Poate că WC-ul din fundul curții e cea mai bună parte a școlii românești

-


În ultimul timp ne-am blocat, la nivel de societate, pe a muta toaletele din fundul curții în interiorul școlii. Am considerat că nimic nu ilustrează mai bine handicapul educației românești ca faptul că mulți elevi sunt nevoiți să facă adevărate excursii pentru a se ușura de presiunea vieții într-o țară care pretinde atât de multe de la vecini/divinitate.

Recent, ministra Ecaterina Andronescu, cea pe care doar memoria precară o scuză de lipsa realizărilor, a ajuns în Satu Mare unde a dat față în față cu o tânără elevă care a ținut să protesteze împotriva modului în care e dirijată educația românească.

Andy Varga este președinta Consiliului Național al Elevilor din Satu Mare și a devenit cunoscută în toată țara după protestul #foaiagoală.

Dialogul dintre tânăra care, dacă-și cunoaște interesul se va preocupa mai mult de găsirea unei țări de adopție decât să repare un sistem găunos, și ministra cocoșată de responsabilități și incapacitate este așa cum ne așteptăm. Anevoios și prea lung pentru două generații și mentalități care n-au ce să caute în interiorul acelorași granițe.

Dar este cu atât mai elocvent să vedem cum spectatorii la dialog, profesorii și directorii din județ au aplaudat ca focile orice intervenție electorală a Ecaterinei Andronescu, judecând după liniștea lor că eleva e o altă poamă lipsită de obediență și fără respect față de iluștrii înaintași.

Probabil că de asta are nevoie țara, nicidecum de toalete moderne și o reformare. E nevoie arzătoare de aplaudaci și personaje care să le cânte în strună politicienilor care nu mai dorm noaptea de grija elevilor.

Doar ironia fină a vieții face ca în același județ unde s-a prezentat Ecaterina să-și văruiască identitatea politică, să fie tunsă cu forța o elevă de către o dirigintă isterizată de părul vopsit al elevei. În fața clasei profesoara n-a mai rezistat afrontului vizual adus de tânăra revoluționară și a pus mâna pe foarfecă făcând dreptate învățământului românesc.

Dacă spui despre respectiva profesoară că are probleme psihice care ar putea s-o lase fără loc de muncă o să-ți spună unii că ești nesimțit, ori că n-ai parafa unei astfel de declarații.

Totuși, când țara n-o să mai aibă pe nimeni și nimic aș vrea să știu că Ecaterina Andronescu e tunsă de profesoara din Satu Mare. Într-un WC din fundul unei școli.

Citește și: Dosar penal după moartea copilului de 3 ani căzut în fosa septică a unei școli


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.