Noi speranţe pentru bolnavii de SIDA. A fost identificată o vulnerabilitate în celulele virusului

-


Cercetătorii Institutului Pasteur din Paris au reuşit să identifice o vulnerabilitate în celulele „rezervoare” ale virsului HIV care declanşează SIDA şi să deschidă calea pentru eliminarea acestora, scrie AFP.

În momentul de faţă, tratamentul contra HIV trebuie să fie administrat „pe viaţă”, întrucât antiretroviralele nu reuşesc să elimine rezervoarele acestui virus, ascunse în celulele imunitare.

„Antiretroviralele vor bloca virusul, vor acţiona împotriva virusului şi multiplicării sale, dar nu pot să elimine aceste celule infectate. În cazul lor, graţie muncii noastre, este vorba despre o caracterizare a celulelor infectate pentru a putea să ţintim celulele respective şi să le eliminăm din organismul infectat cu HIV”, a declarat coordonatorul studiului, Asier Saez-Cirion.

Astfel, cercetătorii Institutului Pasteur au reuşit să identifice caracteristici speciale ale limfocitelor T-CD4, celule imunitare care sunt ţintele principale ale virusului HIV.  Prin intermediul acestui studiu revoluţionar, cercetătorii francezi demonstrează că virusul va infecta cu prioritate celulele cu o puternică activitate metabolică.

Această activitate, în special consumul de glucoză din celulă, joacă un rol cheie în infecţie: virusul foloseşte energia şi produsele furnizate de celulă pentru a se multiplica. Astfel, această nevoie a virusului reprezintă şi slăbiciunea acestuia, care ar putea să fie exploatată pentru a ataca acele „celule-rezervor”.

Cercetătorii de la Pasteur au reuşit ex vivo (pe culturi de celule) să blocheze infecţia graţia unor molecule ce inhibă activitatea metabolică, deja utilizate în oncologie.

„Am putut să observăm în studiul nostru că celulele care sunt infectate de HIV au caracteristici speciale dintr-un punct de vedere energetic, care se aseamănă cu celulele tumorale, deci vom putea să utilizăm aceleaşi tipuri de instrumente”, a subliniat savantul Asier Saez-Cirion.

Următoarea etapă pentru echipa de la Institutul Pasteur va consta în „identificarea moleculelor ce ne oferă un efect optim, după care va trebui să trecem la teste pre-clinice în sisteme de modelare şi să folosim apoi experienţa acumulată în teste clinice din tratamentul anumitor cancere pentru a alege moleculele care să fie tolerate de pacient şi să fie eficiente”.

Aceste cercetări reprezintă un pas înainte către o posibilă intrare în remisiune pentru pacienţi (nu mai sunt detectate celule infectate) graţie eliminării celulelor-rezervor.

„Vor trebui să treacă, fără îndoială, câţiva ani înainte să putem începe cu adevărat testarea acestor abordări într-un veritabil test clinic de faza a treia, ce ar putea să ne ofere un rezultat în privinţa eficienţei acestei metode”, a conchis Asier Saez-Cirion.

Citeşte şi:

Revoluția după Cătălin Rădulescu

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.