Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici rămân propunerile PSD pentru Dezvoltare şi Transporturi

-


Comitetul Executiv al PSD (CEX) a decis, miercuri seara, cu unanimitate de voturi, ca Lia Olguţa Vasilescu să rămână propunerea pentru Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici să se ocupe de portofoliul Transporturilor.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la finalul CEX-ului, că dacă preşedintele Klaus Iohannis refuză propunerile făcute de social-democraţi la Dezvoltare şi Transporturi se va acţiona pe cale constituţională. De asemenea, aceasta a mai spus că așteaptă demisiile de onoare de la Paul Stănescu, din funcțiile de vicepremier și ministru al Dezvoltării, și de la Lucian Șova, din funcția de ministru al Transporturilor.

Întrebat dacă PSD ia în calcul suspendarea în cazul în care președintele Iohannis nu acceptă noile propuneri de miniștri – Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării și Mircea Drăghici la Ministerul transporturilor, Liviu Dragnea a spus: ”Nu știu, o să acționăm constituțional, dar ne vom întâlni la acel moment să stabilim. Tot timpul avem încă cel puțin două planuri”.

În schimb, premierul Viorica Dăncilă a precizat, miercuri seara, că deciziile au fost luate ”având în vedere experiența Liei Olguța Vasilescu în administrația publică, fost primar, dar și experiența în domeniul transporturilor a lui Mircea Drăghici, inginer auto”.

”Cred că Olguța Vasilescu este calificată să ocupe mai multe portofolii, bineînțeles nu în același timp. Sper ca preşedintele să accepte aceste propuneri”, a adăugat Viorica Dăncilă.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.