Povestea Ayatollahului care a schimbat lumea. ”În guvernarea islamică toți cetățenii au libertate deplină”

-


Rouhollah Mousavi Khomeini ( Ruhollah Mostafavi) s-a născut pe 24 septembrie 1902, în orașul Khomeyn și a murit pe 3 iunie 1989, la Teheran. A fost clericul iranian șiit care a condus revoluția islamică și l-a răsturnat de la putere pe Mohammad Reza Shah Pahlavi, în 1979.  Khomeini a fost autoritatea politică și religioasă care a marcat istoria Iranului de-a lungul anilor ’80.

Rouhollah Mousavi Khomeini a provenit dintr-o familie cu o lungă tradiție religioasă șiită. Strămoșii săi, descendenți direcți ai imamului Mousa al-Kazim, al șaptelea imam al lui Ahl al-Bayt, au migrat spre sfârșitul secolului al optsprezecelea din Neishapour (provincia Khorasan din Iran) în regiunea Lucknow din nordul Indiei. Acolo s-au stabilit și au început să se dedice instruirii și îndrumării religioase a populației predominant șiite din regiune, scrie iranchamber.com.

sursa foto: Il Post

Bunicul lui Khomeini, Seyed Ahmad, a părăsit Lucknow (conform unei declarații a fratelui mai mare al lui Khomeini, Seyed Morteza Pasandideh, punctul său de plecare a fost Kashmir, nu Lucknow) la mijlocul secolului al XIX-lea și a plecat în pelerinaj la mormântul lui Hazrat Ali din orașul irakian Najaf.

Aici, Seyed Ahmad s-a întâlnit cu Yousef Khan, un cleric important al orașului Khomein, a decis să se căsătorească cu fiica acestuia și să se ocupe de educația religioasă a locuitorilor orașului. Din căsătoria acestora, a rezultat doi copii: o fiică, Shahiba și un fiu, Seyed Moustafa Hindi (născut în 1885), tatăl lui Khomeini.

Seyed Moustafa și-a început educația religioasă în Esfahan, după care a studiat la Najaf și Samarra, importante centre ale islamului șiit. După ce și-a terminat studiile, s-a întors la Khomein și apoi, s-a căsătorit cu Hajar (mama lui Rouhollah Khomeini).

În martie 1903, Khomeinii, pe când avea doar 5 luni, și-a pierdut tatăl, iar în 1918 pe mătușa sa, Sahiba care s-a ocupat de creșterea sa. Ayatollahul Pasandideh, fratele tatălui său s-a ocupat de educația lui Khomeini.

Acesta și-a început studiile  la o școală religioasă (maktab). În 1920, Ayatollahul Pasandideh l-a trimis pe tânărul Khomeini în orașul Arak (Sultanabad) pentru a-și continua studiile aprofundate ale Coramului și tradiției șiite.  În 1923, Khomeini a sosit în Qom și s-a dedicat completării studiilor sale teologice.

sursa foto: aljazeera.com

Khomeinii nu s-a angajat în nici o activitate politică până în anii ’30. El credea că  politica  trebuia să fie în mâinile celor mai de seamă învățători religioși și, prin urmare, a fost obligat să accepte decizia Ayatollahului Haeri de a rămâne pasiv față de măsurile luate de Reza Shah, împotriva tradițiilor și culturii islamului în Iran.

În 1955, a fost lansată o campanie la nivel național împotriva sectei Baha’i, iar Khomeini a căutat să-l  recruteze de partea sa  pe Ayatollah Boroujerdi (el a fost cel mai proeminent lider religios în Qom, după moartea lui Ayatollah Haeri), dar  nu a avut succes.

Moartea Ayatollahului Boroujerdi (31 martie 1961) l-a transformat pe Khomeini într-unul dintre cei mai importanți succesori ai acestuia.  Curând, acesta a fost numit drept Marja-e Taqlid de  către un număr mare de șase clerici iranieni.

În toamna anului 1962, guvernul a promulgat noi legi care reglementau  alegerile pentru consiliile locale și provinciale și  eliminau  jurământul aleșilor la învestitură pe Coran.

Văzând în această măsură  un plan care  permitea infiltrarea în  viața publică a membrilor sectei Baha’i, Imamul Khomeini a telegrafiat atât  lui Mohammad Reza Shah, cât și premierul iranian, cerându-le să renunțe la încălcarea legii islamului și a Constituției iraniene  din anul 1907.

sursa foto: Youtube

Clericii religioși (ulemalele) s-au angajat în ample acțiuni de protest împotriva Șahului și a guvernului său. În ciuda acestor proteste, în ianuarie 1963, Șahul a anunțat un program de reformă numită Revoluția Albă, un pachet de măsuri inspirat din democrația americană, conceput pentru a oferi regimului său o notă  liberală și progresistă.

Ayatollahul Khomeini a convocat atunci o întâlnire a clericilor din Qom, pentru a stabili măsurile de boicot a măsurilor Șahului.

Pe 22 ianuarie 1963, Khomeini l-a atacat public pe Șah și pe membrii regimului său,  lansând  un manifest prin  intermediul căruia a  denunțat oficial ”Revoluția Albă”. Prin intermediul acestui document, Khomeini a enumerat  modurile prin care Șahul încălcase Constituția țării și totodată l-a acuzat că a răspândit corupția morală în Iran.

De asemenea, el a anulat sărbătorile de la Norooz pentru anul iranian 1342 (care a căzut pe 21 martie 1963) în  semn de protest împotriva politicilor guvernamentale.

În după-amiaza lui Ashoura (3 iunie 1963), Imamul Khomeini a ținut un discurs la Feyziyeh Madreseh, în care a făcut o paralelă  între califul Umayyad Yazid și Șahul Pahlavi, unde a spcificat că acesta  trebuie să schimbe căile guvernării, pentru a evita detronarea sa de către popor.

Efectul imediat al discursului său împotriva Șahului a fost arestarea sa de către un comando al armatei și transferarea sa în închisoarea Qasr din Teheran.

Pe 3 iunie, vestea arestării sale s-a răspândit cu rapiditate în Qom și apoi în alte orașe din Iran. În Qom, Teheran, Shiraz, Mashhad și Varamin, mase de demonstranți furioși s-au confruntat cu armata.  Abia, după șase zile calmul a fost restabilit în țară.

 Această răscoală din 15 octombrie 1342 a marcat un punct de cotitură în istoria iraniană. Ayatollahul  Khomeini a fost eliberat, după ce a petrecut 19 zile în arest.

Regimul Șahului și-a continuat politicile pro-americane, iar în toamna anului 1964  a încheiat un acord cu Statele Unite, care a oferit imunitate față de urmărirea penală a întregului personal american din Iran și a persoanelor aflate în slujba intereselor americane din regiune.

sursa foto: en.abna24.com

Acest lucru i-a dat ocazia lui Khomeini să susțină  un discurs agresiv împotriva Șahului. El a denunțat acordul drept  o predare a independenței și suveranității iraniene, făcută în schimbul unui împrumut de 200 milioane de dolari, care ar fi de folos numai Șahului și acoliților acestuia.

Pe 4 noiembrie 1964, un comando al forțelor speciale  a înconjurat casa Ayatollahului Khomeini din Qom și  l-au arestat din nou. De această dată, Khomeinii a fost dus direct pe  aeroportul din Mehrabad din Teheran cu destinația Turcia, în speranța că în exil  acesta va dispărea definitiv din  memoria colectivă a susținătorilor săi.

Având în vedere că legea statului laic turc interzicea Ayatollahului Khomeini să poarte mantaua și turbanul  musulman, acesta a plecat la Najaf, în Irak unde a petrecut 13 ani.

 După ce s-a stabilit în Najaf, Ayatollahul Khomeini a început să predea fiqh la madresa șeicului Mourteza Ansari.

 La acest maestru a predat, între 21 ianuarie și 8 februarie 1970, prelegerile sale despre Velayat-e faqeeh, teoria guvernării și conducerii islamice (textul acestor prelegeri a fost publicat în Najaf, sub titlul: Velayat-e faqeeh ya Hukumat-i Islami).

Textul prelegerilor sale despre Velayat-e faqeeh a fost introdus clandestin  în Iran de către  susținătorii săi, care au venit să-l vadă pe Khomeini în exilul de la Najaf. Cel mai vizibil semn al popularității Ayatollahului  în anii pre-revoluției, mai ales în inima instituției religioase din Qom, a venit în iunie 1975 la aniversarea revoltei din 15  Khordad.

sursa foto: alamy.com

Elevii de la Feyziyeh Madreseh au demonstrat în numele Ayatollahului Khomeinii, iar armata a intervenit în forță la Qom.

Ayatollahul  a reacționat cu un mesaj în care a declarat că evenimentele din Qom și  din alte părți ale Iranului reprezintă un semn de speranță că ”libertatea și eliberarea de legăturile imperialismului” erau la îndemână poporului. Începutul revoluției islamice a venit doi ani jumătate mai târziu, după evenimentele sângeroase de la Qom.

Pe 7 ianuarie 1978,  un articol tendițios a apărut în ziarul semi-oficial Ittila’at, semnat de către Khomeinii, unde acesta îl acuza de trădare pe Șah și de faptul că lucra cu imperialiștii americani.

A doua zi, în Qom a avut loc un protest masiv, care a fost înăbușit sângeros de către  forțele de securitate.  Acesta a fost primul dintr-o serie de confruntări populare, care în 1978, s-au transformat într- o mișcare revoluționară amplă împotriva regimului Șahului.

Șahul Mohammad Reza Pahlavi a solicitat autorităților irakiene să îl expulzeze pe  Khomeini din Irak, iar 24 septembrie 1978  casa lui Khomeini din Najaf a fost înconjurată de trupe.

El a fost informat că reședința sa din  Irak a fost ocupată de armata irakiană, ca urmare a activității sale politice. Pe 3 octombrie, a părăsit Irakul pentru Kuweit, dar nu I s-a permis intrarea acestuia  în țară. După o perioadă de ezitare, în care Algeria, Liban și Siria erau considerate posibile destinații, Ayatollahul Khomeini a venit  la Paris. După ce a ajuns la Paris, Khomeini a locuit în suburbia din Neauphle-le-Chateau, într-o casă închiriată pentru el, de către exilații iranieni din Franța.

Pe 3 ianuarie 1979, Shapour Bakhtiar din partea  Frontului Național (Jabhe-yi Melli) a fost numit premier, după  înlocuirea generalului Azhari.  Pe 16 ianuarie, Șahul  a plecat din Iran, fiind răsturnat de la putere.

Ayatollahul Khomeini s-a îmbarcat într-un avion charter al Air France în seara zilei de 31 ianuarie și a sosit la Teheran în dimineața următoare. El a fost primit cu bucurie de popor și pe 5 februarie l-a  prezentat pe Mehdi Bazargan, drept  prim-ministru interimar.

sursa foto; Wikipedia

 Pe  30 și 31 martie, un referendum la nivel național a dus la un vot masiv în favoarea înființării  republicii islamice. Ayatollahul Khomeini a proclamat a doua zi, 1 aprilie 1979, ”prima zi a guvernului lui Dumnezeu”. A obținut titlul de ”Imam” (cel mai înalt rang religios în Shia).

Odată cu înființarea Republicii Islamice Iran a devenit lider suprem (Vali-e Faqeeh). El s-a stabilit la Qom, dar pe 23 ianuarie 1980, Ayatollah Khomeini a fost adus  la Teheran pentru tratament.

După treizeci și nouă de zile de spitalizare, el a locuit în suburbia din Darban din nordul  Teheranului, iar pe 22 aprilie s-a mutat într-o casă modestă din Jamaran, o altă suburbie situată la nord de Capitală.

Pe 3 iunie 1989, Ayatollahul Khomeini a murit în urma unor complicații cardiace, după zece ani în care a introdus guvernarea teocratică în Iran.

El nu și-a îndeplinit promisiunile pre-revoluționare poporului iranian, ci i-a  marginalizat pe cei care s-au opus regulilor clerice. El a ordonat instituirea a numeroase instituții pentru  consolidarea  puterii și  protejarea conducerii clerului.

În primii ani ai conducerii sale, a lansat Revoluția Culturală pentru a islamiza întreaga țară. Mulți oameni au fost concediați și multe cărți au fost revizuite sau arse în conformitate cu noile valori  ale revoluției islamice.

sursa foto: BBC.com

Mai puteți citi și: Cât va mai tolera regimul Rouhani protestele de stradă din orașele iraniene

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.