Ponta mituiește gloata cu rata

-


Ponta dă mită electorală celor care au accesat credite bancare pentru a pleca în vacanţă în Turcia, pentru a-şi lua o maşină cu aer condiţionat sau pentru a-i face o nuntă cu lăutari celebri trântorului care nu avea serviciu, iar acum sunt în imposibilitate de plată. Victor Ponta chiar ne crede tâmpiţi.

 După întâlnirea cu Fondul Monetar Internaţional, şeful Guvernului a ieşit la televizor să ne explice pacheţelul de măsuri pentru stimularea economiei. De departe, cea mai mare bazaconie o reprezintă schema de ajutor pentru cei cu rate la bănci. Scopul invocat de Guvern este stimularea consumului. Cum?


Prin ajutorarea a aproximativ un milion de români care îndeplinesc condiţiile necesare pentru reducerea ratei la creditul bancar la jumătate, dar nu mai mult de 500 de lei, pe o perioadă de doi ani, prin reeşalonare. Practic, jumătate din rata pe care o plătesc va fi amânată, iar statul va suporta, pe baza unui credit fiscal, din impozitul pe venit diferenţa după ce se termină cei doi ani. În această categorie intră marea gloată a celor care au accesat credite pentru a pleca în vacanţă în Turcia, pentru a-şi lua o maşină cu aer condiţionat sau pentru a-i face o nuntă cu lăutari celebri trântorului care nu avea serviciu, iar acum sunt în imposibilitate de plată. Ce s-a întâmplat de fapt? Băncile se confruntă cu un număr tot mai mare de credite neperformante. Aşa că, au făcut un lobby susţinut la Guvern pentru a încerca să stopeze creşterea acestor credite. Din toată acestă bazaconie, băncile sunt singurele care au de câştigat, pentru că aşa îşi vor încasa dobânzile pe care altfel, dacă cetăţeanul îndatorat ar fi ajuns în incapacitate de plată, nu şi le-ar mai fi recuperat. Statul nu cheltuieşte niciun cent, el doar amână doi ani plata a jumătate de rată gloatei votante, ca apoi să susţină din impozitul pe salariul împrumutatului dobânzile restante către bănci. Aproape un milion de votanţi vor rămâne cu impresia că statul le dă ceva gratis. Şi vor merge la vot. În definitiv, Guvernul mituieşte electoral un milion de români pe datorie. El va plăti aceşti bani din fonduri publice, peste doi ani, iar noi vom avea un milion de votanţi mituiţi în rate.

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon