Unde s-au pierdut valorile fotbalistice?

-


Parcă ne cuprinde puțină oftică (tradițională) când îi vedem pe  croați în finala turneului mondial. Cu toate că au o mulțime de jucători pe la marile echipe din Europa, tot nu putem înțelege cum o țară cu 4 milioane de locuitori a dat atâtea valori fotbalistice.

Noi, cu peste 15 milioane de suflete, n-am găsit 11 jucători care să ne ducă pe culmea gloriei sportive? Unde s-au pierdut valorile fotbalistice? În cluburi, printre animatoare și sticle? Posibil, dar ce, croații n-or petrece?

Poate că ei își iubesc mai mult țara. Plauzibil din moment ce România a devenit o vamă între naștere și Occident, un punct de frontieră unde unii stau blocați până la finalul vieții.

Cu toate astea, dacă am mai vrea vreodată să avem succes la fotbal de unde să începem? Unii s-ar arunca la cluburile de fotbal care nu mai cresc, nu mai dezvoltă, ci zugrăvesc și gândesc totul la nivel de bizniss.

Aș merge mai adânc în problemă. La patroni? Nu. La FRF? Nu.

Mai adânc.

Țara are nevoie de o reformare sportivă care să înceapă din spatele blocului. Maidanul unde se nășteau fotbaliștii talentați cu încălțăminte găurită a devenit parcare ad-hoc. Nu mai poți bate mingea între blocuri că riști să-i lovești averea vreunuia. Izolați în apartamente o să ajungem să avem performanțe la FIFA pe calculator, nu fotbal pe gazon.

Mai sunt izlazuri unde se lovește bășica, dar scouterii aduc chelneri din străinătate la preț de Messi balcanici, iar puținele terenuri făcute electoral își așteaptă soarta. Parcări. Terenurile sintetice? Cine-și permite să fie fotbalist. Majoritatea corporatiștilor care se visează Ronaldo după program.

Apoi, trebuie reformată până și instituția comentatorului sportiv. Este penibil că TVR-ul trimite pe banii statului o armată de comentatori și alți atârnători la un eveniment la care nu participăm. Din banii fiecăruia au ajuns unii să stea zile bune prin Rusia pentru a ne spune că „Dumnezeu a fost croat” și alte expresii care erau penibile-n 1990, ce să mai spun de 2018. Puteau rămâne acasă, să „comenteze” de pe canapea. Îi plătim să fie jenanți de pe alt meridian.

Suntem în urmă din multe puncte de vedere. De la fotbal de maidan, la calitatea celor care-ți comentează meciurile și până la „spectacolul” de pe arenele românești. Mă mir că din când în când mai vedem show în tribune.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.