Olguța Vasilescu, clarificări privind legea salarizării

-


Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus la RomâniaTV că Legea salarizării se aplică așa cum a fost publicată în Monitorul Oficial. Ministrul susține că a colaborat cu ministrul de Finanțe, deși s-a vehiculat că se contrazic, subliniind că, deși Comisia Europeană a cerut mai multe scenarii, nu înseamnă că vor îngheța salariile.

„Aș vrea să fac o remarcă, pentru că azi toată ziua s-a rostogolit o știre că ne contrazicem eu și domnul Teodorovici. Într-adevăr, Comisia Europeană cere mai multe scenarii, asta nu înseamnă că nu se aplică Legea salarizării, pentru că avem prevederi de creșteri etapizate. Noi am avut o colaborare foarte bună (cu Teodorovici – n.r.). Sindicatele au tot venit în această perioadă, federațiile sindicale mă refer aici. Foarte multe au cerut să fie mai devreme. (…) M-am exprimat destul de clar că în 2019 va fi aplicată Legea salarizării cum a fost publicată ea în Monitorul Oficial”, a declarat sâmbătă seara, la RTV, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul a mai spus că vrea un salariu minim brut de peste 2.000 de lei de la 1 noiembrie: „Ne dorim ca de la data de 1 noiembrie, și sper să putem lua până atunci o hotărâre în Guvern, un salariu minim brut pe țară garantat la 2.080 lei pe lună și să introducem un salariu de bază minim brut pe țară 2.350 de lei pentru angajații cu studii superioare și angajații cu minim 15 ani vechime”, a mai spus ministrul Muncii.

Precizările vin în contextul în care ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a spus în cursul zilei de sâmbătă că este o variantă de lucru înghețarea salariilor din 2019.

Citește și: Ce le coace guvernul PSD-ALDE bugetarilor. Sindicaliștii promit că nu vor sta cu mâinile în sân


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.