„Pacienţii sub acoperire” stârnesc nemulţumiri în Sănătate. Pintea: „Nu am înţeles această controversă”

-


Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea susţine că nu înţelege de ce măsura privind introducerea de „pacienţi falşi” în spitalele publice a stârnit controverse şi nemulţumiri în rândul unor persoane din sistemul medical.

„Nu înţeleg de ce se poate simţi cineva terorizat când este corect şi respectă legile. Vorbim despre spitalele publice din România, finanţate din fonduri publice. Vorbim despre majorarea salariilor, care ar trebui să ducă la diminuarea acestui fenomen şi la creşterea satisfacţiei pacientului cu privire la calitatea actului medical, dar din păcate acest lucru nu s-a întâmplat. Nu ne-am transformat într-o poliţie, în niciun caz. Aceste neajunsuri sunt sesizate conducerilor unităţilor sanitare, care trebuie să ia măsurile care se impun. Deci sunt nişte lucruri fireşti, care se întâmplă în toată lumea civilizată şi vă spun foarte sincer nu am înţeles de ce această controversă pe această temă”, a declarat Sorina Pintea, la postul TVR1.

În acest context, aceasta a mai spus că i s-a solicitat în calitate de ministru al sănătăţii să rezolve problema plăţilor informale din spitale şi a cerut sprijinul sindicatelor, care au spus că acest lucru nu este de competenţa lor.

Potrivit acesteia, datoria tuturor celor care lucrează în sistemul medical este să pună pacientul pe primul loc.

„Cred că feed-backul pe care l-am primit din partea lor este suficient, adică cu toţii suntem interesaţi ca pacientului să-i fie mai bine şi până la urmă asta facem. De ce să sufere aceşti oameni pentru că sunt nişte uscături care aruncă o pată asupra întregului sistem? Condiţionarea actului medical nu este normală şi este o infracţiune, dar recunoştinţa pe care unii pacienţi doresc să o arate unor medici este un lucru firesc, care se întâmplă în toată lumea civilizată şi nu condamn astfel de gesturi. Şi eu am făcut acest lucru, am mulţumit, dar condiţionarea actului medical nu este permisă. Nici condiţionarea indirectă, adică mă comport urât, nu fac ceva, aşteptând, pentru că pacientul asta ştie. Pe de altă parte, pacientul trebuie să ştie că salariile în sănătate au ajuns la un nivel decent, deci nu mai este nevoie să completeze veniturile personalului medical”, a adăugat Sorina Pintea.

Aceasta a mai spus că nu s-a aşteptat ca majorarea salariilor din sistemul medical să producă efecte imediate în sensul renunţării la anumite plăţi informale, iar pacienţii sunt în continuare nemulţumiţi.

Citeşte şi:

Pintea a găsit soluţia combaterii celor care condiţionează actul medical

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.