Patru concepții greșite despre fericire. Ce este, de fapt, acest sentiment

-


O concepție greșită despre fericire este că e ceva de atins și de păstrat pentru totdeauna. Studiile științifice încurajează oamenii să respingă această mentalitate și, în schimb, să vadă fericirea ca având numeroase forme. Iată care sunt celelalte mituri dărâmate de psihologi.

Banii aduc fericirea – dar numai până într-un punct

Un salariu mai mare este întotdeauna binevenit, dar nu-ți va spori neapărat fericirea, arată o serie de cercetări. Unele studii timpurii de comportament au constatat că un salariu de aproximativ 75.000 de dolari pe an era punctul în care fericirea a început să se înrăutățească.

Studiile ulterioare au arătat că veniturile care ne fac fericiți depind foarte mult de zona în care locuim, însă există un prag dincolo de care sentimentele noastre de bucurie nu mai pot fi insuflate de situația financiară.

Fericirea vine mai mult din a dărui decât din a primi

Despachetarea cadourilor cu ocazia unei sărbători sau a zilei noastre de naștere este fără îndoială distractivă, dar cercetările psihologilor sugerează că persoana care a cumpărat și a împachetat aceste daruri extrage mai multă fericire din aceste activități decât cel care primește cadoul.

Mai multe studii din ultimii ani au concluzionat că suntem mai fericiți atunci când cheltuim bani pentru o persoană dragă decât pentru noi înșine.

Prea multe opțiuni pot reduce fericirea

Este bine să avem de unde alege, însă prea multe opțiuni nu sunt întotdeauna ceva plăcut.

Dacă avem la dispoziție o plajă prea largă de opțiuni, abilitatea noastră de a lua decizii se diminuează. Unele cercetări au arătat, de asemenea, că alegerile sunt extenuante și pot afecta abilitățile cognitive în alte domenii.

Nu există un singur tip de fericire

Este posibil să trăiești mai multe feluri de fericire care se contrazic reciproc, spun psihologii, cum ar fi situația în care trebuie să refuzi o invitație la cină pentru a duce la bun sfârșit un proiect major la care ai lucrat mult timp, de exemplu.

Citește și: 

Mânânci des cartofi prăjiți? Iată la ce riscuri te expui

Urmărește Jurnaliștii.ro și pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi și mai importante știri ale zilei!


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *