O tânără a sunat la 112 pentru că o femeie era în pericol. Autoritățile, confuze

-


Roxana Grosu este o tânără care a fost martoră la un incident petrecut luni seara, în centrul Bucureştiului, în spatele Hotelului Intercontinental. După ce a văzut cum o tânără era trasă de păr de un bărbat, care voia să o bage cu forţa într-un autoturism, Roxana a sunat la 112, iar implicarea autorităților ține un film tragicomic tipic românesc.

Roxana a realizat o fotografie cu agresorul, iar acesta a ameninţat-o şi înjurat-o, având, la un moment dat, intenţia chiar să se îndrepte către ea. Individul a plecat, iar, apoi, în zonă au ajuns, cu întârziere, mai mulţi poliţişti şi jandarmi. Roxana a fost nevoită să repete de mai multe ori ceea ce s-a întâmplat, astfel că nu a mai putut să plece spre casă cu mijloacele de transport în comun.

„Înainte cu 3-4 secunde de poza asta (n.r. foto deschidere), individul care urca în maşină tragea o fată de păr şi o împingea în maşină, fără voia ei, în spate la Intercontinental. Lume pe stradă, nimeni nici măcar nu a strigat la el să o lase, darămite să intervină. Am reuşit să fac poza asta. M-a înjurat, a încercat să vină după mine, dar a renunţat. Am sunat imediat la 112. Am povestit întâmplarea operatoarei. Apoi poliţistului. Le-am zis că am şi poză. La un sfert de oră, când mergeam spre casă, m-au sunat să revin la «locul faptei». Era deja 10.20 seara. Mă întorc. Aştept 20 de minute. Poliţistul din centrală dăduse numărul meu greşit, iar echipele de pe teren treceau pe lângă mine, dar nu opreau, deşi eram poziţionată fix unde stabilisem cu ei. Într-un final, ajung 3-4 jandarmi şi vreo 4 poliţişti. Reiau povestea. Îmi iau datele de pe buletin. Încep să discute prin staţie de ce secţie tine zona respectivă. Îmi zic să aştept alt coleg. Vine. Îi povestesc şi lui. Se uită nedumeriţi la ce cameră putea prinde faza – în centrul Bucureştiului, la Universitate!!! Îmi zic să aştept să vina şi «grupul operativ». Vine un puştan de maximum 23 de ani. Îi povestesc şi lui. Îmi spune să ţin telefonul aproape ca maine s-ar putea să mă sune sa vin sa dau o declaraţie la sectia 1 sau la 6. Nu se ştie încă sigur. Între timp s-a făcut ora 23.20. Chem pe cineva să mă ducă acasă cu maşina, pentru că era foarte puţin probabil să mai prind transportul public. O oră şi 20 de minute. În Bucuresti, capitala României“, a postat Roxana Grosu pe Facebook.

Citește și:

Vacanța în Grecia se poate transforma într-un coșmar. Cazul Samothraki


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.