Povestea celui mai periculos spion al Aliaţilor din vremea celui de-al doilea război mondial. Nume de cod: Marie Monin

-


Virginia Hall Goillot (6 aprilie 1906-8 iulie 1982) a fost prima femeie rezident al spionajului american din timpul celui de-al doilea război mondial care a activat în Franţa. Aceasta a făcut parte din cadrul  Special Operations Executive (SOE) şi a avut numele de cod: „Marie Monin”. De asemenea, Serviciile de spionaj ale Germaniei Naziste au considerat-o cel mai periculos spion al Aliaţilor şi i-au dat numele de cod: „Artemis”- în cartoteca Gestapoului.

sursa foto: curious historian

Virginia Hall s-a născut pe 6 aprilie 1906 în Baltimore, Maryland într-o familie din clasa de mijloc. A urmat cursurile de la Radcliffe și Barnard Colleges unde a dobândit o educaţie solidă, specializându-se în relaţii internaţionale. Aceasta vorbea fluent limba franceză şi germană, fapt care i-a permis să pătrundă în diplomaţia americană, într-o perioadă când accesul femeilor era aproape blocat.

După ce a lucrat în cadrul mai multor misiuni diplomatice americane din Europa, Virgina Hall a ţintit un post la Departamentul de Stat, după care în serviciile de informaţii. O întâmplare nefericită din Turcia avea să îi marcheze viitorul şi cariera Virginei Hall, după ce s-a rănit din greşeală la o partidă de vânătoare. Glonţul i-a pătruns în picior, iar medicii au trebuit să-l amputeze de sub genunchi pentru a-I salva viaţa.

În urma acestui incident, Hall s-a întors în SUA unde s-a recuperat în urma accidentului şi a învăţat să meargă din nou cu ajutorul unei proteze din lemn. S-a întors în Europa, deşi a ştiut că Departamentul de Stat al SUA nu avea cum să o mai angajeze în contextul dat.

sursa foto: wbaltv.com

Când a revenit în Europa, Germania invadase Polonia şi Hall s-a dus în Paris unde s-a înscris voluntar în armata franceză, ca şofer pe ambulanţă. În timp ce Europa se cufunda în haosul războiului, Virginia Hall era recrutată de Executive Special Operations (SOE) şi a devenit jurnalistă sub acoperire, în sudul Franţei ocupate de nazişti.

În 1941, Hall a devenit primul agent rezident de sex feminin din Franța, cu un nume fals și legitimaţie falsă  de reporter american al cotidianului New York Post. Ea s-a dovedit  extrem de calificată nu doar pentru a transmite informații despre mișcările trupelor germane și posturile militare, ci și pentru a recruta o rețea de spioni loiali ai Rezistenței  din centrul Franței.

Graţie pregătirii sale, Hall a reuşit să creeze o agentură de spionaj solidă astfel încât  armele, banii şi informaţiile Aliaţilor să poată circula în zonele controlate de oamenii “Regimului de la Vichy”.

sursa foto: The Federalist

În acest timp, Gestapoul nazist ştiau de existenţa “doamnei cu picior de lemn” în bătălia informaţiile şi a dat ordin să fie găsită sau executată. Când SOE i-a transmis că Gestapoul era foarte aproape să o captureze în Lyon, această a reuşit să scape, după o călătorie cu trenul şi un mars de peste 30 de kilometri pe jos.

După ce a revenit la Londra unde a fost instruită în transmiterea şi decriptarea informaţiilor, Virginia Hall a fost transferată în cadrul Oficiului Serviciilor Strategice (OSS) alături de o altă spioană celebră, Julia Child.  În 1944, cu câteva luni înainte de debarcarea din Normandia,  Virginia Hall a revenit clandestin în Franţa pentru a continua acţiunile de spionaj şi sabotaj împotriva naziştilor.  Într-un raport OSS, echipa lui Hall a fost lăudată pentru acţiunile sale de sabotaj împotriva trenurilor militare germane, pentru uciderea a 150 de nazişti şi capturarea a peste 500.

sursa foto: dia mil

În noua misiune, Virginia Hall a fost plasată sub acoperire la o fermă de vaci şi nevoită să îşi mascheze proteza sub o îmbrăcăminte ciudată deşi mersul său era ciudat. Călătorea frecvent prin pieţe unde vindea laptele şi brânza fermierilor şi caută să interacţioneze cu diferiţi ofiţeri nazişti.

Când se întorcea la fermă, aceasta transmitea informaţiile culese un ajutorul unei staţii radio Aliaţilor deşi şeful Gestapoului, Klaus Barbie s-a aflat mereu pe urmele sale şi niciodată nu a reuşit să o captureze.

După război, președintele Truman a vrut să facă public premiul pe care I l-a oferit la sfârşitul războiului, dar Virginia Hall a refuzat întrucât nu a dorit ca identitatea acesteia să fie publică. Astfel, că într-o ceremonie privată la sediul OSS din Washington, pe 27 septembrie 1945, Virginia Hall a primit Crucea Serviciului Credincios, fiind totodată  singura femeie americană și primul civil care a primit această înaltă distincţie, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

sursa foto: Special operations.com

După război, OSS s-a desființat, dar operațiunile sale au fost pliate într-o nouă agenție, Agenția Centrală de Informații (CIA), iar Virginia Hall a lucrat la sediul central până la pensionare.

sursa foto: youtube.com

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.