Noi reguli pentru eliberarea condiționată din închisori

-


Noi reguli pentru eliberarea condiționată din închisori. Ministrul Justiției, Raluca Prună, vrea să dea putere mai mare de decizie Comisiilor speciale din penitenciare pentru că membrii comisiei îi cunosc mult mai bine pe deţinuţi, spre deosebire de magistratul care îi vede pentru prima oară atunci când decide dacă îi eliberează sau nu înainte de termen.

Ministerul vrea să elimine, astfel, amânările nejustificate şi să reducă aglomeraţia din penitenciare. Ministrul Justiţiei spune că, nu de puţine ori, instanţele amână eliberarea condiţionată a unui deţinut, fără a avea însă motiv.

„Se ajunge chiar la situaţia uneori ridicolă în care ultima amânare se dă dincolo de limita pedepsei. Statul cheltuie nişte bani, se pune în mişcare o adevărată maşinărie pentru a-l chema pe om la a şasea amânare la cinci ani şi două luni, când el e deja liber”, spune Raluca Prună, ministrul Justiţiei, transmite Digi24.

După ce a primit numeroase plângeri din partea condamnaţilor, Raluca Prună ia în calcul schimbarea regulilor pentru eliberarea condiţionată.

„Vom încerca să introducem termene obligatorii pentru instanţe şi să responsabilizăm mai mult comisia din penitenciar, care are o relaţie nemijlocită cu deţinutul şi pe judecătorul de supraveghere, care poate să aibă o responsabilitate mai mare, iar la instanţă să ajungă doar cazurile speciale”, mai spune Raluca Prună.

În prezent, peste 28.000 de persoane sunt încarcerate în cele 44 de penitenciare din România.

Citește și:

Ponta, scenariu sumbru pentru 2017: Va fi extrem de grav

Avertisment de la Ministrul Agriculturii: două pericole la granița României

Viitorii medici, obligați să lucreze cinci ani în România

Modificări de ultimă oră pentru toți șoferii


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.