Profesor de economie, despre noua lege a pensiilor: Este cea mai complicată chestiune pe care o face guvernarea social-democrată

-


Profesorul de economie, Mircea Coşea a declarat pentru Jurnaliştii.ro, că o nouă lege a pensiilor este absolut necesară  pentru rezolvarea anumitor inechităţi din cadrul sistemului. El avertizează că ambiţia guvernanţilor de a modifica pe repede înainte legea pensiilor ar putea creşte riscul de a ajunge în situaţia Greciei, când pensiile au depăşit salariile şi au demotivat munca.

 

„Din câte am văzut, prin noua lege a pensiilor s-au mai rezolvat anumite inechităţi sociale din sistem. Ceea ce este discutabil la această lege este graficul de creştere al pensiilor care în opinia mea este prea optimist. Trebuie să efectueze nişte reglementări foarte clare, întrucât avem pensii bazate numai pe contribuţii sociale la stat. Avem pensiile militarilor şi magistraţilor, care sunt pensii de serviciu. La militari, contribuţia a fost plătită de stat şi ar putea apărea probleme în raport cu celălalte pensii, care ar putea rămâne pe loc”, a declarat Mircea Coşea.

Potrivit acestuia, pensiile sociale trebuie să fie scoase din rândul celor bazate pe contributivitate, întrucât sunt ajutoare sociale din bugetul statului.

„Pensiile sociale nu au nicio treabă cu bugetul fondului de pensii şi trebuie să fie scoase de aici întrucât nu sunt bazate pe contributivitate. De asemenea, mai avem problema pensiilor speciale care sunt indemnizaţii pe care le primesc foştii demnitari în baza legislaţiei actuale şi trebuie făcută o diferenţiere foarte clară. Mai sunt şi alte categorii de pensionari care aşteaptă să le crească foarte mult pensiile deşi au contribuit foarte puţin la fondul asigurărilor sociale. Nu contest posibilitatea creşterii pensiilor, dar trebuie făcute două lucruri: o creştere economică de peste 4 % şi crearea de noi locuri de muncă cu o contributivitate ridicată la fondul de pensii”, a adăugat Mircea Coşea.

Acesta a mai spus că există riscul creşterii rapide a unor categorii de pensii astfel încât să fie mai mari decât salariile şi să demotiveze munca.

„Există riscul să ajungem în situaţia Grecia dacă vor creşte foarte mult anumite categorii de pensii astfel încât să depăşească salariile şi astfel să demotiveze munca. Legea pensiilor este cea mai dificilă lege pe care o poate da o guvernare social-democrată care trebuie să facă o co relare a principiilor de echitate social-democrate cu principiile de macro-economie. Trebuie să fie o dezbatere foarte atentă a acestei legi pentru a nu crea o prăpastie între generaţii”, a conchis Mircea Coşea.

Joi, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu va prezenta în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor care va fi dezbătută şi votată de Parlament în această toamnă.

„Pensia va fi egală cu numărul de puncte X VPR, VPR-ul este valoarea punctului de pensie, valoarea punctului de referinţă, împărţit la 25, 25 care este un parametru determinat de vechimea medie din ultimele 4 legi ale pensiilor. Ei bine, VPR-ul va fi 1.875 la nivelul anului 2021, cât va însemna punctul de pensie atunci, împărţit la 25, deci dă cifra de 75, care va fi 75 de lei. Apoi, numărul de puncte înseamnă suma punctajelor anuale. Deci se înmulţesc acestea – nr. de puncte şi cu valoarea punctului de referinţă. Şi am luat şi un exemplu, ca să fie şi mai uşor de priceput pentru toată lumea – 40 de puncte, să zicem, ori 75, care este VPR-ul, există o pensie de 3.000 de lei. Din toate calculele pe care le-am făcut până acum, pensiile se dublează în cei 4 ani”, declara Lia Olguţa Vasilescu.

Citeşte şi:

„Piticul otrăvitor” al propagandei naziste, un „Casanova depravat şi obsedat sexual”

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.