Preşedintele Serbiei, dispus la compromis în cazul Kosovo pentru continuarea drumului european

-


Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, susţine că este pregătit pentru un compromis în definirea frontierelor Serbiei cu Kosovo, cu scopul de pune capăt unui îndelungat conflict şi pentru a accelera primirea Serbiei în blocul comunitar.

„Este nevoie de doi pentru un tangou. Eu încerc, iar aceasta este politica mea pentru delimitarea cu albanezii. Dacă avem un teritoriu care nu ştim cui îi aparţine, de cine şi cum este administrat, aceasta este mereu o sursă de potenţiale conflicte”, a declarat Aleksandar Vucic, referindu-se la negocierile dintre Belgrad şi Pristina mediate de UE, scrie Reuters.

În momentul de faţă, cei mai mulţi dintre sârbii kosovari, mai ales cei din partea de nord a provinciei Kosovo, unde sunt majoritari, se împotrivesc autorităţilor  de la Pristina.

Prin urmare, în timpul unei vizite în oraşul kosovar Sid, Vucic a sugerat o delimitare, termen înţeles de mulţi ca fiind o sugestie pentru o partiţie între Serbia şi partea din Kosovo dominant albaneză.

Ideea unei partiţii a mai fost evocată, dar a fost respinsă pe 31 iulie de preşedintele kosovar, Hashim Thaci. Totuşi, politicieni şi analişti de la Belgrad consideră că o partiţie în urma căreia Serbiei i s-ar permite să păstreze controlul asupra părţii de nord a Kosovo (zonă majoritar sârbă) în schimbul Văii Presevo, o zonă din sudul Serbiei populată de etnici albanezi, ar putea fi acceptabilă pentru ambele părţi.

Dar Serbia mai doreşte şi o autonomie extinsă pentru enclavele sârbe din Kosovo, un statut de protecţie pentru mănăstirile ortodoxe şi compensaţii financiare pentru pierderea unor proprietăţi, inclusiv proprietăţi industriale şi facilităţi energetice.

În acest context, preşedintele Aleksandar Vucic, care conduce delegaţia sârbă la negocierile cu Kosovo mediate de UE, urmează să se întâlnească la Bruxelles cu Hashim Thaci, a mai spus că soluţia trebuie să fie „cuprinzătoare, dar nu simplificată”, însă a refuzat să dezvolte ideile pentru a nu „deschide cărţile de negociere”.

Citeşte şi:

Dragnea cere un control la Președinție. Atac la Iohannis înaintea protestului diasporei

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.