius Nasta. Am mai primit şi noi câteva ventilatoare de la Ciolpani. Avem raportare pe ventilatoarele libere. Am înţeles că astăzi s-au cumpărat consumabilele şi mai avem si 12 paturi care nu sunt cu ventilatoare ultra-performante, dar pot fi folosite. Necazul mare este că au murit foarte mulţi din bătrânii bolnavi. DSP-ul nu poate carantina nimic, noi putem doar să analizăm împreună cu Prefectura şi Ministerul de Interne nişte situaţii punctuale. Mai avem 35 de paturi în rezervă întrucât asimptomaticii au refuzat internarea, iar săptămâna trecută decisesem să mai externalizăm o Secţie de la Câmpina, cu personal de la Voila. 71 de paturi de libere, iar din 3 în 3 ore avem situaţia exactă.  Nu stăm ca fraierii să avem spitalele pline. Avem 71 de paturi libere în acest moment. Lumea nu mai respectă nimic, găsim numai nereguli, îi amendăm şi degeaba. Avem 30 de decese, din care 15 în ultimele 10 zile. Oamenii în vârstă sunt vulnerabili, noi îi tratăm şi nu avem ce plan să facem atâta timp cât lumea nu respectă regulile. Nu avem de joi pârghii legale”, a conchis Bogdan Nica.

Potrivit DSP Prahova, în cazul focarului de la Spitalul Județean din Ploiești, numărul celor infectați a ajuns la 11 persoane. Este vorba despre un medic, patru asistente, două infirmiere și patru pacienți. Măsurile dispuse de unitatea medicală și aprobate de către DSP ca urmare a acestei situații constau în: dezinfecția tuturor spațiilor unde au fost identificate cazurile pozitive, restricționarea deplasării personalului secțiilor Interne I și Diabet și Boli de Nutriție (ambele secții sunt pe același tronson) pe alte secții, sistarea internărilor la Interne I cu dirijarea pacienților către alte spitale care au în structura lor și această specializare, arată Prefectura Prahova.

În spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, sunt internate 160 de persoane, dintre care 37 sunt suspecte de a fi infectate cu noul coronavirus. Dintre pacienții confirmați, în secțiile de Terapie Intensivă, sunt internați 13 (opt sunt ventilați mecanic). Până în prezent, în Prahova, au fost efectuate 7458 de teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Pe parcursul zilei de 06 iulie, au fost efectuate verificări la 63 de persoane dintre cele care aveau recomandare de izolare la domiciliu, alte 166 au fost legitimate, iar 63 de șoferi au fost opriți în trafic în vederea efectuării controalelor specifice acestui context. Au mai fost verificate și trei societăți comerciale.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 51 de sancțiuni, în valoare de 29600 de lei. Documentele  oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiuna Hotărâri și legislație.  Amintim că o altă pagină web ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Citeşte şi:

Coronavirus în România. 397 de noi cazuri cu COVID-19 şi 31 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.