Proiect inedit: Un fotograf nu și-a aruncat gunoiul timp de patru ani! Iată ce a ieșit

-


 

Fotograful Antoine Repesse a realizat un proiect artistic uimitor, menit să schimbe mentalitatea oamenilor în ceea ce privește impactul deșeurilor asupra vieții și mediului. Patru ani i-au trebuit acestuia pentru ca seria de fotografii puternice, denumite „#365 Unpacked”, să fie finalizată.

În 2011, Antoine Repesse a renunțat să mai arunce gunoiul reciclabil. Pe parcursul acestei perioade, artistul, originar din Lille, Franța, a acumulat peste 70 de metri cubi de gunoi: 1.600 de sticle de lapte, 4.800 de rulouri de hârtie igenică și 800 de kilograme de ziare. Toate acestea au fost ulterior separate pentru ca imaginile să aibă un impact puternic.

„Am vrut să dau o dimensiune estetică muncii mele”, a explicat el. „Alegerea sortării gunoiului oferă un efect grafic uimitor. Am încercat să realizez fotografiile perfecte care înfățișează un lucru deranjant”, a continuat Repesse.

Prin proiectul său, Antoine Repesse dorește să atragă atenția asupra principalului obstacol care stă în calea evoluției privind gestionarea deșeurilor și încălzirea globală. Potrivit artistului, pe cât de invizibile sunt aceste lucruri, pe atât sunt de dăunătoare vieții umane.

Fotograful a mai susținut că imaginile sale abordează și problema risipei. „Ni se spune deseori despre cantitatea mult prea mare de deșeuri pe care o producem. Iar asta se întâmplă din cauza risipei. Totuși, cred că impactul unei imagini este mult mai puternic decât o mie de cuvinte și sper ca astfel să inspir schimbarea”, a conchis Antoine Repesse.

Citește și:

Patru ritualuri de dimineață extrem de greu de adoptat, dar care aduc beneficii pe termen lung


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.