UPDATE. Papa Francisc, la Vatican: „În calitate de creştini, avem harul de a trăi o perioadă de relaţii fraterne între diferitele biserici”

-


În prima audienţă din această săptămână din Piaţa San Pietro, Papa Francisc s-a declarat încântat de primirea de care a avut parte în vizita apostolică, pe care a efectuat-o săptămâna trecută în România. De asemenea, astăzi, o delegaţie din România condusă pe Părintele Francisc Doboş va fi primită în audienţă de Sanctitatea Sa.

 

Vă redăm integral mesajul Sanctităţii Sale rostit în Piaţa San Pietro din Vatican:

„La finalul săptămânii trecute, am făcut o călătorie apostolică în România, la invitaţia domnului președinte și a doamnei premier. Îmi reînnoiesc mulțumirile către ei și le extind şi către alte autorități civile și ecleziastice, precum şi către cei care au colaborat la realizarea acestei vizite.

Mai presus de toate, îi mulțumesc lui Dumnezeu, care a permis succesorului Sfântului Petru să se întoarcă în această ţară, la 20 de ani de la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea. Pe scurt, după cum s-a arătat şi în motto-ul călătoriei, am îndemnat să mergem împreună.

Şi bucuria mea a fost că nu am făcut acest lucru de departe sau de deasupra, ci mergând în mijlocul poporului român, ca pelerin în ţara acestuia. Diferitele întâlniri au scos în evidenţă importanţa şi necesitatea ca fidelii creştini să meargă împreună în ceea ce priveşte credinţa şi filantropia, atât în rândul cetăţenilor, cât şi în ceea ce priveşte societatea civilă.

În calitate de creştini, avem harul de a trăi o perioadă de relaţii fraterne între diferitele biserici.

Comunitatea Catolică, fie ea greacă sau latină, este vie, activă. Uniunea dintre toți creștinii, deși incompletă, este bazată pe un singur Botez și pecetluită prin sânge și suferințele îndurate împreună în vremurile întunecate ale persecuției, mai ales în ultimul secol, sub regimul ateu. Am avut o întâlnire cordială cu patriarhul și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care am arătat voința Bisericii Catolice de a merge împreună împăcați cu trecutul și spre unitatea deplină pe care poporul român o invoca profetic în timpul vizitei Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Această dimensiune ecumenică importantă a călătoriei a culminat cu rugăciunea solemnă „Tatăl Nostru”, în noua catedrală impunătoare ortodoxă din București. A fost un moment cu o valoare simbolică puternică, pentru că „Tatăl Nostru” este rugăciunea creștină prin excelență, patrimoniul comun al tuturor celor botezați. Întâi am recitat noi, catolicii, în limba latină şi apoi ortodocşii în limba română, o dovadă că unitatea nu înlătură diversitatea.

Comunitatea catolică a celebrat trei Liturghii euharistice. Prima în catedrala din București pe 31 mai, sărbătoarea vizitei Fecioarei Maria, icoană a Bisericii, pe drumul către credință și filantropie. A doua, la altarul de la Şumuleu Ciuc, venerat de atât de mulţi pelerini, mai ales de cei de limbă maghiară.

Acolo, Sfânta Maică a Domnului îi adună pe credincioși de diferite limbi, culturi și tradiții. A treia celebrare a fost Sfânta Liturghie de la Blaj, centrul Bisericii Greco-Catolice din România, prin beatificarea celor șapte episcopi martiri greco-catolici, mărturisitori ai libertăţii și milei propovăduite de Evanghelie.

Unul dintre acești Fericiţi, monseniorul Iuliu Hossu, a scris în timpul detenţiei sale: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței, pentru a ne ierta și a ne ruga pentru mântuirea tuturor.” Gândindu-ne la torturile teribile la care a fost supus, aceste cuvinte constituie ele însele un miracol.

Deosebit de intensă și festivă a fost întâlnirea cu tinerii din Iaşi, oraș vechi și un important centru cultural, o răscruce între Vest și Est. Un loc al drumurilor deschise pe care să mergem împreună în bogăția diversității, într-o libertate care nu îngrădeşte spiritul, ci îl influenţează într-un mod creativ. Această întâlnire a avut și un caracter sfânt și s-a încheiat cu încredinţarea tinerilor şi familiilor acestora în grija Fecioarei Maria.

Ultima etapă a călătoriei a fost vizita la comunitatea romă din Blaj. În acel oraș sunt foarte mulţi romi și din acest motiv, am vrut să-i salut și să reînnoiesc apelul împotriva oricărei discriminări şi pentru respectarea persoanelor de orice etnie, limbă și religie. Dragi frați și surori, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică și Îi cerem, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să binecuvânteze România și Biserica din această ţară”.

Între zecile de mii de credincioşi din Piaţa San Pietro au fost şi câteva zeci de români, veniţi special pentru acest eveniment. De asemenea, în semn de unitate,  aceştia au venit de la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi sau Blaj şi i-au adus mai multe daruri papei: o icoană cu Sfânta Fecioară Maria, realizată de artistul Virgil Scripcariu, o caricatură cu Papa Francisc, semnată Horaţiu Mălăele şi un tricou de la Echipa Naţională de Fotbal cu Papa Francisc Nr. 1, potrivit Digi 24.

Citeşte şi:

Cum a reuşit Papa Francisc să îi reunească pe români. „Prin discursul Papei, ne-am văzut pe noi înșine mai buni”

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.