Pompeo le-a cerut liderilor talibanilor să negocieze o încetare permanentă a focului în Afganistan

-


Secretarul de stat american Mike Pompeo s-a întâlnit sâmbătă seara la Doha cu lideri talibani căror le-a cerut să negocieze rapid o încetare a focului permanentă în Afganistan, într-un moment în care procesul de pace inter-afgan stagnează, în pofida unui acord american încheiat la începutul acestui an, scrie Agerpres.

La întâlnirea din emiratul Qatar, şeful diplomaţiei americane a solicitat de asemenea reducerea violenţei, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Astfel, Mike Pompeo s-a întâlnit cu liderul adjunct Mullah Abdul Ghani Baradar şi cu alţi membri ai echipei de negociere talibane, dar şi cu reprezentanţi ai guvernului afgan.

 

„Felicit ambele părţi pentru continuarea negocierilor şi pentru progresele pe care le-au făcut. Încurajez discuţii accelerate cu privire la o foaie de parcurs politică şi o încetare a focului permanentă şi cuprinzătoare”, a postat Mike Pompeo, pe Twitter, la sfârşitul întâlnirilor.

Acordul dintre SUA şi talibani, semnat pe 29 februarie, a avut ca scop deschiderea drumului pentru o retragere treptată a tuturor forţelor internaţionale din Afganistan. În schimb, talibanii s-au angajat să înceapă discuţii inter-afgane şi să renunţe la terorism. De asemenea, negocierile istorice dintre guvernul afgan şi talibani au început la jumătatea lunii septembrie în Doha, dar se confruntă cu blocaje legate de probleme procedurale.

SUA se află în Afganistan din 2001, ţară pe care au invadat-o după atacurile din 11 septembrie. În 2003, NATO a preluat coordonarea eforturilor internaţionale de securitate.

Citește și:

Twitter îi va preda lui Joe Biden contul prezidențial @POTUS în ziua învestirii sale

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.