Orban: ”România nu a fost retrogradată de agenţiile de rating din cauza credibilităţii guvernului”

-


Premierul Ludovic Orban susţine că România are perspective de revenire economică „foarte bune” şi nu a fost retrogradată de agenţiile de rating în perioada crizei economice generate de coronavirus, datorită „credibilităţii guvernului”.

 

„Economia României este printre economiile care au dovedit cea mai multă rezilienţă. Suntem pe locul trei pe plan european, în fruntea clasamentului, ca şi contracţie economică. Doar două ţări sunt cu o contracţie mai mică decât România în primul semestru. Noi avem o contracţie de 3,9. În ceea ce priveşte deficitele, şi în privinţa deficitelor România este printre ţările care au avut cea mai mică creştere a deficitului bugetar. România nu a fost retrogradată de agenţiile de rating din cauza credibilităţii guvernului pe care îl conduc şi a faptului că le-am asumat angajamente de echilibru în ceea ce priveşte menţinerea echilibrelor economice şi controlul asupra deficitului şi asupra cheltuielilor publice, iar România are perspective de revenire economică foarte bune”, a declarat premierul, Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, în ciuda crizei internaţionale provocată de COVID-19, România a înregistrat atât o creştere a numărului de salariaţi, cât o majorare a salariului mediu net.

„Din punct de vedere al locurilor de muncă, la 1 septembrie aveam cu peste 2.000 de angajaţi cu contract de muncă mai mulţi decât la 1 ianuarie, înainte de criza economică provocată de pandemie. Salariul mediu net în România, în iunie, a fost cu 5% mai mare decât salariul mediu net din iunie 2019, când nu era pic de criză. Salariul mediu net a crescut şi în luna iulie, cu 74 de lei, în raport cu luna iunie a anului 2020, la ora actuală înregistrând o creştere cu aproape 8% comparativ cu iulie 2019. Şi împrumuturile pe care le-am luat, le-am luat mult mai ieftin decât împrumuturile care au fost luate de guvernarea PSD, cu o singură excepţie, februarie, când PSD a depus moţiunea de cenzură şi a dat jos guvernul şi asta a avut un efect negativ asupra pieţelor”, a adăugat premierul.

Economia României va înregistra o scădere semnificativă de 6% în 2020, conform previziunilor economice din vara anului 2020, publicate în iulie de Comisia Europeană.

„Economia UE se va confrunta anul acesta cu o recesiune profundă ca urmare a pandemiei produse de coronavirus, în pofida răspunsului politic rapid și cuprinzător la nivel UE și la nivel național. Din cauza faptului că eliminarea restricțiilor de deplasare a persoanelor are loc mai lent decât s-a estimat în previziunile noastre din primăvară, impactul asupra activității economice în 2020 va fi mai semnificativ decât s-a anticipat. Potrivit previziunilor economice din vara anului 2020, România va înregistra o contracție de 6% din PIB în 2020 și o creștere de 4% în 2021”, sublinia Comisia Europeană.

Citește și:

Orban exclude revenirea la starea de urgenţă. „Nu există un astfel de scenariu. Situaţia este sub control”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.