Pe ce cheltuieşte Ministerul Educaţiei 25 de milioane de lei. Contractul cu Editura Didactică şi Pedagogică, ilegal?

-


Deputatul PNL, Marilen Pirtea, i-a acuzat, vineri, pe oficialii Ministerului Educaţiei că au semnat un contract ilegal în valoare de 25 de milioane de lei cu Editura Didactică şi Pedagogică, înainte ca CCR să decidă că înfiinţarea acesteia este neconstituţională.

„Ministerul Educaţiei a semnat deliberat un contract de 25 milioane de lei cu o entitate a cărei înfiinţare a fost considerată ilegală. Decizia Curţii Constituţionale din 19 aprilie arată clar faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.76/2017 – care prevedea transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP) din regie autonomă în societate pe acţiuni – este neconstituţională. Ministerul a prevăzut faptul că decizia Curţii Constituţionale va fi nefavorabilă pentru înfiinţarea societăţii pe acţiuni Editura Didactică şi Pedagogică şi a încheiat acest contract dubios chiar înainte ca decizia CCR despre această speţă să fie publicată în Monitorul Oficial”, a afirmat Marilen Pirtea.

Potrivit acestuia, riscul de a irosi o sumă imensă din bugetul Ministerului Educaţiei ”este iminent”, iar criza manualelor şcolare să se repete la toamnă.

„Riscul de a irosi un buget imens din visteria Ministerului Educaţiei este iminent, prin alocarea sa către un singur contract în valoare de 25 de milioane de lei pentru tipărirea de manuale, contract realizat prin încredinţare directă cu un furnizor cu care ministerul nu avea dreptul legal să încheie raporturi contractuale. Riscul de fond rămâne, ca şi până acum, acela de a nu răspunde corect nevoii de manuale pentru următorul an şcolar, o gravă deficienţă managerială şi de capacitate practică întâlnită de mulţi ani în Ministerul Educaţiei”, a conchis Marilen Pirtea.

Citeşte şi:

77 de ani de la declanșarea Războiului pentru Reîntregirea României. ”Ostași, vă ordon: Treceți Prutul! Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații voștrii cotropiți”

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.