Președintele a convocat CSAT pe 4 septembrie

-


Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocat de președintele Klaus Iohannis pentru data de 4 sepembrie ”întrucât nu toți membrii Consiliului au fost de acord cu avizarea propunerilor de rectificare” se arată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Comunicatul integral: 

Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a inițiat procedurile pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului referitoare la rectificarea bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018, cu acordul individual al membrilor Consiliului, notificând în acest sens și Ministerul Finanțelor Publice în data de 21 august a.c.

Conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului este nevoie de consensul membrilor acestuia.

Întrucât nu toți membrii Consiliului au fost de acord cu avizarea propunerilor de rectificare, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru data de marți, 4 septembrie a.c., ora 13:00, având înscrisă pe Ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018.

Secretariatul CSAT a respectat procedurile de lucru ale Consiliului, stabilite prin legea și regulamentul de organizare și funcționare.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.