Ora la care să nu iei niciodată decizii financiare

-


Un nou studiu dezvăluie că deciziile financiare luate la o anumită oră din zi ne pot afecta serios conturile.

Suntem puși în situația de a lua zeci de decizii pe zi și, potrivit unui număr tot mai mare de cercetări, fiecare dintre ele, indiferent cât de grea sau de ușoară, ne afectează capacitatea de a face judecăți sănătoase. Se numește ”oboseală de decizie” și vine din teoria că voința este o resursă limitată care slăbește de fiecare dată când o folosim. Deciziile ne diminuează auto-controlul. Cu cât mai multe decizii luăm într-o anumită perioadă, cu atât mai puțină energie ne rămâne petru a ne gândi în mod clar și rațional la deciziile următoare.

Autorii unui nou studiu au descoperit că persoanele care s-au angajat de-a lungul zilei în sarcini cognitive provocatoare au experimentat seara o oboseală mentală care a favorizat tendința de a face alegeri economice impulsive.

Cu alte cuvinte, după ce am petrecut ore întregi la locul de muncă, suntem mai predispuși să cheltuim mai mulți bani în magazine seara.

Evan Polman, profesor de marketing de la Universitatea din Wisconsin, adaugă că oamenii tind să amâne deciziile financiare atunci când sunt epuizați mental. Și, bineînțeles, dacă lași pe ultima sută de metri calculul datoriilor, există un mare risc ca acestea să-ți consume ultimii bani din salariul pentru acea lună.

Cum putem rezolva această problemă? Experții ne recomandă să alegem plățile automate ale facturilor, dacă este posibil, sau să facem astfel încât achitarea datoriilor să fie prima cheltuială efectuată după ce ni se virează salariul în cont. Dacă nu, alege o limită de cheltuieli zilnice – una modestă – pe care să n-o depășești.

Citește și: 

Mânânci des cartofi prăjiți? Iată la ce riscuri te expui

Urmărește Jurnaliștii.ro și pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi și mai importante știri ale zilei!


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.