Opoziţia a depus moţiunea de cenzură. „Guvernul Dăncilă trebuie să plece!

-


Opoziţia a depus luni seara la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă, document semnat de 237 de senatori și deputați. De asemenea, printre semnatari se numără şi patru aleşi PSD (doi deputaţi şi doi senatori).  Pentru ca Executivul Dăncilă să plece de la putere sunt necesare 233 de voturi ”pentru” şi-n momentul de faţă sunt 237 de semnături „pentru”.

 

 

„Moţiunea este semnată de 237 de parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, patru parlamentari PSD şi un deputat independent. Pentru toată aroganţa, pentru toată incompetenţa şi toată răutatea cu care au guvernat, votul pentru căderea acestui guvern profund anti-naţional este un act necesar din partea oricărui parlamentar de bună-credinţă. Semnăturile confirmă angajamentul unei majorităţi parlamentare pentru demiterea acestui guvern”, a scris, pe Facebook, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, imediat după depunerea moţiunii de cenzură.

Potrivit acesteia, Executivul „face eforturi disperate şi presiuni de tot felul ca să îi întoarcă din drum pe unii semnatari ai moţiunii”.

„Este pentru toată lumea un test de caracter şi de loialitate faţă de români. Este ori, ori! Cu fiecare oră, cu fiecare zi care trece, menţinerea Guvernului Dăncilă face un rău tot mai mare României. Guvernează în haos, ilegitim şi imoral, cu o incompetenţă ce face ravagii. (…) Interesele ţării trebuie să primeze. Şi interesele României dictează plecarea urgentă a celui mai prost guvern din istoria ţării. Acum se aleg apele. Acum se vede cine este om politic şi om de stat adevărat şi cine politruc fariseu”, a adăugat Raluca Turcan.

Potrivit textului moțiunii de cenzură, Opoziția va propune un guvern suplu, format din maximum 15 ministere, după demiterea Cabinetului Dăncilă și ”investiții publice majore”.

”Această moţiune de cenzură porneşte de la o realitate incontestabilă. Guvernul nu mai are majoritate parlamentară şi nu mai are legitimitatea politică pentru a guverna ţara. În orice democraţie funcţională, atunci când Guvernul nu mai are susţinerea Parlamentului, prim-ministrul îşi dă demisia, fără să mai aştepte depunerea unei moţiuni de cenzură. Cel mai firesc ar fi fost ca Guvernul Dăncilă să plece imediat după votul din 26 mai, atunci când românii au dat cea mai zdravănă lecţie acestui guvern care a acţionat împotriva intereselor generale ale ţării, împotriva românilor”, se arată în textul moţiunii de cenzură.

Principalele critici formulate  de opoziţie la adresa guvernului listate în moțiune:

Viorica Dăncilă a folosit funcția de prim-ministru ca pe ”un instrument de vendetă personală împotriva adversarilor politici”, încurajându-și colegii ”să profereze mesaje naționalist-șovine la adresa minorităților naționale” și nesancționând ”derapajele grave din discursurile pline de ură”

-„Lipsa de competenţă” sau „impotenţa guvernării”: în doi ani şi opt luni, s-au perindat prin Guvern peste 80 de miniştri, ”dintre care unii au fost de cea mai slabă calitate, numiţi nu pentru a creşte performanţele actului guvernamental, ci pentru a tranzacţiona voturi şi interese în interiorul principalului partid de guvernare”

-”Guvernele PSD nu au demarat niciun proiect major pentru infrastructura românească

-absorbția slabă a fondurilor europene: ”peste câteva luni intrăm în anul 2020 şi constatăm că aproape 6,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate României nici măcar nu au fost cerute de la Uniunea Europeană”

-lipsa acută a investiţiilor: ”sub Guvernul Dăncilă am avut cele mai slabe alocări pentru investiţii din ultimii 15 ani, raportate la Produsul Intern Brut. Dacă în anul 2008 volumul total al investițiilor raportat la PIB era de 38%, acesta a scăzut la doar 22% în prezent. Autostrăzi noi nu se construiesc, ci doar se desenează pe harta ţării şi se promit în continuare. Iar, dacă socotim datele raportate de Ministerul Finanțelor Publice pentru primele șapte luni ale anului, investițiile publice, ca procent în PIB, vor atinge în 2019 recordul negativ absolut pentru ultimele două decenii”

-alungarea investitorilor străini prin lipsa de predictibilitate a legislației economice, ”care se modifică aproape săptămânal”: ”Cine mai poate să aibă încredere în doamna Dăncilă, când domnia sa promitea în anul 2018, de la tribuna Parlamentului, că „atâta timp cât voi fi prim-ministru nu voi introduce nicio taxă nouă”, iar câteva luni mai târziu semna Ordonanţa Lăcomiei prin care a introdus taxe noi şi a distrus puterea de cumpărare a românilor?”

-”Confiscarea” de la companiile profitabile de stat a miliarde de euro din banii care erau destinaţi investițiilor, ”pentru a fi viraţi peste noapte la bugetul stat”

-dublarea în timp record a deficitului de cont curent ”din cauză că modelul economic greşit al PSD a împins România să consume tot mai mult din import şi să ajute, astfel, economiile altor state, nu pe producătorii români”

-înrăutățirea tuturor indicatorilor conomici: ”Dacă, în anul 2017, România îndeplinea toate criteriile de la Maastricht necesare adoptării monedei unice europene, respectiv: deficitul bugetar, rata inflaţiei, datoria publică raportată la PIB, cursul de schimb şi dobânzile pe termen lung, astăzi, numai raportul dintre datoria publică şi PIB mai corespunde criteriilor nominale de convergenţă la euro”

-ignorarea avertismentelor instituţiilor financiare ”care spun că România a devenit, în ultimii aproape 3 ani, statul cel mai vulnerabil din Uniunea Europeană, în faţa unei posibile crize economice sau a unei recesiuni”

-proasta pregătre a noului an școlar: ”Manualele noi nu sunt gata nici anul acesta, renovările unităţilor şcolare sunt sub ceea ce era necesar, iar subfinanţarea cronică persistă. Altfel spus, Guvernul nu dă doi bani pe soarta şcolii româneşti, deşi este condus de un fost profesor de liceu tehnologic”

-nerespectarea promisiunilor de construire a celor opt spitale regionale

Citește și:

UPDATE. Dăncilă: „Îl voi suna pe Klaus Iohannis până la sfârşitul săptămânii”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.