Ordinul privind obligativitatea purtării măştii de protecţie, publicat în Monitorul Oficial. Noi modificări, impuse la capitolul excepţii

-


Ordinul emis de Ministerul Sănătății împreună cu oficialii MAI privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul COVID -19 pe durata stării de alertă a fost aprobat miercuri de oficialii Ministerului Sănătății şi publicat vineri noapte în Monitorul Oficial. Astfel, masca de protecție trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.

 

Ordinul prevede că „pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă prevăzute în anexa” care face parte din ordin. Astfel, se instituie „obligativitatea instituţiilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor”.

În ceea ce priveşte triajul epidemiologic, acesta nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal şi constă în măsurarea temperaturii cu termometru non-contact, iar temperatura nu trebuie să depăşească valoarea de 37,3 grade Celsius, căreia i se poate adăuga marja de eroare prevăzută de prospectul dispozitivului.

Dacă temperatura este mai mare, se va face o nouă măsurare după 2-5 minute. Dacă temperatura este în continuare peste 37,3 grade Celsius asociată şi cu simptome respiratorii, persoana respectivă este trimisă la medicul de familie. Acesta poate recomanda testarea dacă pacientul se încadrează în definiţia de caz pentru suspecţii de COVID-19.

Astfel, dacă inițial pe lista celor exceptați de la portul măștii erau angajați care lucrau în același birou, dar aveau între ei o distanță de cel puțin doi metri, a fost scoasă această categorie, iar acum poți să nu porți mască, în birou, la locul de muncă doar dacă lucrezi singur într-o încăpere. De asemenea s-au făcut modificări și în privința vorbitorilor în public.

Aceștia pot să nu poarte mască în timp ce țin un discurs doar cu două condiții. Inițial era doar prima: să se afle la o distanță de cel puțin trei metri față de oamenii din public, iar în public să nu se afle mai mult de 16 persoane. Această din urmă condiție a fost adăugată ulterior.

Important este și că o altă categorie a fost exceptată. Este vorba despre elevi și studenți, pentru că se apropie începutul lunii iunie când vor începe cursurile de pregătire pentru examene și implicit examenele. În varianta inițială era prevăzută o excepție pentru elevi cu condiția respectării distanței de trei metri. A fost scoasă această excepție în varianta care este acum oficială odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Categoriile de persoane exceptate de la purtarea măştii de protecţie:

-angajatul este singur în birou;

-persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

-persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută);

-prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între aceştia;

-vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane;

-copiii cu vârsta sub 5 ani;

Citeşte şi:

George Soros, sceptic în privinţa unităţii UE, după pandemia de coronavirus


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.